În mentalul european, cuvîntul tropice a născut dintotdeauna ideea unor călduri insuportabile îmbinate cu umiditate ucigaşă: sau pe cea a unei uscăciuni de stil saharian. Excesul de căldură şi de umiditate, atmosfera irespirabilă, ploile diluviene, pustiul african, lupta de oră cu oră cu clima ostilă - iată ce-şi închipuie europenii că ar reprezenta Tropicele. "Căldurile tropicale" din vremea lui Caragiale traduceau, verbal, o obsesie bine şi îndelung sedimentată în conştiinţa publică, obsesia celor care doar auziseră cîte ceva despre Tropice, fără să le fi văzut.
Că aşa-numitele "idées reçues" au, de obicei, falsitatea înscrisă în propria lor definiţie - asta o ştim demult; dar nu ne-am fi aşteptat ca principiul să se verifice şi în meteorologie.
Sosit la Tropice cu "ideile primite" despre acest loc al lumii, naivul va trebui să le revizuiască treptat - cu neîncredere, cu uimire, în cele din urmă cu încîntare. Brasília, capitala ţării care, în româneşte, sună exact la fel, producînd frecvente confuzii omonimice, se află plasate în emisfera sudică la 16 grade latitudine, adică la aproximativ jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Tropicul Capricornului, în plină zonă ecuatorial-tropicală. între 1 mai şi 15 octombrie 2007, adică timp de o jumătate de an, toate zilele au fost aici intens însorite: temperaturile se situau ziua în jur de 30 de grade Celsius, iar noaptea între 13 şi 16. Asta mereu, săptămîni la rînd, luni la rînd. Cerul, de un albastru strălucitor, avea pe el din cînd în cînd cîţiva nouraşi albi, destinaţi parcă să introducă puţină variaţie în exasperantul beau fixe. Pe parcursul a jumătate de an, soarele a răsărit punctual la aceeaşi oră, la 6,30, şi a apus cu punctualitate de ceasornic în jurul orelor 18. Cîteva minute în plus, cîteva minute în minus nu alterau deloc "drumul egal al fiecărei zile".
între 1 şi 31 mai, doar zile frumoase, sub climă călduţă, binevoitor-temperată; între 1 şi 30 iunie - la fel; între 1 şi 31 iulie - acelaşi peisaj climatic. Unele nopţi erau chiar răcoroase, obligîndu-te să îmbraci un pulover uşor. Grijulii, buletinele meteo anunţau că, la Brasília, umiditatea aerului a scăzut la nivele foarte joase, mai ales în luna septembrie, însă garantez că nici un european n-ar fi observat asemenea subtilităţi umidifere. Acest anotimp de vis în care trupul omenesc nu simte niciun fel de disconfort poartă în chip bizar la Tropice numele de "iarnă". Da, exact aşa! Cele şase luni de luminozitate absolută, cu temperatură constantă între 13 şi 28 de grade, nu reprezintă nimic altceva decît "iarna tropicală". Alţii, mai pudici, numesc aceeaşi perioadă "sezonul sec". Numele nu are, oricum, nici o importanţă, din moment ce un om normal nu ia această fază a anului decît drept ceea ce este - une saison au Paradis.
Argumentele pentru starea paradisiacă pe care o traversează Brazilia între aprilie şi octombrie nu sunt numai climatice, ci mai ales vizuale. Pămîntul este acoperit în permanenţă de flori, de trandafiri, tufe de muşcate, bougainvilia, petunii în cascadă, brînduşe uriaşe, dar şi de sute de alte specii necunoscute la noi, într-o paletă coloristică mergînd de la mov închis şi roşu purpuriu la galben, portocaliu, auriu şi albastru: nici o nuanţă nu lipseşte.
Dar ceea ce se întîmplă cu aceste flori depăşeşte orice imaginaţie: ele nu se trec niciodată; după ce apar, durează luni de zile, fără să lase impresia că ar avea de gînd să se veştejească. Dincolo de florile crescute în tufişuri masive sau răsărit din iarbă, toţi copacii se acopăr cu flori. Dacă unii îşi păstrează frunzele, la majoritatea încă nu au dat frunzele, ci doar florile; spectacolul arborilor cu trunchiurile goale, fără nici un colţ verde, dar acoperiţi de flori neverosimile, de dimensiunea unor magnolii şi de cele mai diferite forme şi culori, te face să crezi că ai ajuns pe o altă planetă.
în "iarna" braziliană, mergînd pe sub copacii înfloriţi şi fără frunze, calci pe petale, în timp ce, în jurul tău, alte petale plutesc suav căzînd lent. S-ar zice că Eminescu, descriind raiul dacic din Memento mori, a visat peisajul brazilian pe care nu-l văzuse niciodată.
Dacă am spune că Tropicele materializează visul eminescian - adică un vis european şi septentrional - n-am fi foarte departe de adevăr şi am da încă o definiţie peisajului oniric al poetului nostru.