Am auzit pe mulţi spunînd că nu au curaj să-şi vadă dosarele, fiindcă s-ar putea să descopere printre turnători rude, buni prieteni, oameni pentru care ar fi pus mîna în foc. Imensul păienjeniş de "surse" şi "obiective" care devenise România îţi poate devora şi azi sufletul, aşa că, spun unii prieteni ai mei, mai bine să nu ştii. Ce-a fost a fost. Stelian Tănase nu doar că a vrut să citească "înscrisurile" din Dosarul lui de Securitate dintre anii 1983-1989 (i s-a dat o formă incompletă, evident prelucrată), ci le-a şi reprodus, în oglindă cu jurnalul său din acei ani, într-o carte senzaţională, Acasă se vorbeşte în şoaptă (Ed. Compania). Citind-o, îţi dai seama că ezitarea celor care se tem de revelaţii dureroase e întemeiată. Cel mai zelos delator al lui Stelian Tănase e un prieten foarte apropiat, în care avea deplină încredere. În carte nu i se dă în clar numele, dar cum în mica noastră lume secretele nu pot fi ţinute, un jurnalist l-a făcut public: Dan Oprescu, membru marcant al G. D. S. pînă de curînd, funcţionar guvernamental la Departamentul pentru Relaţii Inter-etnice.
În urmă cu cîteva seri, la Realitatea TV, Stelian Tănase l-a invitat în emisiunea lui pe Dan Oprescu. Sursa şi Obiectivul, trădătorul şi trădatul au discutat calm, întrerupţi de opinii telefonice şi de anchete de stradă în care se rostea frecvent cuvîntul adevăr. Adevărul lui Dan Oprescu, rostit de la bun început: n-a fost şantajat, n-a fost plătit, el s-a oferit de bună voie să-şi spioneze prietenul. De ce, nene Iancule? Păi, a zis Dan Oprescu, voia prin aceste turnătorii să-i asigure o protecţie lui Stelian Tănase, care era "într-o fundătură". N-am înţeles în ce consta facerea de bine. Citind în carte notele informative ale lui "V. Cristescu" (D.O. şi-a luat acest pseudonim fiindcă citea pe atunci Dicţionarul personajelor lui Dostoievski de Valeriu Cristea "şi am decis să-i spurc numele"!), îţi dai clar seama că nu să-l scoată din fundătură pe Stelian Tănase urmărea Sursa, ci să-l înfunde complet, asumîndu-şi rolul unui provocator implicat în acţiunile Securităţii şi pătruns de importanţa serviciilor aduse de el regimului. Cînd informa "organele" de contactele prietenului său cu diplomaţi şi cetăţeni străini, de intenţiile acestuia de a-şi publica romanele interzise de Cenzură în străinătate, de faptul că manuscrisele erau puse la adăpost chiar în casa lui D.O., n-avea nici o mustrare de conştiinţă pentru abjecta trădare. Da, recunoaşte el, sînt responsabil de această trădare, cînd am luat decizia de a deveni informator am ştiut ce fac. Dar pentru ce o făcea, din ce motive poţi fi atît de ticălos, asta n-a reieşit. În emisiunea de la Realitatea T.V., Sursa a mai spus şi alte lucruri năucitoare: în vara-toamna '89, la solicitarea lui, întîlnirile cu ofiţerul de legătură şi delaţiunile s-au înmulţit, există rapoarte din chiar zilele Timişoarei: Dan Oprescu era convins că Ceauşescu va învinge. A povestit că, în 22 decembrie 1989, avea fixată o întîlnire cu ofiţerul la "Patria", dar acesta n-a venit. În timp ce îl aştepta, s-a întîlnit cu nişte studenţi ai săi de la Politehnică şi a plecat cu ei la "revoluţie". Apoi a intrat de la început în GDS, alături de prietenii pe care-i turnase cu zel, şi a devenit un la fel de zelos reprezentat al societăţii civile. Întrebat de fostul lui prieten de ce nu şi-a mărturisit vina după 1989, Dan Oprescu a răspuns sincer: spera să nu se afle. Dar dacă tot a fost deconspirat, îşi asumă vina. Şi, de fapt, munca lui de azi de la Guvern e o penitenţă, adică e o pedeapsă pentru el să nu fie în Parlament, să nu ocupe funcţii de vîrf ce presupun o verificare a trecutului (de parcă în Parlament şi în funcţii n-ar fi destui foşti securişti şi colaboratori ai Securităţii, cu dosare făcute pierdute sau păstrate bine, departe de ochii CNSAS). În cartea lui, Stelian Tănase comentează, pe marginea unei note informative a lui "V. Cristescu" din 14.XII.1989: "Regimul mai avea de trăit exact o săptămînă. "Sursa" pare mai activă ca oricînd. Om citit, frecventînd lume informată, pare orbit şi nu înţelege sensul evenimentelor. Mi se pare deja un personaj tragic. Nici un pas înapoi, nici un semn de îndoială. Opera lui de spionare a prietenilor atinge limita. Pare a se pregăti pentru un rol şi mai odios, acela de demascator, de martor al acuzării. [...] În calculele lui nu intră scenariul imposibil, miracolul: căderea lui Ceauşescu".
Mie, aşa cum l-am văzut la televizor, Dan Oprescu nu mi se pare un personaj tragic fiindcă nu pare să aibă conştiinţă. Cred că e doar un mare orgolios frustrat şi un arivist capabil de orice.
