Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica muzicală:
Debut de stagiune bucureşteană de Dumitru Avakian

Puţin obişnuit la noi, concertele de autentică strălucire ale debutului de stagiune, evenimentele de percutantă pregnanţă s-au situat în zona muzicii de cameră. „Duelul viorilor” – moment pe care în fapt l-am considerat a fi un duet susţinut de doi minunaţi muzicieni violonişti, Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru – a constituit prin natura sa un veritabil spectacol violonistic.
Au cântat fiecare în parte, au cântat împreună, au cântat cu bucurie, cu dăruire, orientaţi fiind de un indicibil farmec al comunicării. Au pus în valoare calităţile unor celebre instrumente care au străbătut succesive epoci de muzică, viori care, cu sute de ani în urmă, au ieşit din atelierele de luterie ale maeştrilor din familiile Stradivari şi Guarneri. Viorile, cu o vechime de aproximativ trei secole, aparţin perioadei Barocului muzical italian, perioadă de strălucită expansiune a muzicii instrumentale; muzica concertului la care mă refer provine însă din perioada romanticului secol XIX; întreaga savoare coloristic timbrală, generozitatea expresiei, căldura acesteia ni le-au adus partiturile semnate, spre exemplu, de Brahms şi de Ceaikovski, de romanticul paseist de secol XX, Fritz Kreisler. Dar muzicienii performeri, cei care au animat textul partiturilor şi cele două viori, sunt muzicieni îndrăgiţi ai zilelor noastre, sunt artişti a căror nobilă adresare a creat acea stare de vrajă pe care publicul o simte, pe care oamenii din sală au ştiut să o răsplătească. Stăpânirea mentală a emoţiei, susţinerea acesteia pe volutele mari ale frazei, aşa cum o face Liviu Prunaru atunci când intonează celebrul interludiu „Meditaţie” din opera Thaïs de Massenet, devine un act al unei introspecţii înseninate, de veritabilă înstăpânire a cugetului. Sunet mare, profund, generos, acesta este arsenalul de mare supleţe al viorii Guarneri del Gesù, supranumită „Catedrala”, instrument prin intermediulul căruia Gabriel Croitoru colorează ipostazele celebrelor „Melodii lăutăreşti” ale spaniolului Pablo de Sarasate. Duete violonistice spectaculoase, de mare strălucire virtuoză, semnate de Charles Bériot şi Louis Spohr, au făcut deliciile publicului meloman; sala arhiplină, entuziasmul covârşitor, au răsplătit strădania acestor dăruiţi muzicieni ai arcuşului. Miniaturi pentru două viori şi pian din repertoriul contemporan, scrise de Dmitri Şostakovici, au fost realizate cu concursul pianistului Horia Mihail, în sensul unei exemplare participări muzicale camerale. A fost o reuşită sărbătoare a violonisticii româneşti, sărbătoare organizată de Canalul radiofonic public România Cultural. A fost o sărbătoare a violonisticei noastre, o sărbătoare care – observ cu regret – a evitat spaţiul de pitorească atracţiozitate al unor pagini memorabile din muzica românească.
Tot în Studioul de Concerte Radio, dar în organizarea Canalului România Muzical, am fost martorii unui alt impresionant spectacol, anume un spectacol pianistic de uimitoare anvergură susţinut de Luiza Borac, un artist care – de această dată – şi-a aşezat recitalul sub semnul artei unuia dintre geniile artei romantice: sub semnul artei lui Franz Liszt. Se împlinesc în acest an două secole de la naşterea marelui pianist, compozitor, dirijor, generos promotor al tinerelor talente…; acest artist care a revoluţionat literalmente viaţa muzicală a timpului său, ideea de concert spectacol, de recital susţinut de o singură personalitate care iese pe scenă şi se adresează publicului pentru a-şi etala agilitatea instrumentală tehnică, talentul, inventivitatea, puterea expresiei. Liszt a înţeles importanţa adresării directe, a înţeles importanţa călătoriilor drept aspect esenţial privind lărgirea orizontului cunoaşterii, a universului inspiraţiei. Se ştie, de pe urma călătoriilor sale în Ţările Române a rămas o lucrare cunoscută sub numele de Rapsodia română; şi-a onorat ţara de origine scriind celebrul ciclu al Rapsodiilor ungare. Cu totul captivante rămân piesele ce compun ciclurile Ani de pelerinaj. Luiza Borac ne-a oferit trei dintre piesele ciclului ce se inspiră din impresiile lăsate de călătoriile în Italia; aspectul muzical imagistic se plasează aici sub semnul unei captivante viziuni poetice pe care Luiza Borac o susţine în baza unei sensibilităţi ce animă un impresionant colorit timbral, o uimitoare forţă a expresiei poetice. În mod cert, artista dispune de capacitatea de a pătrunde în universul spiritual al liedului schubertian, acolo unde muzica se găseşte în intimitatea versului. Întâlnim aici cealaltă latură a geniului lisztian, aceea de promotor asiduu al valorilor trecutului mai mult sau mai puţin apropiat, al valorilor de actualitate alte timpului său, de la Mozart şi Schubert, la Chopin şi Wagner. Aşa-numitele transcripţii lisztiene, parafrazele sale, nu sunt docile translaţii în lumea pianului, instrument de largă circulaţie în mediul burghez. Sunt veritabile opere de recreare a subiectului propus, aşa cum întâlnim acest lucru în ciclul transcripţiilor după liedurile lui Franz Schubert. Cutremură toare imagine a luptei pentru viaţă, pentru supravieţuire, realizarea baladei Regele ielelor prilejuieşte o portretizare caracterologică a celor trei personaje, a povestitorului, o pătrundere a universului oniric privind trecerea spre nefiinţă, aspecte pe care artista ni le dezvăluie în baza unui magistral reglaj privind conexiunea dintre armonie şi culoarea timbrală. La nouăsprezece ani, geniul adolescentului Schubert întâlneşte geniul marelui Goethe, aspecte inspiratoare pentru universul pianistic al lui Franz Liszt, univers pe care Luiza Borac îl defineşte cu gravitate, cu nobilă sensibilitate poetică, cu seducătoare spectaculozitate pianistică. Regretabil rămâne faptul că organizatorii concertului nu au ştiut să facă o potrivită promovare a evenimentului, unul dintre marile recitaluri de pian auzite la Bucureşti în ultimii ani.
Solist al concertului de deschidere a stagiunii Orchestrei Naţionale Radio, violonistul George Cosmin Bănică face parte din clasa înaltă a tinerilor muzicieni afirmaţi în ultimul deceniu la noi, de asemenea în planul european al vieţii muzicale. Filarmonica bucureşteană nu a ştiut – sau nu a putut – să-l reţină în calitate de concert-maestru al orchestrei; actualmente îndeplineşte această funcţie în Elveţia, în cadrul cunoscutei orchestre Tonhalle din Zürich.
Proeminenţa comunicării violonistice, expresia generoasă, au împlinit realizarea acestui cunoscut dar neinteresant opus post-ceaikovskian care este Concertul de Alexandr Glazunov. La cererea publicului, ne-a fost oferită celebra miniatură enesciană, piesa Lăutarul; realizarea ei a dispus, însă, de o pregnanţă solistică ce nu aparţine muzicii.
Concertele de deschidere a stagiunii celor două colective simfonice bucureştene? Au avut, din păcate, multe aspecte comune, deloc dorite. Lipsa de concentrare, de continuitate a atenţiei din partea unei importante părţi a instrumentiştilor, a grevat asupra realizării generale a unor lucrări ce aparţin repertoriului standard al marilor colective simfonice, lucrări scrise în urmă cu un secol. Sunete străine de partitură, atacuri lipsite de exactitate la partidele de suflători ale O.N.R., în realizarea celebrei lucrări Ritualul Primăverii de Igor Stravinski, derută între partidele instrumentale în realizarea primelor două părţi ale Simfoniei a 9-a de Gustav Mahler – mă refer la concertul de joi al Filarmonicii, sunt aspecte care aduc dubii asupra nivelului real al celor două colective simfonice; iar aceasta cu atât mai mult cu cât prezenţa lor în programul recentei ediţii a festivalului enescian, a fost una cu totul îmbucurătoare. Voi aminti faptul că atât Camil Marinescu cât şi Christian Badea, dirijorii celor două concerte simfonice, au depus vizibile eforturi pentru a ridica nivelul performanţei orchestrale. În mod cert, comoditatea, lipsa de implicare, de entuziasm profesional, nu o favorizează.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara