Numărul curent: 52

Este impresionant de observat felul în care un mănunchi de oameni, muzicieni şi nu numai, trăitori în afara graniţelor ţării, în spaţiul generos al Europei Unite - de această dată în partea de Sud a Germaniei, în landul Baden-Wurtenberg, în capitala landului, la Stuttgart, încearcă a-şi menţine, a-şi afirma identitatea naţională, în fond propria identitate; iar aceasta apelând la marile valori ale ţării de origină, promovând aceste valori. O data în plus Enescu se dovedeşte a fi o asemenea valoare, o asemenea efigie.

Săptămânile trecute două dintre salile complexului de la Liederhalle, din centrul oraşului, au găzduit concertele celei de a 2-a ediţii a Festivalului închinat memoriei celui mai important muzician român. Un concert simfonic, unul cameral, două recitaluri de pian, toate menite a poziţiona în chip potrivit creaţia enesciană în contextul valorilor universale ale muzicii, au constituit împreună momentele acestei ediţii festivaliere închinate lui George Enescu.

Iniţiativa, stradaniile, demersul artistic, i-au aparţinut violonistei Luminiţa Petre, concert-maestru al orchestrei simfonice de la Staatsoper Stuttgart, prima scenă lirică ce aparţine unuia dintre cele mai opulente landuri ale federaţiei. A avut buna idee de a coopta, de a invita, muzicieni români din Germania şi din ţară, de asemenea tineri muzicieni germani şi români, şi nu numai, ce studiază actualmente în instituţiile muzicale din Stuttgart; a fost constituită, astfel, orchestra Camerata "George Enescu".

E puţin lucru, e mult? Cred că este semnificativ. Iar aceasta dacă avem în vedere faptul că alături de creaţia enesciană, prezentă cum era firesc în toate programele concertelor, au figurat pagini din repertoriul concertant românesc actual, momente revelate unui public a cărui curiozitate poate fi surclasată doar de propria sete de cultură, de muzică. Surpriza primului concert a reprezentat-o însuşi şeful de orchestră. Pentru acel moment Luminiţa Petre a lasat arcuşul în favoarea baghetei dirijorale. Este o practică larg întâlnită în cazul muzicienilor performeri, a soliştilor cărora repertoriul propriului instrument nu le este suficient; pentru a face muzică. Petre dispune de o determinare imperioasă în şlefuirea discursului muzical. Iar aceasta fie că mă refer la prima Simfonie beethoveniană, la sonorităţile transparente ale celor două Intermezzi - muzica unui climat post-impresionist - de George Enescu, sau la lucrarea de o spectaculoasă vehemenţă sonoră, "Luminişul urlătorului", datorată lui Dan Dediu; este o pagină concertantă destinată violei, un protagonist puţin obişnuit în asemenea circumstanţe, un pivot în jurul căruia se realizează demersul unei construcţii simfonice temerare excelent susţinute de violistul Christian Nas, un tânăr muzician originar din Cluj, o natură solistică pregnantă, actualmente membru al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Stuttgart. Două arii din opere de Mozart - "Nunta lui Figaro" şi "Don Giovanni", au fost suţinute de soprana Felicia Filip, un muzican a cărui experienţă scenică este egalată de intuiţia remarcabilă în ce priveşte latura stilistică a muzicii; iar de la Mozart la George Enescu - am în vedere cele "Şapte cântece pe versuri de Clément Marot", circuitul este stabilit în baza unui indicibil sentiment poetic care înnobilează, literalmente, frazarea muzicală pe care o dezvoltă interpreta. Sunt pagini prezentate, de această dată, în compania pianistului Mihai Ungureanu, un muzician dăruit trup şi suflet domeniului cameral. De altfel, în compania domniei sale a fost susţinută o întreagă seară de muzică destinată creaţiei enesciene. Este muzicianul unei introspecţii ce vizează substanţa expresivă, nu neapărat spectaculoasă a muzicii. Realizarea, spre exemplu, a Sonatei "în caracter popular românesc" pentru vioară şi pian, are o istorie îndelungată pe care o trasează colaborarea cu violonista Luminitza Petre; o imprimare discografică despre care s-a vorbit mult cu peste două decenii în urmă, o versiune scăldată, la propriu, de razele lunii, înfiorată de aripa unei păsări, cu prilejul serilor enesciene de muzică găzduite, în anii '80, la Tescani, la Festivalul "Enescu - Orfeul moldav", au fost momente evocate inclusiv pe parcursul unei emisiuni de mai bine de o oră, o discuţie colocvială pe care am avut bucuria de a o fi moderat pentru Radio Stuttgart în compania acestor minunaţi muzicieni sosiţi în mod special, aici, în capitala landului Baden-Wurtenberg, pentru a povesti experienţa lor personală în drumul către George Enescu. Nu se poate uita, cu mulţi ani în urmă, prin strădania violonistei Luminitza Petre, în marea sală a Operei, a răsunat în primă audiţie celebrul "Octuor" enescian, pentru corzi.

Ultimele momente ale recentei ediţii a Festivalului? Au fost cu totul spectaculoase. Un spectacol interior al muzicii - cu deschideri nebănuite spre zonele unor seducătoare iluminări timbrale - a oferit pianista Luiza Borac pe parcursul recitalului său, transcripţii de Liszt după Schubert şi Chopin şi, de asemenea, marea performanţă a artistei, Suita op. 10 de George Enescu. Un spectacol al bucuriei tumultuos etalate, un recital "la patru mâni", un original concert cuprinzînd rapsodii semnate de compozitori ai şcolilor naţionale, au oferit pianistele Mădalina Slav - originară din Bucureşti, şi Tamara Kordzadze - originară din Sankt Petersburg. Cum era firesc, acordurile primei rapsodii enesciene au încheiat această seară de muzică; pe parcursul acesteia, marele spectacol al sunetului a adus culoare, a adus savoare şi farmec, un numeros public.

Nu se poate uita, cu doi ani în urmă, în colaborare cu mai mulţi muzicieni de la Mannheim, a avut loc primul Festival Enescu, aici, în partera de Sud a Germaniei. Evenimentul a fost susţinut atunci de Institutul Cultural Român. De această dată nici o instituţie cu profil cultural din ţară nu a întins mâna muzicienilor sosiţi la Stuttgart pentru a-l cânta pe Enescu. O notabilă excepţtie. O cu totul modestă susţinere venită din partea Ministerului de Externe. Un lăudabil sprijin în plan moral venit din partea celor două consulate româneşti - cel onorific, cel ministerial - de la Stuttgart!

Este greu de imaginat împlinirea acestor momente festivaliere în afara susţinerii organizatorice datorate acestei structuri regionale care este Forumul German-Român din Stuttgart, un grup de români inimoşi, oameni de excelentă comunicare, de exemplară organizare, conduşi de preşedintele organizaţiei, de domnul Florin Zaheu.

În adevăr, lucrurile importante se împlinesc de oameni pe măsură. Mă gândesc cu bucurie la sprijinul necondiţionat pe care au ştiut a-l oferi, spre exemplu, membrii familiei Vasiliu, stabiliţi de aproape două decenii la Stuttgart, o familie de dascăli, de filologi originari din Reşiţa. Au înţeles că o cauză nobilă necesită o implicare temeinică. Este implicarea pe care au demonstrat-o muzicienii sosiţi la Stuttgart. Sunt hotărâţi a înfrunta riscurile. Pentru Enescu.

Pentru noi înşine.