Da, în Brazilia şi la Brasilia magazinele sunt pline-ochi de mărfuri: îmbrăcăminte de bună calitate, pantofi, cizmuliţ e, pulovere uşoare de la renumite case de modă; în decoraţiile uriaşe domină roşul, culoarea Crăciunului.

Da, mai mult decît oricînd în restul anului, se desfăşoară un festival gastronomic fabulos în magazinele de delicatese şi în restaurante: specialităţi de Crăciun din toată lumea şi-au dat întîlnire – de la morunul sărat portughez, bacalhão, curcanul nordic şi crustaceele mediteraneene la torturile de nucă în formă de buturugă (la bûche de Noël).
Da, indiferent de ameninţările unei crize economice pe jumătate imaginare, afluxul publicului în magazine are forţa şi constanţa năvălirilor de popoare migratoare – se desfăşoară zilnic antrenînd milioane de oameni.
Cît despre ornamentele pentru sărbători… La toate colţurile întîlneşti Moşi Crăciun pe sănii, în toate marile magazine s-au instalat brazi uriaşi plini cu toate globurile, ursuleţii, figurinele şi jucăriile imaginabile, iar vata imitînd zăpada s-a aşternut pretutindeni; căciuliţe cu ciucuri, steluţe şi margini de blană albă desfid cele aproximativ plus 30 de grade Celsius care domnesc în întreaga ţară.
Casele ori apartamentele s-au grăbit şi ele să intre în sărbătoare. De la finele lunii noiembrie, chiar şi cele mai modeste locuinţe au instalat la loc de cinste brazi împodobiţi, strălucitori şi multicolori; pe mesele din sufragerie tronează savante ornamente din crenguţe de brad şi globuri roşii; uneori, în punctul cel mai vizibil al casei, o iesle miniaturală cu pruncul Isus, Fecioara Maria şi Iosif, Regii magi şi animale variate formează scena deschisă tuturor închipuirilor. S-ar zice că nerăbdarea brazilienilor de a intra cît mai repede şi pentru cît mai multă vreme în sărbători întrece orice măsură – sărbători care încep în noiembrie şi durează pînă după mijlocul lui ianuarie.
Să amintim că programul şcolar local sprijină instinctiv această pornire. În ultimele zile din noiembrie şi în primele din decembrie au loc ultimele examene, ultimele restanţe, ultimele amînări, ultimele reexaminări. După asta, pînă la începutul lui martie – trăiască libertatea! Se instalează vacanţa mare, vacanţa de vară, şcolile se închid, universităţile la fel; tot ce aminteşte de învăţătură şi de obligaţiile ei va fi gonit din memorie, aşa că – ajutaţi de Crăciun, de Anul Nou şi de Carnaval – oamenii intră într-o linişte absolută. Ritmul activităţilor oficiale şi neoficiale, şi aşa somnolent, ajunge letargic.
Abundenţa europeană şi nordică a divertismentelor legate de Crăciun pare absurdă: într-o ţară unde la 25 decembrie lumea se întîlneşte mai degrabă la plajă, care ar fi sensul unei figuraţii specifice zonelor reci? De ce atîtea sănii, atîţia ursuleţi şi reni, atîţia brazi înzăpeziţi şi Moşi Crăciun acolo unde oamenii n-au văzut niciodată zăpadă şi nu ştiu ce înseamnă o temperatură sub plus 10 grade? Răspunsul verosimil: tocmai de aceea! El ţine de fondul ultim al fiinţei noastre. Ne aflăm mereu în căutare de altceva, de ceva ce nu avem, cunoaştem doar aproximativ, pare inaccesibil şi depozităm în el toate speranţele. Nordul înzăpezit unde ia naştere miracolul Crăciunului, iată punctul ideal de visare pentru locuitorii de la Tropice; pentru că el se află în totală opoziţie cu lumea de fiecare zi.
Doar astfel se explică lungimea înduioşătoare a acestor sărbători, care încep la finele lui noiembrie şi se întind pe o durată nedeterminată. „Ce bine ar fi să trăim tot timpul în Crăciun!”, par a spune brazilienii.
Există oare şi ceva specific tropical în aceste sărbători? Afară de mersul la plajă, de moda agapelor pe malul mării – aproape nimic, trebuie s-o recunoaştem.
Dacă nu ne-ar stăpîni propensiunea irezistibilă şi iraţională spre visare, spre căutarea unei lumi totalmente fictive, ce s-ar alege de toate doctrinele umaniste, de toate sectele, de toate idealurile politice? S-ar spulbera în vînt. Sau, mai degrabă, nici n-ar fi luat naştere vreodată.