În admirabila incintă a Aulei Palatului Cantacuzino, duminică, 2o noiembrie 2016, s-a desfăşurat sub semnul excelenţei recitalul cameral susţinut de Cvartetul de coarde „Gaudeamus”, o formaţie cu o carte de vizită impresionantă în suita celor peste trei decenii de când există. Formaţia camerală „Gaudeamus” este actualmente în structura Filarmonicii de Stat din Braşov.

Instrumentiştii sunt Lucia Neagoe, vioara I, Raluca Irimia vioara II, Leona Varvarichi, violă şi Ştefan Neagoe, violoncel.

În varii momente am mai avut posibilitatea de a scrie despre Cvartetul „Gaudeamus”. Astfel, nu a fost primul meu contact cu arta lor admirabilă şi cu talentul muzical al fiecăruia în parte. De data aceasta însă, am fost surprins de unitatea lor vie, de intensa lor participare în actul şi în construcţia interpretărilor, de imaginaţia lor artistică sensibilă şi revelatoare, de capacitatea de a se mula perfect în legătură cu lumea de intenţii, de idei, de realităţi din partitura unui compozitor sau a altuia.

Am ascultat la începutul acestui recital Cvartetul de coarde nr. 3 de Vladimir Beleaev, din Republica Moldova. Această piesă tripartită pendulează între iviri de zvonuri câmpeneşti, obturate, pe un parcurs sonor sau altul, şi de durităţi mistuite în combustia personificată a suirii, cu atâtea coborâşuri, spre ceea ce este etern şi imutabil, mai precis, spre modelele de artă.

Cu universul său componistic Vladimir Beleaev creează expresia şi impresia unui parcurs împlinit şi căruia îi este îndatorat cu atâtea câştiguri preţioase şi cu amintiri în zborul imaginistic mitic transpus în sonorităţi şi formaţii de certă constituenţă.

Atitudinea stilistică proprie acestui compozitor este convingerea că sâmburele aprins al sufletului său este şi dramă, este palpitare lirică este năzuinţă, este şi suita neîndurătoarelor icniri la ostilitate. Cvartetul de coarde nr. 3 de Vladimir Beleaev se învolbură în combinaţii instrumentale ale căror procedee structurale provin de la şcoala componistică rusă cu iluminarea sa panoramică. Dar aici există personificări, şi Vladimir Beleaev se impune în acest context cu gesturi sonore nobile, inteligente şi pline de o calitate umană care nu i se pot refuza.

Menachem Zur, compozitor din Israel, a figurat în programul serii cu lucrarea sa, Cvartetul de coarde nr. 3. Din punctul de vedere al efectului obţinut, efect original, îndrăzneţ şi modern, compozitorul a solicitat interpreţii, prin indicaţiile înscrise în partitură, să releve ceea ce aici este originalitate atât în tratarea instrumentelor cât şi în valorile de spirit implicite. Menachem Zur, dispune în plan componistic, de o flexibilitate impresionantă pe calea tradiţiei genului. Indiferent de valorile agogice şi de amplificările sau diminuările de intensitate ale discursului, Menachem Zur obţine o relevantă tresă de fină incifrare care animă remarcabil spaţiul expresiv şi climatul sonor.

La Menachem Zur este de preţuit ca valoare fondul meditativ de puternică vibraţie într-un continuuo amplificat până la mesajul său de gânditor profund şi conştient de propria sa filozofie a vieţii. Muzical, avem aici reuşite multiple. Componistic, Menachem Zur are un limbaj corelat cu naraţiunea lumii sale care ni se dezvăluie, limbaj care are puterea de expresie în raport cu aspectele realităţii care îi sunt proprii.

Muzica lui Menachem Zur comportă interesante posibilităţi latente şi poate viitoare în structurarea liniilor melodice, în conturarea solo-urilor instrumentale, în sonorităţile de ansamblu, în dramaturgia compoziţiei. Menachem Zur scrie o muzică spectaculară şi inteligentă, o muzică evocatoare care traversează mental timpuri şi locuri, existenţe, cât şi memoria mai apropiată sau mai depărtată şi care nu întotdeauna poate fi privită cu seninătate.

Ascultând Prin sunetele florilor albastre, cvartet de Ulpiu Vlad , am fost dominat de idea că frumuseţea presupune în cel care o întocmeşte afirmarea optimistă a vieţii, acea deschidere în orizonturi care este proprie celor care acţionează cu o mare artă.

Prin sunetele florilor albastre de Ulpiu Vlad, are sonorităţi strălucitoare, este surprinzătoare în superbii, şi în alcătuirile sale sunetele vibrează şi au vitralii de cânturi în cânturi, într-o suită celebratoare de etos şi melos românesc, şi totul, fără nimic rapsodic, fără citate directe, fără lunecări în nostalgie sau în desuet.

Fibrele de unicitate ale cântecului românesc sunt distilate în esenţe din ce în ce mai scintilante şi mai rafinate, pentru că Ulpiu Vlad scrie cu sunete şi în sunete, cu înţelesuri şi semnificaţii şi cu mareea de frumuseţi în simpla ei grandoare.

Prin sunetele florilor albastre este o dovadă pertinentă a vitalităţii muzicii contemporane, cât şi a consecvenţei compozitorului de a se exprima cu accentul naţional inovat de remarcabilul şi impresionantul său sentiment artistic.

Muzica lui Ulpiu Vlad are înălţime şi splendoare în iviri neîntâlnite pe nici unde până în prezent.