Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronică Literară:
Debutul şi urmarea de Cosmin Ciotloş

Alexandru Muşina, Lucrurile pe care le-am văzut (1979 - 1986), ediţia a doua,
ilustraţii de Mircia Dumitrescu, Bucureşti,
Editura Tracus Arte, 2013,102 pag.

Aşa se numea, la mijlocul anilor optzeci, serialul pe care Constanţa Buzea l-a dedicat în revista „Amfiteatru“ poeţilor Cenaclului de Luni ajunşi, unii, la a doua sau chiar a treia carte. (Rubrica venind s-o continue pe aceea, începută în 1978, despre „noul val” care începuse deja să se configureze).
Intenţia era una legitimatoare. Circula pe atunci o lege nescrisă a publicisticii literare, conform căreia nu „ieşirea la rampă” (juvenilă, frenetică prin definiţie), ci „pasul al doilea”, de relativă maturitate, de aşezare şi sedimentare a unei poetici proprii, certifica un autor. Vor intra, aşadar, în această categorie şi Mariana Marin, şi Elena Ştefoi, şi Florin Iaru, şi Mircea Cărtărescu, şi Traian T. Coşovei, şi Ion Stratan. Despre unii dintre ei, poeta convertită la critica de întâmpinare va scrie rânduri foarte calde, astăzi uitate, punând astfel sub semnul relativităţii marota conflictului intergeneraţionist. Puţini cronicari de meserie s-au arătat în epocă atât de receptivi faţă de noua formulă. Se pot număra pe degete poeţii optzecişti de prim rang pe care Constanţa Buzea să nu-i fi comentat.
Marele nedreptăţit al acestei panorame pare să fie Alexandru Muşina. Din motive, aşa-zicând, de destin. Volumul său de debut, Strada Castelului 104, a apărut în anul 1984 (bunul de tipar indică data de 28 mai) şi, până după revoluţie, n-a fost urmat de vreun altul. E o întreagă istorie în jurul acestei prime plachete. Manuscrisul câştigase încă de la finele lui 1981 concursul Editurii Cartea Românească. Conform notei apărute în România literară, juriul (compus din George Bălăiţă, Mircea Ciobanu, Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Florin Mugur, Marian Popa, Dumitru Radu Popescu, Cornel Popescu, Nichita Stănescu şi Virgil Teodorescu) a propus spre publicare nouă volume (semnate de Smaranda Cosmin, Ion Tudor Iovian, Ioana Călina Marcu, Alexandru Muşina, Viorel Padina, Radu Ruba, Radu Stoenescu, Radu R. Şerban şi Elena Ştefoi). Titlul iniţial, aflăm de aici, era Poeme cotidiene. Na mai fost, până la urmă, respectat. Cum n-a mai fost respectat nici calendarul, aşa că, în loc să apară, cum fusese prevăzut, în intervalul 1982-1983, cartea a mai fost nevoită să aştepte un an.
Lipsesc din acest debut destule piese de rezistenţă: poemul Budila- Express, una din capodoperele lui Muşina, a fost eliminat de cenzură (după ce apăruse în Cinci şi circulase, cum se ştie, în samizdat). Nu e greu de dedus în ce măsură sumarul fusese masacrat. Ciclul Lecţiile deschise ale profesorului de franceză A.M., conţine numai şase bucăţi (deşi poemele sunt numerotate, iar ultimul se numeşte Lecţia a şaptea. La cap). Cu Experienţele, situaţia e şi mai gravă: sunt doar trei. Absurdul e total: unul din poeme se numeşte Întâia experienţă. Îi succedă Experienţa a şasea. Cât priveşte Lecţiile de engleză, cuprinsul acestei părţi e şi el elocvent: Unu, Doi, Dincoace de fereastră şi Nouă zece. Nimic altceva. Cititorii nepreveniţi vor fi văzut, poate, în acest „ciur al lui Eratostene” un experiment ludic în spiritul generaţiei, un efect de trompe l’oeil. Nu era cazul, din nefericire.
Aşa încât, când s-a produs „urmarea”, adică abia în 1992, Alexandru Muşina s-a simţit obligat să „dreagă” mai întâi ceea ce vigilenţa unor decidenţi oficiali distrusese. Primele trei cicluri din al doilea volum al său au, de aceea, un caracter reparatoriu. Volumul încheie o etapă (antedecembristă) şi promite, în surdină, o alta. Reeditată acum la Tracus Arte (o editură care de câţiva ani încoace şi-a asumat un lăudabil program de restituţie a fenomenului poetic optzecist), Lucrurile pe care le-am văzut (1979- 1986) e o carte din mai multe puncte de vedere specială.
M-aş opri asupra unui singur aspect: în măsura în care ea reprezintă o antologie (căci, într-un fel, este şi asta), ea antologhează, în fapt, o absenţă. Apar aici poeme care, practic, nu existaseră editorial, dar care lăsaseră „urme” în Strada Castelului 104 (cazul ciclurilor amputate). Era limpede că o Lecţie a cincea plutea în aer, dar ea nu coborâse niciodată până atunci pe hârtie. Uşor lubrică, mai accentuat politică (şi, probabil, de aceea eliminată), ea devenea, în 1992, în sfârşit, accesibilă: „În compartimentul ca un coş în care păstrăvii aşteaptă/ înveliţi în foi de brustur mesele furnirate se spun/ bancuri aproape porno sunt şi doamne aici/ femei căsătorite sau pe cale obosiţi/ să facem pe şefii de secţii pe profesorii ne prostim/ şi noi cum putem peisajele parcă/ se iau la întrecere ah ce frumos e ca în/ tr-un tablou impresionist acasă ne-aşteaptă/ bărbaţii femeile pruncii ce vreme frumoasă/ curând vom intra în tunel lumina se va împalida/ ca o tânără în pragul maturităţii timizii/ jucători de cărţi reminiscenţă a unor/ mentalităţi depăşite lasă deoparte/ dreptunghiurile verzi precum cartelele tinereţii boeme participă/ la conversaţia elevată în curând/ vom sări veseli afară hop-la iată oraşul/ turistic internaţional lumina ochilor noştri/ nevestele şi soţii şi pruncii şi mesele furnirate/ la care somnoroşi vom mânca în grabă/ păstrăvii reci alburii ca un rânjet prinos de recunoştinţă/ al maselor pentru luminători” (p. 13).
Sigur că textul e cunoscut cititorilor de azi, fie şi numai din Poemele alese pe care, în 2003, Muşina le-a publicat la propria editură. Ce mă interesează însă e conjunctura de atunci, din momentul în care aceste secvenţe ieşeau dintr-o prelungită şi insuportabilă latenţă.
La apariţia Lucrurilor... se putea dintr-odată constata că Experienţele sunt şi ele, mai multe (opt în total). Şi că, inclusiv în forma din volumul colectiv Cinci existaseră câteva intervenţii minore. În plus faţă de umplerea acestor goluri ştiute, Muşina introducea trei grupaje: Breviarul anestezic al maestrului Fornicatus (compus din optsprezece „ode”), Alexia şi faimosul Hebdomadar al profesorului A.M. (căruia, în Direcţia optzeci în poezia română, Andrei Bodiu îi consacră un excelent studiu comparatist). Scrise şi ele înainte de 1989 (de fapt, înainte de 1986), poemele de aici n-ar fi avut nici o şansă să apară în volum. Deja Muşina era considerat un autor „cu probleme”, ceea ce-i zădărnicea eventualele planuri de publicare. Fusese în mai multe ocazii protagonist al celor două rubrici-etalon ale „Săptămânii” („vulgaritate lipsită de geniu”, „insultă a poeziei”, scria Eugen Barbu despre el în numărul 15/ 13 aprilie 1984).
Ca şi cum reticenţa oficialităţilor în ce-l priveşte n-ar fi fost de ajuns, poemele acestea atacau subiecte inavuabile în epocă. Mi se pare extrem de curios faptul că unul dintre ele (un întreg ciclu) a putut apărea totuşi, chiar şi numai fragmentar în „Echinox”- ul clujean (nr. 3-4/ 1987). Este vorba despre Alexia, şi mai cu seamă despre unul dintre poemele care compun Alexia. Poemul Godemişul (căci la el mă refer) e, aproape vers cu vers, unul incendiar. Nu numai că titlul trimite la inventarul de sex shop (din franţuzescul godemiche, însemnând nici mai mult, nici mai puţin decât dildo), dar, pentru ca „paradisul artificial” să fie complet, în ecuaţie apar şi câteva droguri de mai mic sau mai mare risc:
„Cine face să tremure păpurişul/ În nopţile fără lună şi vânt?/ Godemişul// Cine pune roţile autobuzelor în mişcare, cine umple/ De surâs faţa coafezelor când îşi iau bacşişul?/ Godemişul.// Cine bagă adolescentele-n draci, cine ţine/ Zi de zi şi noapte de noapte afişul/ Godemişul.// Cine desenează hărţi nemaivăzute/ Şi e mai tare ca heroina, L.S.D.-ul, haşişul?/ Godemişul// Cine pătrunde şi sparge fără milă fetişul,/ Cine distruge familii şi ierarhii?/ Godemişul// Cine mişcă soare şi stele, cine face/ Farmecul amintirilor cu Venesia şi Parişul?/ Godemişul.// Cine vindecă migrene, isterii, furunculoze/ Cine destupă-n april urdinişul?// Cine destupă noaptea acoperişul/ Caselor, de se văd oamenii ca-n insectare?/ Godemişul.// Cine face şedinţele furtunoase, cine transformă/ Într-un palat de basme tufişul?/ Godemişul.// Cine dă culoare cernelii, cine îşi spune, de mii de ori - şi singur - Kadişul?/ Godemişul.// Cine te naşte şi te coboară,/ Cine e Dumnezeu şi furtun pentru.../ Godemişul” (pp. 77 – 78).
De fapt, întregul număr e de o surprinzătoare deschidere către literatura tânără a momentului. Pe lângă aceste poeme, există aici transcris un „duplex” între Alexandru Muşina şi Mircea Nedelciu. Foarte riguros: cu un „Text A” şi un „Text B”, cei doi se intervievează reciproc în chestiuni, desigur, generaţioniste. Contextul e transcris de Muşina chiar în chapeau: „28.11.1987, acasă la Mircea Nedelciu, ascultând un disc cu muzică de Liviu Dănceanu şi Doina Nemţeanu-Rotariu, întrerupţi, din când în când şi sub cele mai străvezii pretexte, de un foarte curios Nedelciu Junior”. Cele două pagini sunt ilustrate cu o fotografie făcută, cum precizează o însemnare marginală, de Florin Iaru.
Sunt, în definitiv, şi acestea, dincolo de poemele extraordinare din carte, câteva din lucrurile şi întâmplările pe care, în deceniul al nouălea, Alexandru Muşina le-a văzut şi le-a trăit.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara