Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Carnet:
Degetul lui Aristotel de Val Gheorghiu

E, la Salonic, în piaţa Aristotel, statuia stagiritului, atrăgînd cohortele de turişti nu pentru Poetica lui, ci - oricum compensator - pentru... degetul lui mare. Aflat la îndemînă, pelerinii modernităţii îl pipăie, meditativ, sperînd întru înţeleaptă contaminare.
De-atîta pipăit, patina a dispărut, degetul, doar el, strălucind în toată splendoarea lui de bronz.
Pe trotuare, fascinanta paradă a degetelor nude. E una a lumii noi, ce a înlocuit-o pe cea veche, mizerabilă, ipocrit pudibondă. Parada asta e marca teribilei schimbări la care, fascinaţi, asistăm. Degetele adolescentelor, semănînd, anatomic, cu cele din pînzele Renaşterii, cu unghii ojate atît de divers rafinat, degetele încă infantile ale şcolăriţelor tînjind la oje interzise, degetele viguroase ale băieţilor ce fac sport, degetele doamnelor coapte, cu lacuri de pe ultima rivieră, degetele igienice ale micuţelor, dar şi degetele de cavernă ale sărmanilor boschetari, degetele intelectualilor cu multe dioptrii, degetele dirijorilor în drum spre Filarmonică, degetele maeştrilor din Armeană, degetele alternativilor de la Periferic, degetele permanent cabrate ale balerinelor... Degetele emancipării.
Indexul monitor al Uniunii Europene, pe care-l suportăm într-un amestec de vagă ofensă, dar şi de voluntară acceptare a normelor civilizatoare ce ne-au fost atît de refuzate în dictatură. Aflaţi în tandemul care pe purul Eminescu l-ar fi trimis şi mai repede spre stabilimentul doctorului Şuţu, acceptăm acum, cu eleganţă latină, îngemănarea aderării cu bulgarii. M-de, am fi preferat nasul subţire al grecoteilor cefii groase, dar, diplomatic, fie şi aşa. Ştiind noi bine, orgolioşii, că, nu?, curicular, sîntem gintă aleasă. Precum francezii, italienii. Spaniolii. Portughezii.
Sub avalanşa formalelor moţiuni stă arătătorul adversar al partidelor ce vor să refacă - bietele - confruntarea autentic doctrinară a antecesoarelor interbelice. Vai, atît de antipatice gazetarului Eminescu, dar în fond atît de natural asumate de un Regat ce ne plasa, din vecinătatea bulgarilor, în elita europeană.
în vipia acestei veri isterice e posibil orice. Stopat de mulţime, să nu mai dea din mîini (Nu mai da din mîini!), Iliescu rîde din nou la soare, văzînd că mineriadele lui au ieşit de sub jurisdicţia armatei. Fraierul, congenerul Cozma, stînd la Răcoare sub vechea lege, ar fi acum cel mai îndreptăţit să conteste transferul de crimă. Şi să rîdă şi el, nu? la soare. +40oC.
Degetul răzgîiatului César, din categoria obiectelor greşite, e provocator monument public. Erecţia policarului césarian e cea a postmodernităţii înseşi. Nimic... greşit în neobrăzata stratagemă.
Afişele Filarmonicii, la închiderea stagiunii. Una extrem de generoasă. Primul afiş excepţionalul: 65 de ani de existenţă a instituţiei din vechiul şi actualul Notre Dame de Sion. Al doilea: Cvartetul Voces - 35 de ani. Al treilea: Cvartetul Ad Libitum - 20. Imaginile sînt superbe laitmotive cu degetele maeştrilor pe nobilele lor instrumente. Nu numai că le-am fost fidel contemporan, dar cele trei afişe îmi poartă, marginal, semnătura.
Cum o fac pelerinii lumii moderne, pipăind degetul lui Aristotel, dar şi... glandul lui Bachus, aşa mă dedau la rîndu-mi, în 2004, exerciţiului. Profitînd de aţipirea ghidului în fabulosul Musée d^Orsay, mă apropii de pînza modernului Édouard Manet, înşelător academicul Dejun pe iarbă, să văd cu ce reproducerea din atelieru-mi de pe Armeană m-ar fi putut înşela: nu, consistenţa păstos modernă a degetului mare al voluptuoasei curtezane goale, întinsă între cei doi bărbaţi în costum, e una autentică. Pipăi excitat degetul: da, e o împăstare ce doar modernii au practicat-o dezinvolt. Ştiu pe cineva, aici, care posedă acelaşi deget.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara