Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Desfăşurarea de Iulia Argint


Anatolie Paniş, autorul romanului Destrămarea, apărut la Editura Snagov în 2001, este un povestitor al noului care se vrea obiectiv, nemulţumit de statutul său de astăzi ("Nu mai este nevoie de romancieri şi de povestitori"). Destrămarea, roman social-politic scris într-o manieră tipic realistă, este pe de altă parte dosarul unui anumit timp, redeschis cu un anumit scop: "Viaţa noastră aşa cum a fost nu mai interesează pe nimeni. Nici măcar ca poveste.(...) De noi, cei ce venim din mileniul II, toţi vor să scape." Prin urmare, oamenii mileniului III sunt îndemnaţi să nu-i uite pe aceia care au supravieţuit şi au sacrificat atât cât au sacrificat în longeviva "epocă de aur". Cititorul trebuie să-şi reamintească anumite lucruri dat fiind că realitatea evocată în acest roman este încă vie, ancorată în prezent, este timpul sfârşitului, al prăbuşirii comunismului şi mai ales timpul care a urmat după Revoluţia din 1989 în încercarea de transformare a României, peste noapte, într-o ţară capitalistă. Sunt reamintite cauzele şi efectele. Scriitorul revine la acel timp şi o face pe scena unui teatru mic, localitatea Cireşi, un spaţiu al dialogului aparent, purtat de surzi, un spaţiu efervescent, un spaţiu al reacţiilor rapide şi nicidecum unul calm şi reflexiv. De aceea Anatolie Paniş apelează la o tehnică a gradării, a precipitării evenimentelor şi cuvintelor în spaţiul şi în timpul de după 1989.
Tocmai de aceea personajele sale sunt tipuri literare, nu au un profil interior suficient de convingător încât să se diferenţieze ca indivizi, având în vedere că toate ilustrează acelaşi lucru, schimbarea, că o reprezintă, că o caricaturizează. Ele însele sunt, în consecinţă, nişte personaje caricaturale care dacă nu se mişcă în scenă întocmai ca nişte păpuşi dezarticulate, atunci îşi menţin aşa-zisa lor demnitate printr-un soi de automatism, prin deprinderile căpătate în perioada comunistă. Sunt reamintite două fenomene emblematice, înainte colectivizarea şi, după Revoluţie, restituirea pământului şi investitorii străini. Speranţa foştilor colectivişti de a-şi recăpăta loturile de pământ, destrămarea colectivelor şi a vechii realităţi, noua stare de lucruri deloc îmbucurătoare.
Nuni Cărbunaru, un personaj-simbol, un modest ideolog comunist care filozofează dinaintea unui pahar cu rom, pare un personaj predian prin ironia şi luciditatea sa. El citează fragmente întregi din Desfăşurarea lui Marin Preda. O tentativă de intertextualitate într-un roman care din punct de vedere stilistic se află destul de aproape de romanul realist din prima jumătate a secolului XX. Desfăşurarea îi pare lui Nuni Cărbunaru cea mai falsă carte pe care a citit-o vreodată, o carte concepută în-tr-un timp al minciunii.
Scriitura Destrămării este însă transparentă, este o scriitură a sincerităţii fruste. Destrămarea este un dosar care conţine date esenţiale ale deceniului postrevoluţionar, care nu-i îngăduie cititorului să uite prea devreme, intenţionat sau nu, ceea ce s-a întâmplat înainte şi imediat după Revoluţia din 1989.


Anatolie Paniş - Destrămarea. Editura Snagov, 2001, 336 p., 60.000 lei.