Sfaturi pentru debutanţi; care tînăr atras de îndeletnicirea scrisului nu e, uneori cu naivitate, lacom de ele, mai ales cînd vin de la "cei mari" - ştiu ei ce ştiu. Flaubert, Tolstoi, Rilke, Gide, Valéry - nu s-au dat înlături să le împartă în dreapta şi în stînga - sigur că vor fi ascultaţi... Un text al lui Charles Baudelaire se şi intitulează chiar aşa - Conseils aux jeunes littérateurs: "Preceptele ce urmează sunt fructul experienţei iar experienţa implică şi o anume sumă de rateuri; cum fiecare le-a comis - pe toate sau aproape pe toate - sper ca experienţa mea să se verifice prin aceea a oricui. Zisele precepte n-au altă pretenţie decît aceea a unor vademecum, altă utilitate decît a unei civilităţi puerile şi oneste. Utilitate enormă!"

Toate aceste "sfaturi" - inteligenţa ţesută din contraste a poetului nu se înşeală nici de data asta - au ceva pueril desigur şi totuşi sunt sau pot fi, cînd întîlnesc un tînăr talent fertil, de un "enorm" folos. Baudelaire a ştiut să înveţe de la anumiţi maeştri - pînă şi de la Victor Hugo...

Un alt text, datînd din 1943, al lui Max Jacob, se intitulează şi el, didactic, Sfaturi pentru un tînăr poet - şi conţine, ca şi cel al lui Baudelaire, dar cu o tentă mai modernă-modernistă, recomandări pline de miez: "Nu scrie cu cuvinte, ci cu obiecte şi sentimente - fugi deci de orice limbaj critic, de orice limbaj intelectual, evită chiar descripţia şi povestirea. Nu scrie nici măcar o singură frază care să aibă forma celei precedente; şi cel puţin cu ferma voinţă a unui ritm special - şi variază sintaxa cum făcea Shakespeare (...). Este secretul de a nu plictisi niciodată".

Supremul secret, probabil, să nu plictiseşti scriind - să nu te plictiseşti nici pe tine însuţi - scriind. Max Jacob adaogă: "...şi lucrul cel mai important: o operă nu valorează prin ce conţine ci prin ceeace o împrejmuieşte. Cuvintele bună-ziua şi bună-seara să se învecineze cu o imensă filosofie, a naturii, a societăţii, a astronomiei, a metafizicii etc. Este secretul marilor opere."

Pe această veşnic incitantă temă - cum să scrii bine - un "dosar" serios întocmit în mensualul Lire, la ora de faţă cea mai bună revistă literară franceză...

Ca unul care, cam o viaţă de om, s-a tot pasionat, nu prea ştiu de ce, de tehnica şi de secretele scrisului, de "reflecţiile asupra spiritului creator" şi de "scenele din romanul literaturii", aşa a fost să fie - s-a întîmplat să nu mă lase rece "dosarul", chiar acestei teme dedicat. Cu patruzeci de puncte sau "întrebări" cît mai picant formulate, aşa ca să lase gura apă candidaţilor la meseria scrisului - şi cu tot atîtea ipoteze şi răspunsuri semnate de cîte un nume sonor, vechi sau nou, clasic sau modern, ori şi una şi alta...

Cum să te îmbraci cînd te apuci de lucru - nu e atît de ne-important pe cît pare. "Pentru a scrie, pun pe mine o salopetă de muncitor mecanic - adică o ţinută comodă. Salopeta-i haina cea mai practică vreodată inventată pentru omul ce se apucă de treabă. O tragi pe tine dimineaţa şi poţi începe." ( Gabriel Garcia Marquez )

De apelat la dulcea autoritate a lui Roland Barthes pentru a răspunde la întrebarea dacă trebuie scris de mînă sau la maşină; în aprilie 1979, cînd se confesa criticul francez nu se instaurase încă magia fără de magie a ordinatorului..."Îmi scriu totdeauna textele de mînă, pentrucă şterg mult ( ordinatorul va rezolva problema...n.n.). După aceea esenţial este să transcriu eu însumi ( adică fără ajutorul dactilografei...n.n.) la maşina de scris, întrucît urmează un al doilea val de corecţiuni, mergînd totdeauna în sensul elipsei sau al suprimării. Este momentul cînd ceeace ai scris, rămînînd foarte subiectiv în aparenţa grafică a scriiturii manuale, se obiectivează. Nu e încă vorba de o carte sau de un articol, dar graţie caracterelor maşinii de scris, există deja o aparenţă obiectivă a textului şi asta-i o etapă foarte importantă."

Aş defini metoda de a scrie a lui Barthes ca fiind una esenţial sensuală - o eotică relaţie cu textul, cu propriul text, una întemeiată pe un principiu al acomodării, al intimităţii, al dorinţei, al plăcerii. Viitorii scriitori n-au cum profita de procedura autorului Discursului îndrăgostit şi al Plăcerii textului - sunt tot lucruri care nu se învaţă, le ai sau nu le ai în sînge, în "corpul" care scrie...

Ce faci cînd vrei să scrii, dar nu prea ai idei, nu prea ştii ce anume să scrii ? - răspunde un contemporan, inteligentul Bernard Frank: "Cînd scrii, găseşti totdeauna idei. Trebuie să te apuci de scris, vin ele, ideile."

Numele personajelor, treabă importantă, multe, poate toate adevărurile unei cărţi - în fine, să nu exagerez - depind de alegerea numelor, să zicem Goriot sau Rascolnicov sau Pierre Bezuhov sau Apostol Bologa...Părerea tot a unui francez contemporan, de prima linie - Jacques Laurent: "În general romancerii sunt puţin expliciţi în privinţa alegerii numelor personajelor lor. Eu unul încerc nume, cum aş încerca pantofi. Unul nu merge deloc, altul, parcă ar merge puţin - apoi dintrodată numele ce aderă perfect. De unde ştiu că aderă - pentrucă din momentul acela personajul dă semne de viaţă. Dintrodată mă simt în largul meu cu el."

Bine de ştiut.


Lucian Raicu
8 noiembrie 98