Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prin anticariate:
De citit la cald de Simona Vasilache

Din tot ce facem, cititul e, probabil, ocupaţia cea mai puţin sezonieră. Aşa că nici o dungă nu desparte lecturile din la rentrée de taifasurile iernii sau de tărăgănatele zăbave ale verii, trecute cu o carte în mîini. Toată împărţirea pe care-am putea-o face se reduce, atunci, la a spune că sînt cărţi pentru care îţi trebuie timp, şi altele, din a căror poveste sari fără punte în altele. Să zicem că primele-ar fi - că lucrurile nu se potrivesc, întotdeauna, aşa, e altă istorie... - cărţile de vacanţă. Cărţi importante, ori doar plăcute, pe care ţi-ai dori să nu le citeşti altădată, cînd ziua e scurtă şi încîlcite-s daraverile ei. Asemenea volume, chit că nu-i o regulă, sînt, de obicei, story-uri închegate, romane, amintiri. Dar pot să fie, la fel de bine, culegeri de tablete pe care le-ai răsfoi fără obligaţii, ca pe notele unui critic în vacanţă de la masa lui de scris. Aşa-s Cronicile optimistului, antologia de publicistică scurtă pe care Călinescu a lăsat-o să-i apară, în '64, la Editura pentru literatură. Copertă simplă, cu ramă ieşită în relief, lăsînd la mijloc oglinda mică pe care stau, negre, numele şi titlul, pe urmă, cum deschizi, poza, faţă spre profil, semnătura în josul ei şi, imediat, prefaţa. Prefaţa peste care mai bine treci, dacă vrei să nu te enervezi în concediu. Fiindcă amintitul cuvînt înainte explică, într-o limbă, e drept, doar ici-colo, de esenţă tare, cum se face mizantropul optimist. Reţin o singură frază pe care, printre racilele puse la zid ale literaturii burgheze, nu cred c-o putem suspecta de circumstanţială ipocrizie: "Îmi plac oamenii care ştiu să se joace, eu însumi pun o răbdare şi o frenezie extraordinară (ce miră pe cei din jurul meu) în jocuri." Vorba lui Arghezi, alt fost burghez "botezat", "n-am făcut nimic, m-am jucat".

În fine. În prima jumătate de carte, lumea veche, şi ghilimelele "neadecvării" ei: Cronica "mizantropului". Văzute şi trăite, fapte mărunte cu cîrlig literar. Bunăoară, Despre prostie. Prostul, de fapt, e-un mizantrop. Şi sărac. Sortit să rămînă aşa: "Ce-ţi trebuie ţie, măi, bani, cînd tu n-ai nimic?" Dialoguri din Cum se-nţeleg ţăranii şi prejudecăţi cuminţi de prin Slavici. Un alt fel de istorie literară. Şi istorii mai mici, de pildă aceea pe care-o poţi dibui din cărţi poştale ilustrate: răvaşe la o petrecere, de la oameni cu chef, prăpădiţi cu toţii - "ce mai amintiri! Aceste cărţi poştale ilustrate sînt nişte inscripţii funerare, nişte semne pe colombarii, nişte fişe de bolnavi decedaţi în spital, păstrate zeci de ani de zile, pulbere de scoici pe ţărmul mării. Toţi sînt anonimi, uniformi, monotoni, fără nimic individual. Şi toţi petreceau." Un moralist liric.

Unul care ştie să se bucure de mireasma portocalelor scumpe, îndată după al Doilea Război, şi care totuşi, la 10 septembrie 1939, cînd secolul XX începea să-şi arate cele mai sumbre din utopii, scria aşa: "Ah, întunecat ev-mediu, plin de măreţe catedrale, de superbe mînăstiri, de sublime clopotniţe, de impunătoare ceremonii, de aurite manuscrise, de gălăgioase universităţi, de blînde depravări goliardice, de mari linişti cetăţeneşti, cît regret că nu
m-am născut în bezna ta!" O reabilitare romantică. La fel, desprinsă de conţinuturile urîte ale unei istorii care se face tablou votiv, e locuirea în universul poeziei: "Ieri, îmi zise profesorul, la ieşirea de la curs am fost acostat pe stradă de un tînăr foarte simpatic şi care purta sub braţ porţia sa de pîine, semn al rezonabilităţii. Însă întrebarea pe care mi-a pus-o era scandaloasă: ŤUnde cresc crinii?ť. Atît şi nimic mai mult. După un scurt examen vizual, ca să văd de ce natură e liniştea tînărului, căci există o speţă de linişte suspectă ca aceea de dinainte de furtună, i-am răspuns şi eu, tot aşa de simplu: ŤCrinii cresc în empireuť. Tînărul a părut foarte satisfăcut. Atunci mi-am permis să-i pun şi eu o chestiune-test: Unde trăiesc corbii? Iar tînărul mi-a dat un răspuns care m-a umplut de mulţumire: Corbii trăiesc în epopeea gotică, unde sînt multe cadavre pe cîmpuri." La ce să rămîi mizantrop?

Dacă nu vezi că, pentru optimist, domnul profesor, companionul de colocvii se cheamă, hélas, tovarăş, zici, pe bună dreptate, că stilul nu suferă mult. Şi, poate, nici părerile: "Un critic de seamă e, în mod obişnuit, un om în vîrstă şi plin de candoare, care simte plăcere în a descoperi frumosul, fiind totodată inapt de a minţi." Apt, în schimb, să scrie poveşti, să facă, o ştim prea bine, criticînd, literatură: "Biografia artistului începe, aş spune, nu cu anul naşterii, ci cu anul morţii. Cine nu trăieşte, post-mortem, crescînd după aceea mereu, nu-i obiect de biografie. - Cum? îmi va obiecta un scriitor contemporan, pe care îl preţuiesc - eu îţi dau aici un pachet cu tot soiul de date complete despre mine, din care poţi afla exact al meu curriculum vitae. Nu-mi poţi oare face biografia? - Nu, răspund eu. - Pot doar împărtăşi "date biografice". Pentru viaţă îmi trebuie să te înfăşor mitologic în o mie de ani, să-mi dau seama dacă poţi să spargi pereţii sarcofagului de vremi."

Cronicile lui Călinescu nu şi-au împlinit măcar secolul. Ce să scrii despre viaţa lor, decît că, în veri calde, sînt plăceri reci şi sigure.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara