În numărul din mai al Ideilor în dialog, Dan C. Mihăilescu, într-o spovedanie amintind de chinurile unui îndrăgostit înşelat care nu-şi poate ucide dezamăgirea decît mărturisind-o în faţa tuturor, îşi descarcă sufletul pe marginea ultimei puneri în scenă a lui Mihai Măniuţiu. Avem de-a face cu tonul amar al unui gazetar silit să contemple eşecul unui regizor de teatru. Se subînţelege că obiectul simpatiei ultragiate este chiar Mihai Măniuţiu: "Mai rar aşa cădere în sine, vid exasperant şi fioroasă umplere cu noroi cum am avut la spectacolul lui Mihai Măniuţiu cu Iubirea Fedrei, acea dihanie oribilă semnată de Sarah Kane! ş...ţ Poate că pentru Sarah Kane şi adepţii desfigurărilor ei dezumanizante toată tragedia greacă se rezumă la pulsiunea erotică. La sînge, crimă, incest, nesaţiu vulvar şi cruzime falică. Nu-i poţi convinge că orfismul bate freudismul. Dar de ce simte nevoia un arhitect baroc de fantasme în jubilativă desfoliere să etaleze măruntaiele, palpitul maladiv şi convulsiile animalice, într-o morbidă beţie de sînge, greaţă şi orgasm epileptic? ş...ţ Şi totuşi, un ce profit tot am avut. Cît m-am perpelit pe scaun în faţa zvîrcolirilor de o ridicolă lubricitate a turmentului vaginal revărsat tsunamic peste micuţa scenă a pătimirilor doamnei Kane - a cărei morală supremă se rezumă la binecunoscutul Ťfarg you, farg him, farg them allť - mi s-a perindat pe dindărătul ochilor întregul cortegiu de urîţenii ce ne îmbibă de atîţia ani fiinţa."

În acelaşi număr, S. Damian semnează un eseu critic şi deopotrivă încîntător pe marginea operei lui Marin Preda, intitulat "Mersul îndărăt. Posteritatea lui Marin Preda". Potrivit criticului literar, evoluţia operei lui Preda seamănă cu o curbă ascendentă al cărei vîrf, reprezentat de Moromeţii, este urmat de o linie descendentă coborînd tot mai mult pe măsură ce romancierul îşi va scrie romanele. "Marin Preda s-a lăsat sedus de un miraj: dobîndirea titlului de scriitor total. Dorea să fie invidiat, ca şi alţi colegi de breaslă care se mutau lesne de la o categorie umană la alta, polivalenţi, adaptabili, nefixaţi. ş...ţ Autorul Moromeţilor nu poseda, se pare, vocaţia dispersării, nu se putea transpune în pielea altora, în el curgea sîngele ţăranului care contemplă cerul cu privirea, strînge în palmă bulgării de pămînt, dă bice cailor în căruţa care trosneşte din încheieturi. Nu era conştient de această limitare. Preda n-a vrut în ruptul capului să se simtă cantonat într-un singur perimetru, era convins că poate pătrunde pretutindeni, că poate juca uşor pe mai multe clape. Ce eroare! ş...ţ Meteahna lui era că nu putea abandona ograda - aici obişnuise să contemple lumea, de aici extrăgea reflexele şi maniera de a judeca, asta era comoara pe care nu o împărţea cu nimeni. Se raporta la o tradiţie, la o obîrşie, se supunea unui cod de purtare, avea o filozofie. Pe acest fundament înălţase descoperirea lui cu care îmbogăţise proza română. Oricît de harnic şi de flexibil a fost în tentativa de a se familiariza cu alt orizont, el nu putea scăpa de imaginea cerului şi de matricea natală, natura talentului său respingea mi­graţia inspiraţiei. Din această neputinţă de a porni în larg, la care s-a adăugat stearpa teorie asupra distribuţiei bunurilor şi predeterminărilor personajelor, marionete ale unei clase, s-a conturat anticipat eşecul creaţiei postmoromeţiene."