Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
De la Camus la Nuova Guardia de Tudorel Urian

Veşnic subiect de controversă între critici şi membrii cu sau fără nume ai grupurilor şi grupusculelor literare, rămas, după tragica dispariţie a lui Mircea Nedelciu, singurul maître d’école al generaţiei optzeci, Mircea Cărtărescu este astăzi unul dintre cei mai populari scriitori de la noi dovadă, reeditarea continuă a cărţilor sale mai vechi şi succesul instantaneu al fiecărui nou titlu apărut sub semnătura sa şi, cu siguranţă, autorul român cel mai tradus în marile edituri occidentale şi nu numai. Cel puţin la nivelul literaturii române sînt rarisime cazurile mai ales în condiţiile de maximă diversitate ale postmodernităţii cînd acelaşi scriitor devine principalul reper atît pentru poezia, cît şi pentru proza vremii sale. Un astfel de caz este, cu siguranţă, Mircea Cărtărescu. El este fericitul posesor al unei formule miraculoase, prin care transformă tot ce atinge în literatură de cea mai bună calitate.
           
Pururi tînăr, înfăşurat în pixeli, este o selecţie a textelor publicate de Mircea Cărtărescu în periodice de-a lungul timpului. Este o carte compozită care cuprinde pagini memorialistice despre perioada copilăriei ( se regăseşte intactă în ele sensibilitatea şi căldura confesivă din Orbitor), cronici literare, articole de atitudine, analize politice şi chiar o proză scurtă ( Zaraza). Trebuie spus de la bun început că Mircea Cărtărescu este cu adevărat Mircea Cărtărescu doar în textele cu pronunţată tentă artistică. Eforturile omului ajuns la maturitate de a recupera experienţele iniţiatice din primii ani ai copilăriei prilejuiesc scrierea unor pagini de proză de cea mai bună calitate. Autorul ajuns la maturitate se plimbă pe străzi în căutarea casei în care şi-a trăit primii ani ai copilăriei. Ajuns acolo, în locuri care acum nu îi mai spun mare lucru, face o experienţă inspirată parcă din proza proustiană: se lasă pe vine pentru a vedea lumea de la înălţimea copilului de odinioară. Şi un întreg univers renaşte din străfundurile memoriei. Se confesează, în continuare, Mircea Cărtărescu: "Îmi făcusem planul nebunesc să cumpăr acea odaie şi să vin să stau, măcar din cînd în cînd, acolo. ( …) Cum ar fi arătat nopţile dormite acolo, în farmecul intens al odăii albite de lună? Şi nu m-aş fi trezit în vreo dimineaţă în mirosul oalelor fierbînd pe maşina de gătit şi, alergînd afară, n-aş fi găsit, apărută încă o dată pe pămînt, curtea aceea din centrul lumii, cu bătrîna Catana stînd pe prag şi curcanul înfoindu-şi penele, şi Gioni alergînd în trei picioare, şi nenea Nicu Bă răzîndu-se într-o oglinjoară, chiar în mijlocul curţii? Şi Victoriţa, hoaţa de buzunare, care mă iubea ca pe copilul ei, nu avea să-mi aducă din nou rahat moale şi verde, pudrat cu zahăr şi biscuiţi puţin arşi? Şi tanti Coca, prostituata cuminte şi timidă, n-avea să mă ia în braţe din nou, impregnîndu-mă cu parfumul ei, pe care l-aş recunoaşte oricînd şi oriunde? Şi rondurile acelea de lalele care ardeau suprafiresc în soarele dimineţii…" ( pp. 40-41)
          
De cu totul altă factură sînt articolele publicistice propriu-zise ( cronici literare, consideraţii asupra vieţii literare, reacţii la realitatea politică şi socială din anii tranziţiei, reflexii asupra politicii externe şi a modului în care este promovată imaginea României în lume). ( Aproape) Nimic din aceste articole nu mai poartă semnele inconfundabile ale mărcii Mircea Cărtărescu. Metaforele şi visul au dispărut, tonul este raţional, argumentaţia corectă. Judecăţile sînt impecabile, dar oarecum la nivelul bunului simţ. Ele se situează pe o linie de mijloc ( împăciuitoristă?) între tendinţele contradictorii care au scindat lumea culturală şi societatea românească după 1989. Importanţa acestor articole este dată mai mult de faptul că ele sînt semnate de Mircea Cărtărescu decît de eventualele revelaţii pe care le-ar putea aduce cititorului. Observaţiile lui Mircea Cărtărescu ( nivelul de pregătire al studenţilor de la Facultatea de Litere scade de la an la an, literatura pierde teren în opţiunile unui public tot mai stresat şi mai supus asaltului unor dubioase, dar facile, produse de divertisment , critica literară este scindată în funcţie de interesele de grup literar, nu mai există critici de autoritate, capabili să lanseze nume noi pe piaţa de carte românească, aşa cum au fost Nicolae Manolescu sau Ovid S. Crohmălniceanu, în lumea literară de azi se poartă o bătălie fratricidă între scriitorii care aparţin aceleiaşi familii spirituale şi, teoretic, ar trebui să fie pe aceeaşi parte a baricadei "modernişti" vs. "neoliberali" în beneficiul exclusiv al profitorilor noului regim, actuala putere nu are vocaţia diversităţii şi a dialogului şi visează la un sistem politic precum cel din Mexic, menit să o menţină la putere vreme de cîteva decenii, trivialitatea, ajunsă la cote inimaginabile, din programele de televiziune şi mai ales de pe stadioane, absenţa modelelor morale şi profesionale din societatea românească de azi) nu sînt nici noi, nici greşite. E drept, argumentate prin experienţa de viaţă a unui scriitor de talia lui Cărtărescu, ele dobîndesc un plus de acuitate. Ştim cu toţii simptomele bolii de care suferă societatea românească la începutul mileniului III. Nimeni nu se încumetă însă să prescrie tratamentul. Nu o face de o manieră explicită nici Mircea Cărtărescu.
          
Mult mai interesante sînt pariurile literare făcute de scriitor în diverse perioade şi măsura în care au fost ele validate de evoluţiile ulterioare. În climatul de confuzie şi redefinire a valorilor care a urmat căderii regimului comunist, în condiţiile în care metaforismul modernist îşi trăise traiul, Mircea Cărtărescu vedea pentru poezia din anii următori două soluţii, ambele mimetice. Scrie poetul, în anul 1990: "Prima va merge pe un mimesis al prozei, va fi biografie narativă, ostentativ «sinceră», «nesofisticată», va alege amănuntul aleatoriu, va produce sens din lipsa aparentă de sens şi lirism din cenzurarea oricărui lirism. Va fi hiperrealistă, antiintelectualistă, antiestetică. Dimpotrivă, un mimesis al poeziei ( s.a.) înseşi şi prin aceasta al culturii este a doua direcţie poetică. Ea va revalorifica, va recicla în totalitate formele poetice anterioare, învestindu-le, mai cu seamă prin procedee textuale ( metatext, intertext, hipertext etc.), cu un sens nou. Splendoarea formelor literare din trecut, esenţializată, răsfrîntă asupra ei însăşi, este convertită într-o nouă, nostalgică splendoare actuală. Paradisul va rămîne însă, inevitabil, artificial, astfel că opoziţia civilizaţie ( naturaleţe) vs. cultură ( artificiu) este esenţa relaţiei dintre cele două căi posibile de a face azi poezie" ( p. 77). Ideea a fost confirmată nu doar de evoluţia fenomenului poetic românesc din anii din urmă, dar şi de lirica autorului, o combinaţie sintetică între cele două soluţii programatice enunţate mai sus.
          
Titlul actualului volum, Pururi tînăr, înfăşurat în pixeli ( între noi fie vorba, nu sună deloc grozav) sugerează prin parafrazarea high-tech a celebrului vers eminescian tocmai această combinaţie între tradiţie şi avangardismul tehnic, între poezia română clasică ( superclasicizată, dacă este permis) şi jocurile pe calculator. Spre deosebire de cărţile de poeme şi cele de proză, acest volum pune în evidenţă faţa diurnă a autorului, modul în care personalitatea acestuia se situează în raport cu societatea şi viaţa literară. Imaginea poetului izolat în turnul de fildeş nu poate stîrni decît zîmbete condescendente în ziua de azi, iar Mircea Cărtărescu a înţeles mai bine decît oricine că în vremurile tulburi pe care le străbatem, locul scriitorului este în miezul realităţii, iar vocea lui trebuie să se facă auzită. Într-un fel, se poate spune că această carte este o trecere în revistă a unor experienţe care au marcat viaţa lui Mircea Cărtărescu, de la descoperirea propriului sine în urma citirii unei cărţi de Camus, pînă la descoperirea galeriei echipei de fotbal Dinamo, Nuova Guardia Colentina. În faţa imbecilităţilor debitate la ore de maximă audienţă în emisiunile de divertisment sau lacrimogene ale tuturor posturilor de televiziune, a violenţei fără margini din filme şi a pornografiei afişate la drumul mare, a halucinantelor sloganuri rasiste şi/sau triviale şi a violenţei comportamentale faţă de oameni care nu au nici o legătură cu rivalitatea dintre echipe care au făcut faima Nuovei Guardia şi a mai tuturor galeriilor de fotbal, aproape că devine legitim să te întrebi dacă literatura mai are vreun rost.
          
Pururi tînăr, înfăşurat în pixeli este o carte lucidă a unui intelectual angajat pentru care realitatea românească nu are nici culorile sumbre din ultimele cărţi ale lui H.-R. Patapievici sau Dan Stanca, nici tonurile de marş triumfal din articolele lui Ion Bogdan Lefter şi ale prietenilor săi neoliberali şi extrem-atlantişti. Este o Românie reală, cu bine şi rău şi depinde de noi să facem ca lucrurile să se îndrepte spre direcţia în care dorim cu toţii să ajungem.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara