Deschizînd Şocurile cotidianului, volumul Marianei Neţ, apărut la Ideea europeană, ce reia tablete radiofonice şi articole reunite sub eticheta, nu tocmai la modă, de "istoria mentalităţilor", mă temeam că voi fi plictisit de texte ce plătesc un greu tribut efemerului. Lectura a fost însă peste aşteptări: autoarea, cunoscută semioticiană, care ne reaminteşte în introducere un lucru elementar - mentalităţile se reconstituie cel mai uşor din prezentarea unor fapte diverse -, are un indiscutabil talent în privinţa relatării unor întîmplări pline de miez, înzestrare vizibilă mai cu seamă în paginile scrise la persoana întîi.
Am citit de-a lungul anilor mai multe articole ale doamnei Neţ, însă de-abia în aceste două sute de pagini am descoperit-o cu adevărat. Împrumutat după cîteva zile de la Institutul Francez, studiul său despre Dumas avea să mi se pară o reuşită. Nu ştiu dacă este o bună vorbitoare, dacă are sau nu vocaţia catedrei, dar, cu amestecul de curiozitate intelectuală şi umor, pare infinit preferabilă atîtor profesori insipizi de la Facultăţile de Litere sau Limbi Străine, atîtor publicişti zgomotoşi şi fără substanţă.
Atrasă atît de cărţi, cît şi de spectacolul vieţii, Mariana Neţ porneşte de la fapte mărunte din viaţa de toate zilele, uneori ciudate, suprarealiste, construind micronaraţiuni aproape întotdeauna reuşite, ce descriu ritualurile şi rutina cotidianului, dar şi aberaţiile, patologia, mizeriile acestuia, în România şi aiurea. Fiind vizat un public larg, jargonul de specialitate este evitat, iar Julia Kristeva şi Roland Barthes nu sînt pomeniţi defel. Destule pagini ce spun lucrurilor pe nume, demontînd cu calm prejudecăţi şi clişee adînc înrădăcinate, vor prezenta interes şi peste douăzeci sau cincizeci de ani, indiferent de evoluţiile de pe Sena sau Dîmboviţa. Mariana Neţ e nemiloasă cu ceea ce o deranjează: absenţa spiritului civic, inerţia, practica orientală a tocmelii, nepăsarea, impoliteţea mergînd pînă la bădărănie, igiena aproximativă, dezinteresul faţă de semeni (ca să fiu mai precis, nesimţirea). Nu întîlnim detaşare cinică, acreală sau oboseală, ci dorinţa neopaşoptistă de a pune lucrurile în mişcare: situaţia e perfectibilă, chiar dacă schimbarea mentalităţilor ţine, fireşte, de durata lungă.
Experienţe dezamăgitoare sînt consemnate cu umor: brambureala lingvistică din Belgia, cazuri de zgîrcenie franceză, negustori cinici, falsa strălucire a unor localuri şi aşa mai departe. Fără scrîşnete din dinţi, doamna Neţ vădeşte caracteristica flaubertiană de a percepe prostia şi de a nu o mai tolera. E în felul ei o luptătoare; energia interioară e neîndoielnică, în absenţa unui fizic viguros; cochetă, semioticiana mărturiseşte că nu e un "personaj wagnerian", o walkirie; mă rog, la compozitorul german există şi Senta sau Elisabeta. Dacă pe meleaguri mioritice lucrurile sînt ceva mai suportabile, asta se datorează şi tenacităţii nespectaculoase a unor asemenea oameni.
Călătoarea neobosită şi fără complexe descoperă că imbecilitatea, lăcomia şi meschinăria nu au graniţe. Se vede că românii n-au de ce să se autoflageleze în mod excesiv; lamentările pe marginea stigmatului identitar nu mai sînt, din fericire, la ordinea zilei. Autoarea scrie cu o căldură controlată despre locurile unde e fericită; în general se simte bine în lumea aceasta, ce se transformă într-un ritm nemaiîntîlnit; totul respiră în Şocurile cotidianului o anume seninătate. În pas cu boomul tehnologic, Mariana Neţ manifestă totodată o simpatie sănătoasă pentru un trecut neidealizat; în largul său în mai multe culturi, pare să aibă o predilecţie pentru secolul al XIX-lea. Conştientă de riscurile şi capcanele nonconformismului ţipător, dovedeşte uneori o excentricitate plăcută. Refuză confesiunile excesive: nu vom afla care e muzica preferată, foarte specială, de găsit în puţine magazine din lume. Ştim în schimb că încurajează iniţiativa privată, că nu i-a plăcut niciodată circul, iar pe timpul lui Ceauşescu a stat numai la cozi ce au avut legătură cu arta.
Unele pagini sînt amare sau melancolice (despre meseriile care dispar, de exemplu), altele, impregnate de spirit ludic. Bibliotecile şi muzeele ocupă un loc privilegiat. Căutarea unui apartament e o aventură stresantă; pagini pe aceeaşi temă, într-o tonalitate diferită, am întîlnit în jurnalul lui Julien Green; o antologie ar putea fi realizată cîndva. Interesată de gastronomie, văzută ca un fapt cultural - sîntem în fond ceea ce mîncăm -, doamna Neţ comentează empatic cărţile "de specialitate" ale Sandei Niţescu, care la rîndul lor propun mici scenete.
Carte simpatică şi onestă, culegerea aceasta nu pretinde că ar ascunde mari adîncimi. Scrisă cu plăcere, se citeşte la fel. În definitiv, din bucăţele se reconstituie nu numai mentalităţile, ci şi un portret de femeie, mai interesant decît cele oferite de ficţiunile şi autoficţiunile multor contemporane.
