Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronică Literară:
Dansând cu lupii de Nicolae Manolescu

Poet, eseist, traducător, Bogdan-Alexandru Stănescu este și autor de proză scurtă, publicată, cu ani în urmă, în câteva antologii.
Copilăria lui Kaspar Hauser (Editura Polirom, 2017) se compune din 12 povestiri, înșirate pe canavaua unui Bildungsroman de 256 de pagini, care vorbesc despre viața aceluiași personaj, totodată și unic narator, începând din prima copilărie și mergând până spre vârsta de 40 de ani. Volumul nu are unitatea unui roman (cred că autorul nici nu și-a propus asta), deși firul subiectului este liniar, cu puține întoarceri în timp, menite, de obicei, a arunca o lumină asupra unor evenimente care n-au fost relatate la vremea lor. E vorba de scene de viață, legate între ele prin personaje, cel puțin în primele povestiri, referitoare la copilărie, și tot mai rar în ultimele. Tot mai străvezii literar, acestea din urmă, când nu, prisositoare de-a binelea, precum Ninge în Tyria, Playing it hard și Knossos. Nu regăsim în ele tema pe care cartea pare s-o ilustreze, și anume, cum citim pe coperta a patra, „reinterpretarea motivului literar al copilului crescut de lupi”. De unde, titlul. Lupii sunt oamenii cu care dansează protagonistul în copilărie și în adolescență, cei cărora le „datorează” formarea lui morală, căci, surprinzător, despre aceea intelectuală, cartea nu suflă o vorbă. Surpriza constă în faptul că adolescentul corupt de mediu și de companìe, – derbedeu fără vocație, dar bețiv cu vocație, risipitor cu darurile sale, – nu se ratează, făcând o carieră, redactor de ziar și de televiziune, iar, la sfârșit, devenind un agent literar cu faimă internațională. De la autorul Scrisorilor imaginare către Osip Mandelștam nu mă așteptam la acest dezinteres față de aspectul cel mai obișnuit întrun Bildungsroman care este educația. Ucenicia este, înainte de toate, o modalitate de formare profesională, începând chiar cu Wilhelm Meister, primul protagonist al speciei.
O explicație, nu o justificare, se întrevede totuși în accentul prea apăsat pe latura mizerabilistă a existenței oamenilor și în precara lor educație. Copilăria lui Kaspar Hauser ne întoarce la romanele de la începutul anilor 1990, ale lui Radu Aldulescu, bunăoară, pe care le credeam ieșite din mainstream-ul prozei tinere în deceniul din urmă, dacă exceptăm romane indigeste precum Competiția lui Sociu. Trebuie precizat că Bogdan- Alexandru Stănescu are și un model, l-aș numi personal, într-o anumită proză nord-americană (nu aceea din care a tradus, dar pe care, cu siguranță, a citit-o), ispitită de vocile de sirenă ale mizerabilismului și trivialității în medii disgrațiate ale societății, unde abandonul școlar, violența, crima și prostituția par să fie de rigoare. Interesant este că școala nu apare decât accidental, într-una din povestiri, și atunci doar ca pretext de a înfățișa atitudini grobiene și o dăscăliță imbecilă. Nu sunt convins că, replantate în România, moravurile de periferie din SUA pot fi acceptate ca pe deplin realiste, cu tot aplombul autobiografic din povestirile lui Bogdan-Alexandru Stănescu.
Simpatice, bine conduse, scrise cu finețe, sunt primele povestiri din volum, zugrăvind o lume populată de indivizi memorabili (spre exemplu, Tătuțu, de departe cel mai consistent din toți) și un București al cartierelor mărginașe, minuțios catagrafiat pe urma numeroaselor schimbări domiciliare ale copilului, veritabil tablou de epocă, asemănător cu al lui Cărtărescu din poezii și din proze, ba chiar cu scene aproape la fel de pline de o imaginație luxuriantă (moarta îmbrăcată în mireasă de la subsolul morgăi, la care copiii privesc printr-un geamlâc) țâșnind pe neașteptate din inventarul cel mai naturalist cu putință al străzilor, caselor și crâșmelor Capitalei. Bogdan- Alexandru Stănescu are darul detaliului, reținut cu aplicație și spirit de observație. Periferia nostalgică a lui Cărtărescu din anii 1960 este la el o mahala de tip nou din anii 1980, care își are mardeiașii și bețivanii, vorbitori ai unui idiom peste măsură de vulgar, o limbă română țigănită, fără nici o valoare stilistică. I se poate imputa autorului consecvența cu care recurge la această limbă, chiar și în paginile despre maturitatea protagonistului, în care nu-și mai găsește nici măcar acest rost primar din povestirile de început, ca și neridicarea la un nivel literar a expresiilor mahalalei, folosite stereotip și indiferent de motiv.
Interesul lecturii scade vertiginos spre sfârșit, când episoadele nu mai au nicio legătură evidentă cu tema. Finalul din ultima povestire, Knossos, când, în protagonistul aflat într-un voiaj de odihnă în Cipru se retrezește copilul crescut de lupi, și ucide cu brutalitate un englez beat care îl hărțuia, chiar dacă omorul e doar sugerat, încearcă zadarnic să dreagă busuiocul. Povestirea e la fel de inutilă în compoziția cărții, cum sunt și acelea care relatează o călătorie în Mexic, o tabără pentru copiii de bani gata din SUA și o campanie electorală din România. Toate par adăugate din lipsă de material.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara