Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Editorial:
Cultura literară de Nicolae Manolescu


E uşor de observat că interesul general pentru literatură este în scădere de la o vreme. Se citeşte tot mai puţin. Cartea nu se mai află în centrul atenţiei. Bibliografia şcolară obligatorie rămîne adesea doar pe hîrtie. Nici profesorii, nici elevii n-o mai iau în serios. Informaţia literară, în sens strict, a devenit extrem de precară. Am remarcat cu alt prilej că tinerii ori mai puţin tinerii participanţi la nelipsitele concursuri televizate cu premii au dificultăţi mai ales cînd întrebările se referă la literatură. Cîţi dintre contemporanii noştri mai ştiu pe dinafară versuri ori poezii întregi, ca altădată, cînd orice bacalaureat poseda un oarecare bagaj de cunoştinţe de acest fel? Şi cîţi se mai simt îmboldiţi să exploateze semnificaţia unor titluri de cărţi ori a unor nume de personaje, ca să nu mai vorbesc de citate, în împrejurări de viaţă cotidiene?
Legat de acest din urmă aspect, să spun şi că (onoare excepţiilor!) referinţa literară nu mai joacă aproape nici un rol în discursul politic sau în comentariul jurnalistic. Formaţia multora dintre oamenii noştri politici sau dintre gazetari nu mai pare a fi preponderent umanistă şi, în orice caz, nu mai este literară. Limbajul la modă indică o anume creştere a absolvenţilor de politologie, sociologie, ştiinţe economice şi ale comunicării. Dacă politehnicienii abundă, atît în presă, cît şi în demnităţile publice, literaţii sînt rara avis.
E instructiv să constaţi că, din această cauză, sînt ratate ocazii excepţionale de a se valorifica vorbe de spirit (dictonul latin nu mai are nici o căutare!), exprimări plastice, caracterizări memorabile, nume ori situaţii paradigmatice. Nu am în vedere exclusiv efectul artistic al intervenţiilor publice, rostite ori scrise, evident diminuat de absenţa ori de sărăcia referinţelor literare. Am în vedere un efect pedagogic şi politic. Sloganele electorale le ignoră eficacitatea. Nu sînt convins că responsabilul cu imaginea de la partide ştie că omul de pe stradă nu mai e sensibil bunăoară la comparaţia literară şi, de aceea, o evită în textele pe care le propune. Cred, mai degrabă, că lui însuşi, nemaifiind literat, nu-i vin pur şi simplu în cap astfel de comparaţii.
Pare, în tot cazul, foarte ciudat ca, în plină şi neîntreruptă cruciadă contra corupţiei funcţionarilor publici, de sus şi pînă jos, nici un comentator al fenomenului să nu-şi fi amintit de versurile lui Grigore Alexandrescu din fabula Lupului moralist: "Cînd mantaua domnească este din piei de oaie,/ Atunci judecătorii fiţi siguri că despoaie." Şi, dacă tot sîntem la pesimistul poet, oare distihul din Anul 1840 nu şi-ar fi aflat actualitatea în întreg deceniul din urmă: "Şi un an vine, trece, ş-alt an îl moşteneşte,/ Şi ce nădejdi dă unul, celălalt le ia"? Eliade Rădulescu are (în Istoria literaturei generale) următoarea apreciere a felului în care vicleanul Tiberiu şi-a ales succesorul în crudul Caligula: "Viperă ce alege un tigru". Iar Ghica, ironizîndu-l pe Eliade care credea că fără el n-ar fi fost revoluţia de la 1848, scrie: ""Revoluţia bărbată-mio!", zicea o cocoană cînd vorbea de revoluţia de la 1848". Cum să nu-ţi vină pe limbă expresia, cînd vezi cîţi confiscă de un deceniu încoace revoluţia de la 1989? Uite că nu-ţi vine!
Exemplele de mai sus, din paşoptişti, se pot înmulţi şi extinde şi la alte generaţii. problema este că memoria noastră literară ne trădează, cum spuneam, tot mai des, de la o vreme...