Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Critică Literară:
Cronica unei cărţi aşteptate de Cosmin Ciotloş

Cu adevărat un caz în literatura română este Emil Ivănescu. Şi cu adevărat o recuperare se arată a fi volumul acestuia - Artistul şi moartea - editat sub îngrijirea Ralucăi Dună la Editura Institutului Cultural Român, cu sprijinul unor nume cum sunt Matei Călinescu, Mircea Ivănescu sau Alexandru George. Practic, până acum, un autor ca Emil Ivănescu era cu desăvârşire necunoscut cititorului (chiar avizat fiind). În aceste condiţii, iată o întrebare care are toate şansele să nu cadă în gol: cine este, aşadar, Emil Ivănescu ? Sec, biografic: născut în august 1921, coleg de liceu cu Alexandru Vona şi cu Dinu Pillat, urmând intermitent cursurile facultăţii de medicină şi farmacie, tânăr de o încântătoare erudiţie ajutată de o memorie de-a dreptul formidabilă, se sinucide la numai 22 de ani, după ce îşi anunţase decizia cu luni bune înainte. Un detaliu care nu trebuie omis, fie şi numai pentru superba lui stranietate: Emil Ivănescu şi-a amânat gestul pentru a audia un concert al pianistului Walter Gieseking...(Întâmplarea a făcut să recenzez nu demult o carte a lui Vona în care erau amintite câteva dintre aceste coordonate, ceea ce într-un fel m-a prevenit şi m-a făcut extrem de curios în privinţa scrierilor sale. Recunosc, aşteptarea a meritat).

Pentru prima dată adunate între două coperte, textele lui Emil Ivănescu interzic categoric o lectură grăbită, de punere în temă ori de popularizare, la fel cum interzic şi repartizarea didactică pe genuri. Recuperate din manuscrise, din dactilograme sau din reviste de epocă, ele se cuvin citite cu creionul în mână şi cu un carnet pe-aproape. Poate chiar, la limită, retranscrise... Nu e întâmplător, din această perspectivă, faptul că volumul de faţă e o ediţie critică. (O altă formă, popularizantă, de publicare mi s-ar părea cu totul inadecvată). Ce cuprinde cartea ? Două piese (Dialogii psihopatului sau Colocviile sfârşitului de noapte şi Artistul şi moartea), câteva fragmente de jurnal, scrieri în proză şi corespondenţa tânărului autor. Alături de câteva studii sau note semnate de Matei Călinescu, Mircea Ivănescu, Alexandru George, Alexandru Vona şi Raluca Dună.

Departe de a fi un stilist, Emil Ivănescu lasă totuşi la vedere câteva linii directoare ale unui stil: obsesia juvenilă şi cinică a morbidităţii, tehnica citatului cultural amplu (făţişă ori travestită, incluzând şi franţuzismele rare, neadaptate), un anumit egotism (autobiografic) al referinţei şi o plăcere - oare tot juvenilă ? - de a submina ludic orice criteriu de încadrare. Nu e vorba numai de interferărările dintre jurnal şi corespondenţă, ci de însăşi funcţionalitatea textelor. Piesele sale sunt imposibil de pus în scenă. Nici măcar o adaptare teatrală a lor nu ar fi cu mult mai concludentă, aşa înţesate de referinţe şi de digresiuni speculative cum sunt. Deşi mizează pe atributele dialogului, ele discreditează, în fond voluntar, alteritatea. Adică minimul necesar al unei expuneri dramatice. Bunăoară, Dialogii psihopatului se petrece în mintea infinit schizoidă a personajului EU. Avem în faţă mai curând discuţii cerebrale decât replici. Este esenţial, din acest punct de vedere, fiecare cuvânt din lista personajelor: "Dramatis personae/ (în ordinea intrării în discuţie)// Eu (asumându-mi nedeclarat şi rolul dificil al regizorului)/ Al doilea Eu/ tipul idealistului: TRISTAN/ tipul negativistului: SERGIU/ tipul sentimentalei: CATHERINE/ tipul nedefinit până acum al lui AXEL/ tipul pedantului: MR. CAWLIFLOWEREATER/ tipul snobului perfect: MAURONEANU/ tipuri insignifiante: O UMBR|/ O FAT|/ O ALT| FAT| - JO ANNE/ MABEL/ STR|INUL/ (acţiunea se petrece în timpul interior - bergsonian - în limitele unui spaţiu just inferat)." În cealaltă piesă, Artistul şi moartea, lucrurile stau cam la fel. Replicile sunt rostite când de autorii cărţilor din bibliotecă, când de subconştientul Artistului. Fără a mai fi trecute pe vreo listă, ele acţionează ca personaje de facto.

Îndrăznesc să cred totuşi că pentru cititorul de azi, familiarizat cu filmele lui David Lynch (Mulholland Drive e cel mai accesibil exemplu), aceste spaţii interioare nu sunt întru totul străine. În ciuda suitei de efecte lingvistice şi în ciuda indeterminării continue a rolurilor, există destule căi de acomodare cu textul. Dacă teatrul nu le acoperă, analogia cu cinematograful se dovedeşte, iată, ceva mai demnă de luat în seamă. Ea rămâne, însă, o simplă analogie, din moment ce o încadrare coerentă şi exactă a scrisului lui Emil Ivănescu într-un tipar e în continuare dificilă. Care e locul său tipologic în literatura română ? În postfaţa cărţii, Raluca Dună avansează teza existenţei (la Emil Ivănescu şi la Vona deopotrivă) unui spirit comun cu acela al modernităţii interbelice vieneze. Lucrul e plauzibil, se poate susţine cu argumente istorice şi culturale, dar ar putea fi şi mai mult de atât. Mă gândesc la un tip aparte de postmodernism incipient, care nu ţine propriu-zis nici de o anticipare întâmplătoare, nici de un concept teoretic bine definit, ci de o descoperire naturală, pe cont propriu, a unor piste care vor deveni, apoi, tehnici. Un soi de postmodernism ingenuu (pe cât de ingenuă era vârsta autorului), încă neafectat de tezisme, în care livrescul dens nu ajunge nemijlocit intertext. Dar care plutea în aer. Până la urmă, anii '40 sunt cei în care termenul tocmai apăruse în arhitectură, anii în care Borges îşi scria Aleph - ul.

O dată cu această ediţie excelent alcătuită, suntem în pragul câtorva reformulări importante, cel puţin pe plan conceptual. "Generaţia pierdută" capătă un corespondent izolat, clasificările se confruntă cu o excepţie problematică iar poezia lui Mircea Ivănescu îşi adaugă un reper imediat. E greu de spus ce ar fi urmat în scrisul lui Emil Ivănescu o dată cu maturitatea. O continuare subversivă a acestei variante demo a postmodernismului sau o tăcere impusă de perioada cumplită de după 1947 ?


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara