Nu de cărți de joc e vorba, ci de prețioase exemplare bibliofile, unicate recuperate cu greu sau chiar făcute pe comandă, în tipografii unde se poate orice, pe care un misterios și excentric oligarh rus le dorește pentru iubita lui pierdută, ca s-o atragă înapoi. Îl ajută un librar obscur, sârb emigrat la Londra, cu o viață modestă și monotonă, până când neprevăzutul îl ia pe sus. Despre întâlnirea unor lumi făcute să se excludă, despre forțarea destinului, dar și despre timpul care nu dă înapoi e Marele Gorsky, romanul Vesnei Goldsworthy tradus de Ioana Avădani la Humanitas Fiction.
Referința imediată, de care scriitoarea nu se ferește, dimpotrivă, e Marele Gatsby, romanul-cult al lui Scott Fitzgerald. Nici în Londra zilelor noastre, nici în New York-ul de acum un secol, banii nu răscumpără ocaziile pierdute. Roman Gorsky e un magnat ale cărui afaceri precise nu se cunosc, așa cum viața lui e un șir de mutări dintr-un oraș în altul, dintr-o identitate în alta. Pare să fi trăit tot ce se putea trăi, în bine, ca și în rău, cu o dureroasă excepție: iubirea pentru Natalia, o tânără studentă la Arte, care intră în viața lui, prieten, aproape fiu, al tatălui ei, „trăgând după ea o trenă de povești cu muzee și nopți albe pe Neva”. O cere în căsătorie și ea îl refuză, motivând că e prea tânără. Se mai întâlnesc o singură dată, într-o cameră de hotel, unde ea lucrează ca escortă și face afaceri, din greșeală, cu vechiul ei admirator. Imediat după, se mărită cu un englez și pleacă la Londra.
În cele din urmă, librarul Nikola va afla, punând lucrurile cap la cap, că micuța Daisy, fiica Nataliei și a lui Tom Summerscale, e copilul conceput în acea unică noapte de amor. Legătura veșnică dintre doi oameni pe care totul îi desparte. Pe urmele acestei povești din trecut, rusul care nu seamănă a rus și este, de fapt, un evreu prins în afaceri complicate cu arme, vine la Londra, ochește o librărie mică, de pe o stradă mărginașă, îl copleșește pe proprietar cu cecuri, cerând, în schimb, pentru viitorul lui palat londonez, cea mai extravagantă și rafinată bibliotecă din lume. Nu e prima dată când cărțile joacă rol de pețitori. Aici, e Evgheni Oneghin, de fapt o filă ascunsă de Pușkin printre pagini, cu poemul Către K., pentru Anna Petrovna Kern, pe care poetul o vede, vrăjit de frumusețea ei, în 1819, și o revede în 1825, când îi și scrie, la despărțire: „Mi-aduc aminte sfânta clipă:/ Nainte-mi tu te-ai arătat./ Vedenie ce piere-n pripă,/ Al frumuseții duh curat.” (trad. Mihai Beniuc). Acel nainte-mi tu te-ai arătat i-l recită și Gorsky Nataliei, amintindu-i de o poveste în poveste în poveste. Biblioteca ideală a rusului rătăcitor e parte dintr-o regie opulentă în care sentimentul curat, de tinerețe, nu se pierde, ca în Marele Gatsby, ci rezistă nenumăratelor încercări ale unor timpuri tulburi – prăbușirea comunismului, războiul iugoslav, contrabanda cu arme, emigrația și găsirea unui rost, cu micile sau marile minciuni ale unei vieți acceptabile. Sosirea singurului ins autentic, deși nu se știe bine nici cine e, nici de unde vine, dezechilibrează brusc această lume de carton. Natalia își trăiește visul londonez într-o casă- muzeu, mai degrabă înspăimântătoare decât rafinată, lângă un soț violent și infidel și speră, ca un exercițiu de supraviețuire, să organizeze cândva o mare expoziție Ilia Kabakov, alt exilat de geniu, celebru pentru instalațiile lui, realități himerice de felul celor în care se găsesc toate personajele cărții. Gery Pekarova, o fostă glorie a gimnasticii bulgărești, este antrenoarea personală a Nataliei, cu o viață intimă destul de libertină (prin care trece și Nikola) și plănuind, fără măcar să se ferească de gura târgului, o lovitură matrimonială de valoarea lui Gorsky. Librarul, absorbit de această lume ca de un vârtej iscat din senin, aduce în paradisul cam înzorzonat și iluzoriu al concitadinilor lui din altă ligă pasiunea onestă pentru cărți și artă. Însă, deși Gorsky chiar are substanță omenească, nu doar mofturi de filantrop, dorința lui de a se înconjura de frumos pentru a-i răscumpăra alesei sale suferințele spuse sau nespuse nu-i ajută la nimic. Va muri nu într-un duel, ci dintr-o neînțelegere, pe un pod din Londra, înjunghiat de un necunoscut. Revine, ca un refren, replica lui Nikola, că nu poți da timpul înapoi, indiferent cât ești de bogat și de puternic, convingere pe care, odinioară, Gorsky o sfidase cu aplomb. Ucigașul e amantul amantei lui Summerscale, un tunisian care vrea să-l elimine pe contracandidatul la iubirea doamnei Allaoui, englezoaică măritată cu un marocan. Greșește, și-l omoară pe evreul rus proprietar de insule exclusiviste și de cărți rare, însă fără patrie și fără identitate. Urmează o tristă ceremonie la sinagogă, și incinerarea lui Gorsky, la care asistă meschin de puțini oameni. Așa se termină viața lui plină de vulnerabilități, într-o lume plină de probleme, de la visele trădate ale emigranților, războaie pe față sau ascunse, sărăcie lucie și delir al luxului fără margini, adevăruri incomode și minciuni care costă încă și mai scump. Existența e cinică, află Natalia la sfârșitul sfârșitului, amintindu-și că același tovarăș, „ramolit și cocârjat, dar plin de chef de viață”, a rostit orația funebră și la căpătâiul fratelui ei, mort în Afganistan, și la acela al tatălui ei, vechi și respectat comunist. Lumi diferite, contexte diferite, drame asemănătoare. Nikola se întoarce la Belgrad, în vechiul apartament al părinților lui, și cercul se închide ca un vis risipit în zori.
Ea însăși născută în Belgrad și stabilită la Londra, autoare de studii de imagologie, dinspre Balcani spre Occident și invers, Vesna Goldsworthy scrie cronica plină de înțelegere și de nuanțe a lumii în care mai binele este, deseori, dușmanul binelui. Ca în anii nebuni ai Americii, de toate ambițiile, planurile și minciunile se alege, inevitabil, praful. Orice adiere străină strică ușor echilibrul complicat în care niște oameni cu multe obligații și încă mai multe păcate își țin viața. Și toți plătesc, brutal, eficient, de dragul moralei evidente că trecutul nu se întoarce și nu se corectează.