Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cerşetorul De Cafea:
Cu Cehov nu-i de glumit de Emil Brumaru


Stimate domnule Lucian Raicu,



Cred că am făcut o greşeală luînd cărţoiul despre Dostoievski de la Sorin Titel. Trăiam într-o dulce neştiinţă, mi se părea că descopăr lucruri nostime şi, iată, acum, deschizînd volumul la întîmplare, dau tocmai de capitolul cu culorile! De fapt, ca să fiu cinstit, remarcasem doar galbenul din Crimă şi pedeapsă, revenind insistent în tapetele camerelor şi, la urmă, chiar şi în exteriorul unor case. Sînt casele pe care le priveşte Svidrigailov în drum spre locul unde „înscenează” sinuciderea. „Triste şi murdare îl priveau căsuţele de lemn, vopsite în galben violent, cu obloanele închise. Cotteau dă, ce deliciu, în procente, la diferiţi autori, apariţia galbenului! Şi bestialul, Dosto deţin recordul! Gogol 5%, Tolstoi 7,9%, Dostoievski 10,6%!



Să nu uit să vă comunic ce scrie, aici, în staţiunea Neptun, pe toate cutiile poştale (galbene): „Zilnic 3 vidări”! Asta, da!



Din seara de la doamna Longobarski, de reţinut şi de meditat la următoarele cuvinte spuse, la un moment dat, cu toată seriozitatea: „Cu Cehov nu-i de glumit.” Într-adevăr, dacă bătrînului „Dosto i se mai pot face bancuri”, „cu Cehov nu-i de glumit”! Din propoziţia asta cred că se poate scoate o carte! Păcat c-aţi spus-o dumneavoastră, nu eu!



Ceea ce mă încîntă la propoziţia cu pricina este multitudinea semnificaţiei; o găină bună de jumulit, fulg cu fulg, la foc scăzut, cîntărind în mînă, cu voluptate, greutatea leşului fraged.



Scrisoarea asta este scrisă, vai, fără cafea! Am mişunat de dimineaţă, fetele zvelte şi somnoroase mi-au spus că trebuia s-o comand de seara, să aibă ele cafeaua fiindcă acum, domnul Axin (sau aşa ceva) nu a venit încă etc. ... Şi-am rămas cu capul blocat de diazepamul de aseară. Tamara Nikolaevna e la plajă, eu (ca hipertensiv nu prea am voie să mă prăjesc pe nisipuri) încerc marea cu degetul la cel mai propriu mod şi aştept să fiu trăsnit de geniu.



Cărţoiul lui Catteau m-a pus serios pe gînduri. În primul rînd, trebuie să recitesc rapid tot Dostoievski. Pe urmă, să caut pe undeva Carnetele (în franceză). Neapărat. Altfel rămîn neisprăvit pe viaţă.



Toţi avem nevoie de Svidrigailov. Există în noi o nemărginită curiozitate de a-l „descifra”. Raskolnikov ne reprezintă exemplar în treaba asta. „N-ar fi mai bine să încerce să-l descifreze pe Svidrigailov? În sufletul lui nu putea (e vorba de Rodea, desigur n.n.) să nu recunoască că de mult avea nevoie de Svidrigailov. Dar pentru ce anume?” Repet şi eu întrebarea: pentru ce anume, stimate domnule Lucian Raicu?



Curios e că bătrînul Dosto, plin de scrupule, caută să ni-l facă antipatic pe Sv., dar nu reuşeşte deloc. (Am senzaţia că v-am mai scris despre asta). Ce seducător se prezintă diavolul! „Cine sînt eu? Ştii prea bine. (Rodea, într-adevăr, ştia! n.n.): sînt nobil, am revenit de doi ani în cavalerie, apoi m-am învîrtit pe aici prin Petersburg, pe urmă m-am însurat cu Marfa Petrovna şi am locuit la ţară. Asta-i toată biografia mea!”!



Cu stimă şi graţie,



Emil Brumaru



21.VII.1980