Biografia şi, desigur, bibliografia istoricului literar şi memorialistului Emil Turdeanu (1911–2001) nu se cunosc cum trebuie nici la un deceniu de la trecerea sa în eternitate.
Istoricul literar Emil Turdeanu, unul dintre cei mai străluciţi discipoli ai lui Nicolae Cartojan, s-a stabilit la Paris, în anul 1948, după ce la noi se instaura o dictatură de sorginte asiatică, agresivă şi intolerantă, unde gândirea liberă era interzisă.
Specialist de anvergură europeană în domeniul vechii culturi şi literaturi, cercetând cu probitate manuscrisele slave şi greceşti din marile biblioteci ale Europei, publicând un număr remarcabil de studii, articole şi recenzii în cele mai cunoscute reviste ale exilului, Emil Turdeanu s-a impus ca o autoritate în lumea ştiinţifică şi academică.
Emil Turdeanu a manifestat, în timpul interminabilului său exil, un interes special pentru România şi cărturarii ei, pe care i-a preţuit, i-a stimulat şi, când a fost posibil, i-a ajutat în plan ştiinţific şi moral.
Literatura sa epistolară, de altfel numeroasă, cuprinde scrisori trimise lui Ştefan Ciobanu, I.C. Chiţimia, Dan Simonescu, Ovidiu Papadima, Teodor Vârgolici, Stela Toma, Nicolae Florescu, Mircea Anghelescu, Ştefan S. Gorovei, Marin Bucur şi multor altora.
Epistolele pe care le expediază istoricului şi criticului literar Marin Bucur (1929–1994) conţin note şi precizări, valoroase, despre opera sa şi cea a lui Nicolae Cartojan, precum şi câteva acide acolade despre trecerea României de la comunism la o altă societate.
Impresiile sale din anii nouăzeci, din nenorocire, se confirmă în totalitate. Intuiţiile şi premoniţiile din aceste scrisori ne urmăresc şi astăzi ca un blestem greu de acceptat.
*
94260 Fresnes, 14 mai 1990
11, Allée des Effes
Iubite domnule Bucur,
N-aduce anul... N-au adus anii ce au adus cele trei zile de lupte eroice ale tineretului şi ale armatei. Tare mi-ar fi plăcut să fi putut continua, acum, conversaţia căreia ai ştiut să-i dai o notă atât de optimistă şi de „prevestitoare” la Poccardi.
Am trăit zile măreţe, cu o emoţie deplină, cu un entuziasm înălţător, dar şi cu o mare durere pentru scumpele sacrificii ale tineretului din Timişoara, Bucureşti, Cluj, Sibiu... Cu mari speranţe, care se clatină acum în faţa necunoscutului.
Ne întrebăm şi aşteptăm. Culegem în fiecare zi câte o ştire din presă şi o despicăm până la miez, ca să vedem nu numai ce spune, dar şi ce ascunde. Şi aşteptăm să ne tot pice de la prieteni câte o gazetă românească, ca să ne spună mai de-a dreptul ce cred şi ce simt românii de toate tendinţele.
Astfel, am avut surpriza să-ţi citesc articolul despre un anumit cârmaci. Aşa este! Suntem toţi nişte golani. Toţi universitarii cu dragoste de ţară. Şi eu mă simt „golan”, chiar şi eu, care de 47 de ani mă ocup în exil de cultura românească şi o fac cunoscută străinilor, pe când brucănelul se gudura până mai ieri la picioarele Geniului Carpaţilor. Ba mai aflu acum că şi Al. Piru1 a ajuns îndrumător de opinie democratică! Ce ruşine!
Sâmbăta trecută am asistat la un spectacol de Cântece şi dansuri româneşti, dat de Corpul de Balet din Bucureşti. Ni s-au umezit ochii când i-am văzut apărând pe scenă, fete şi flăcăi sprinteni, îmbrăcaţi în costume naţionale. Ne-am întors cu sufletul încărcat de nostalgie şi de dor de un viitor mai bun şi mai cinstit.
Vă mulţumim, târziu şi cu stânjenire, pentru frumoasele urări ce ni le-aţi adresat, şi pentru buna dşumiţtale scrisoare care le-a urmat. S-a aşezat peste ele emoţia evenimentelor, care a dominat totul, totul. Vă mulţumim din suflet pentru gândurile bune. Vă trimit alăturat un extras, răspuns2 la un articol publicat împotriva mea, cu ani în urmă, nici mai mult nici mai puţin decât în Revue des Études Sud-Est Européennes din Bucureşti. Mai apare revista? Cine o conduce acum? Ar mai tolera ca numele de român (sper că se va reveni la scrierea cu majusculă!) să fie pus între ghilimele, ca o vocabulă dubioasă? (Vezi extrasul meu, pagina 188, nota 21.)
Să nu pierdem nădejdea. Libertatea care a spintecat întunericul la 22 decembrie va aduce şi triumful dreptăţii. Sper de asemeni că onorata cenzură, care nu se cuvine să stea împotriva democraţiei, adică a dreptului de a spune ce ai pe suflet, nu va reteza scurt drumul acestei scrisori. De aceea, dacă o primeşti, te rog să repezi un cuvânt de confirmare. Dar dacă o citeşte numai onorata cenzură, atunci mă întreb de ce l-au mai căsăpit pe Tartorele care a suprimat toate libertăţile?
Soţia3 mea şi cu mine ne gândim cu plăcere la amândoi şi vă dorim tot binele. E. Turdeanu
P.S.
Oare nu ar fi oportun ca acum, când eroii de după război răsar ca ciupercile după ploaie, să se spună în vreo notiţă de ziar sau de revistă, cât de scurtă, că un golan de la Paris a publicat de curând o carte Modern Rumania4, în care apăr independenţa şi unitatea românilor, într-o ţară liberă? Când se vor mai limpezi lucrurile, vor mai fi multe de spus despre vitejii de după război.
Cu drag,
E.T.
P.S.1
Pe d[omnu]l Dan Simonescu5 îl vezi? Spune-i, te rog, că scrisoarea d[omniei]sale din 6 martie nu am primit-o. Le vom scrie în curând.
*
94260 Fresnes, 1 oct[ombrie] 1992
11, Allée des Effes
Iubite domnule Bucur,
Când scriu aceste rânduri îmi apare în minte drumul lung pe care l-am străbătut, alături şi totuşi despărţiţi de tirania vremii, de peste douăzeci de ani încoace.
Ne-am întâlnit prima dată – veneaţi cu o recomandare a prietenului Papadima sau Chiţimia, nu mai ştiu care – în 1968; mi-aţi făcut cinstea şi plăcerea de a-mi dărui câteva pagini în voluminoasa Istoriografie literară românească6, în 1973 – şi de atunci legătura noastră a continuat, prin scrisori sau prin viu grai la Paris, până la ultima ei manifestare în volumul omagial al Revistei de Istorie şi Teorie Literară. Am admirat, în 1973, curajul dumneavoastră de a vă „compromite” cu un exilat; apreciez acum fidelitatea cu care îmi răsplătiţi străduinţele – şi pe tot parcursul legăturii noastre am fost mişcat, atât eu cât şi scumpa mea soţie de prietenia caldă şi statornică pe care doamna Ana Tăuşan7, soţia dumneavoastră, şi d[umnea]v[oastră] înşivă, ne-aţi dovedit-o. Am înţeles că ne leagă aceeaşi dragoste de ţară, dârză la domniile voastre, nostalgică la noi, aceleaşi preocupări de a spori zestrea culturii româneşti neatinsă de puroiul celor vânduţi comunismului, aceeaşi speranţă că, într-o zi, lumina va ţâşni din sufletele celor neprihăniţi.
Lumina a ţâşnit şi a fost plătită cu multe jertfe tinere. Dar cei înfruptaţi de tirania veche au rămas tot pe loc. Cei care duc lupta mai departe nu au decât arma cuvântului. Este prea puţin ca să spele deodată societatea de viciile celor ce s-au oploşit la picioarele geniale ale Supragenialului şi care se entuziasmează acum de zâmbetul graţios (am zis „graţios”, nu „greţos”) al urmaşului său întru doctrină şi putere.
Dar o brazdă de lumină s-a deschis totuşi şi din ea vor ieşi desigur roade trainice pentru viitor. Consider Revista de Istorie şi Teorie Literară ca o pârtie spre acest viitor în care nu vom înceta de a crede. De aceea, sunt bucuros că revista8 d[umnea]voastră a acceptat să vehiculeze spre generaţiile tinere şi spre viitor, rezultatele unei vieţi de statornică sforţare pentru îmbogăţirea culturii româneşti şi afirmare a adevăratelor ei valori.
Participarea dumneavoastră la acest volum omagial încunună douăzeci de ani de legături colegiale şi de înaintare spre acelaş[i] ideal. Fericiţi vor fi acei care vor vedea orizontul ţării deplin limpezit de norii care-l mai brăzdează încă. Atunci, veţi putea spune că v-aţi împlinit misiunea şi vă veţi aminti, cu mângâiere, că în această luptă aţi avut, departe, un tovarăş a cărui aspiraţie aţi înţeles-o şi aţi onorat- o, îmbogăţind cu câteva pagini frumoase omagiul pe care i l-au adus o seamă de colege şi de colegi.
Vă mulţumesc că nu aţi lipsit de la acest simposion sărbătoresc şi vă reînnoiesc, atât doamnei Ana Tăuşan cât şi dumneavoastră, expresia vechii mele prietenii.
E. Turdeanu
Note
Originalele celor două epistole, necunoscute până acum, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din Bucureşti.
1. Alexandru Piru (1917–1993), istoric şi critic literar, prof.univ.dr.doc. la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. A fost ales senator în Parlamentul României la propunerea prof. univ. dr. Oliviu Gherman.
2. Emil Turdeanu – Nouvelles considérations sur le «Dit de l’empereur Nicéphore II Phocas et de son épouse Théophano» în Rivista di studi bizantini e slavi, 5, 1985, p. 169-195.
3. Laetitia Turdeanu-Cartojan (1920–1990), cercetătoare riguroasă a literaturii române moderne.
4. Emil Turdeanu – Modern Rumania. The Achivement of National Unity (1914–1920). Ediţie îngrijită de Nicolae Ţimiraş. Los Angeles, 1988.
5. Dan Simonescu (1902–1993), istoric literar, editor şi specialist în bibliologie.
6. Marin Bucur – Emil Turdeanu (11 noiembrie 1911, Şibot – Hunedoara) în Istoriografie literară românească de la origini până la G. Călinescu. Bucureşti, Editura Minerva, 1973, p. 434- 437. (Istoria literară veche la apogeu).
7. Victoria Ana Tăuşan (n. 1937, Borod), poetă, eseistă, traducătoare şi memorialistă. Autoarea câtorva cărţi de referinţă.
8. Aprecierea se referă la Revista de Istorie şi Teorie Literară, 39, nr. 3-4, 1991, care s-a constituit într-un număr omagial. Marin Bucur publică articolul – Contribuţia lui Emil Turdeanu la revistele culturale ale exilului românesc, p. 235-238.
