Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Cuvinte şi sensuri în mişcare de Rodica Zafiu

A apărut, recent, o carte excelentă care grupează, analizează şi explică incertitudinile şi erorile cele mai frecvente din domeniul lexical: aparţine Adinei Dragomirescu şi lui Alexandru Nicolae şi se intitulează 101 greşeli de lexic şi de semantică. Cuvinte şi sensuri în mişcare (Bucureşti, Humanitas, 2011).

Titlul şi subtitlul cărţii semnalează dubla perspectivă adoptată şi întreţesută cu abilitate de autori: din punctul de vedere al vorbitorului şi uneori şi din acela al „cultivatorului limbii”, norma lingvistică se exprimă relativ simplu, în termenii unei opoziţii între abatere şi corectitudine; în schimb, lingvistul (mai ales specialistul în istoria limbii sau în sociolingvistică) vede, în aceleaşi fapte de limbă, dinamica schimbărilor în uz – realitate inevitabilă a oricărei limbi vii –, precum şi dinamica instituirii de reguli, adică o istorie culturală a normării. Asumându-şi rolul de a atenua tensiunile dintre aceste două perspective, de fapt complementare, autorii cărţii reuşesc să se adreseze unui public larg, căruia îi oferă reperele necesare pentru a judeca buna sau reaua folosire a cuvintelor şi a sensurilor, şi în acelaşi timp comunităţii specialiştilor, lingviştilor interesaţi de dinamica românei actuale. Atitudinea e nuanţată, abaterile sunt atent ierarhizate, în funcţie de explicaţiile istorice, de riscurile de confuzie, de gradul lor de răspândire, de analogia cu alte evoluţii similare din română sau din alte limbi. Obiectivul educaţiei lingvistice e asumat de autori, care îşi propun să-l înveţe pe cititor „să judece (cu dreaptă măsură) fiecare situaţie, să ştie să utilizeze sursele, în special dicţionarele româneşti şi străine, pentru a decide singur dacă se află în faţa unei greşeli mai mult sau mai puţin grave, a unei tendinţe justificabile a limbii sau a unui fapt de normalitate” (p. 13). Norma actuală nu este absolutizată şi prezentată ca imuabilă (cum se întâmplă în multe lucrări mai superficiale), ci pusă într-un context mai larg, raportată la oscilaţiile din limba veche, la modelele concurente şi mai ales la diferenţele de registru. Un reper permanent este adecvarea stilistică a lexicului; o serie de fenomene aparţin utilizărilor nerecomandate tocmai pentru că indică preţiozitate („calofilie semidoctă”) sau pentru că au devenit clişee.
Remarcabilă este capacitatea autorilor de a explica foarte clar şi exact, fără exces terminologic, noţiunile lingvistice, de a rezuma şi simplifica dezbateri uneori complicate şi greu de urmărit, de a utiliza selectiv o bibliografie foarte bogată şi inevitabil inegală. Această carte poate avea o foarte bună utilizare didactică: în primul rând pentru formarea unei atitudini faţă de normă, apoi pentru că prezintă sistematic împrumutul semantic, tipurile de calc, posibilele explicaţii şi justificări ale pleonasmului, interpretările diferite ale conceptelor atracţie paronimică sau etimologie populară etc., ilustrându-le prin modificări lexicale actuale, prin fenomene care pot capta cel mai bine interesul cititorului.
Lexicul e domeniul în care greşeala e greu de definit (sensurile evoluează, se multiplică sau, dimpotrivă, se învechesc şi ies din uz; adesea, neînregistrarea unei forme sau a unui sens e o limită a dicţionarelor, care nu ţin pasul cu îmbogăţirea lexicală a limbii). În acelaşi timp, lexicul e componenta limbii în care abaterea poate aluneca uşor în grave confuzii, producând incomprehensiune sau un efect de ridicol. Autorii recurg cu măsură la corectarea prin umor, cel mai adesea prin selectarea citatelor care vorbesc de la sine, prin formulări de genul „rata de mortabilitate”, „versatilitatea butonilor”, „în jur de aproximativ”, „roşii pomodoro” etc.
Cărţile care se ocupă de normă şi de dinamica limbii e obligatoriu să fie ancorate în actualitate: după câteva decenii, putem constata că o greşeală condamnată de specialişti fie s-a impus şi nu mai e percepută ca eroare, fie a ieşit din uz şi nici nu mai merită să fie menţionată. Autorii au realizat o foarte bună selecţie a fenomenelor cu adevărat actuale. Fapte de limbă mai vechi, semnalate şi discutate cu decenii în urmă, au fost reţinute doar în măsura în care sunt percepute în continuare ca abateri lexicale sau stilistice (a servi masa, investit vs. învestit, a viziona, a lectura, a-şi aduce aportul, mijloace mass-media); alte fenomene sunt foarte recente, de exemplu utilizările unor termeni ca abuzat, acceptanţă, a aplica, bugetat, capabilitate, dedicaţie, expertiză, focusare, locaţie, relocare, a socializa. Sursele principale ale exemplelor sunt internetul (care permite şi o apreciere globală a frecvenţei în uz) şi massmedia (de mai mulţi ani, autorii fac parte din echipa care monitorizează limbajul folosit la posturile de radio şi televiziune).
Lucrările cu orientare practică şi cu un destinatar mai larg sunt adesea victime ale unei iluzii: mulţi autori cred că se fac uşor, culegând pur şi simplu informaţii din surse mai mult sau mai puţin autorizate. Rafturile sunt pline de compilaţii care pun la un loc, talmeş-balmeş, greşeli reale şi false greşeli, abateri recurente şi combinaţii improbabile, explicaţii acceptabile şi comentarii greşite. De fapt, formularea unei explicaţii sau a unei recomandări care să ţină cont de destinatar şi să fie absolut corectă din punct de vedere ştiinţific e o operaţie foarte grea; în spatele fiecărui enunţ trebuie să stea o verificare şi regândire laborioasă, dar mai ales o atitudine de dubiu şi prudenţă ştiinţifică. Cartea Adinei Dragomirescu şi a lui Alexandru Nicolae reuşeşte să fie inteligentă, proaspătă, scrisă cu eleganţă şi umor – şi foarte utilă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara