Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
"Deocheat" de Rodica Zafiu


Pentru a caracteriza ceea ce încalcă normele curente de decenţă sau de moralitate, româna dispune de o serie sinonimică de adjective destul de bogată. Evident, în interiorul seriei există multă variaţie, cuvintele avînd sensuri cu diferite grade de intensitate, precum şi limitări de aplicare, focalizări asupra unui domeniu sau a altuia (transgresiuni de limbaj, de comportament etc.); în plus, se percep mari deosebiri de registru stilistic. Câmpul lexical cuprinde termeni ca decoltat, desfrînat, destrăbălat, deşănţat, deşucheat, dezmăţat, imoral, indecent, licenţios, necuviincios, obscen, piperat, porcos, porno, sexi, stricat, trivial, vulgar etc. Pentru a caracteriza unele manifestări de limbaj (mai ales glume, bancuri) sînt folosite şi expresii precum fără perdea ori (cu aluzie la Creangă şi la junimişti) pe uliţa din dos.
Foarte folosit azi e adjectivul (provenit din participiu) deocheat: cu o semnificaţie destul de blîndă, de obicei cu referire la manifestări de limbaj, la produse mai mult comerciale decît artistice. Termenul se foloseşte în legătură cu teatrul sau cu filmul ("A acceptat fără şovăire un rol mult mai deocheat", Evenimentul zilei = EZ ediţia de prînz, 240, 1993, 6), cu textele literare sau de muzică ("R.M. trece la versuri mai deocheate", EZ magazin, 9, 2000, 2; "textele erau prea deocheate", EZ 2490, 2000, 12), în legătură cu reviste, fotografii etc. ("dornică să apară în reviste deocheate", EZ 2424, 2000, 1; "un moşneguţ puritan care să roşească la orice fotografie mai deocheată", EZ 2038, 1999, 1).
Evoluţia semantică a adjectivului participial e destul de interesantă: de la sensul verbal "fermecat; lovit de deochi" (în Dicţionarul enciclopedic "Cartea Românească", 1926-1931), s-a trecut la semnificaţii precum "rău văzut, cu renume prost" sau "prea din cale afară, exagerat" (ib.). Sensurile derivate par destul de vechi: în Dicţionarul limbei române al lui Laurian şi Massim (în fascicula apărută în 1873), ele se întrevăd deja în definirea verbului a deochea-deocheare (scris, după principiul latinizant al autorilor, şi deoclare); pe lîngă "a causá unu reu, unu morbu prin cautatur'a cu ochii, a fasciná, a fermecá cu ochii", apare şi sensul figurat al construcţiei reflexive: a se deocla - "a se face mai reu, a se abbate din callea binelui şi a appuca callea reului". Modificarea de sens s-a produs probabil pe baza ideii de ieşire din normalitate, de degradare morală; e foarte posibilă şi o influenţă a celorlalţi termeni cu sensuri apropiate şi formaţi cu prefix: dezmăţat, deşucheat, deşănţat; asemănarea fonetică (în cazul lui deşucheat, chiar foarte mare) ajută la omogenizarea semantică a seriei şi permite efecte stilistice de întărire şi gradaţie, ca într-un citat din Mateiu Caragiale - "locul de întîlnire al lumii deocheaţilor şi deşucheaţilor timpului" (ap. DLRC).
Oricum, poate pentru că păstrează legătura cu actul magic al deochiului şi menţine deci, măcar ca potenţialitate şi sugestie, ideea lipsei de responsabilitate, deocheat este mai curînd eufemistic; termen familiar, cu sens negativ, dar lipsit de conotaţiile agravante ale lui deşuchiat. Sensul său figurat (în DEX 1996: "indecent, necuviincios", "cu reputaţie proastă, compromis", "exagerat") rămîne de altfel destul de general ca să permită şi alte asocieri. Cuvîntul apare astfel în contexte mai larg morale, juridice, politice, estetice: în titlul cărţii Martei Petreu despre Cioran - Un trecut deocheat sau "Schimbarea la faţă a României", sau în diverse texte jurnalistice: "a intrat într-un anturaj deocheat, format din beţivani" (Monitorul local de Braşov, 17.08.2000), "acest personaj deocheat şi certat cu legea" (România liberă 17.07.1998), "S-a dat startul înfruntărilor electorale deocheate" (Curierul zilei - Piteşti, 27.06.2000), uneori fiind folosit şi adverbial: "o matroană de mahala, durdulie, îmbrăcată deocheat" (România literară 51-52, 1998).
Deochiat e în momentul de faţă unul dintre cuvintele familiare la modă, a cărui largă utilizare e caracterizată de două tendinţe: de extindere a uzului prin aplicarea la situaţii cît mai diverse - dar şi de specializare pentru o anumită zonă, ca echivalent familiar al unor împrumuturi recente; într-un articol, de exemplu, alternau două desemnări, prin formulele: "filme "X"" şi "filme deocheate" (EZ 960, 1995, 4).