Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Cronica unei înfrîngeri de Iulia Popovici


Criticul literar Cornel Ungureanu a fost, timp de un an, director al Teatrului Naţional din Timişoara. A fost ales în funcţie în urma unui concurs organizat pe vremea ministrului Caramitru şi a demisionat douăsprezece luni mai tîrziu, spre fericirea ministrului Theodorescu; jurnalul acelei perioade a fost publicat, la sfîrşitul anului trecut, de Editura timişoreană Marineasa, iar cele 1000 de exemplare ale tirajului s-au vîndut imediat: în felul ei, Despre regi, saltimbanci şi maimuţe e o carte de scandal, în care un număr important de personaje ale oraşului de pe Bega, în primul rînd din teatru, apar în situaţii deloc măgulitoare. De aceea, cel mai bine reuşeşte o lectură distantă, adică literară.

Jurnalul "directorului" Cornel Ungureanu e însă şi cel al profesorului universitar, care ţine cursuri despre Ion Barbu, dă examene, asistă la susţinerea de doctorate, face inspecţii de grad, e şi cel al secretarului filialei locale a Uniunii Scriitorilor care participă la celebra Conferinţă ce-l instalează pe Eugen Uricaru ca preşedinte USR, şi cel al directorului revistei Orizont cu multele lui obligaţii redacţionale, şi cel al coordonatorului grupului A Treia Europă, şi cel al cinefilului care comentează pentru televiziunea locală, împreună cu senatorul (şi scriitorul) Radu F. Alexandru, filmul săptămînii. Şi, la fel, e jurnalul criticului, care îşi scoate propriile cărţi (La vest de Eden II), scrie (la momentul respectiv, o carte despre Vasko Popa care avea să devină Mitteleuropa periferiilor) sau participă la lansări. în Despre regi, saltimbanci şi maimuţe, Cornel Ungureanu e totuşi, întîi de toate, iubitorul de teatru, prietenul lui Aurel Manea, al lui Ovidiu Iuliu Moldovan şi Nicolaus Wolcz, intrat în neagra şi corupta fundătură a Teatrului Naţional din Timişoara cu sincera dorinţă de a face treabă şi la fel de sincera credinţă că oraşul lui e încă o �capitală a provinciei". Şi descoperă că nu-i deloc aşa: actorii sînt fie netalentaţi, fie pretenţioşi, fie amîndouă, administraţia e coruptă - directorul administrativ, inginerul silvic Socaciu, a dezvoltat o întreagă reţea de import şi distribuţie a... ficăţeilor din Ungaria, folosind dotările tehnice ale teatrului, toată lumea bîrfeşte pe toată lumea, prin presă circulă zvonuri abracadabrante, iar el e tîrît prin tribunale de un fost director dat afară din teatru la revoluţie, acum cu certificat de revoluţionar, care vrea anularea concursului. După schimbarea guvernului, cei care vor capul directorului Ungureanu sînt noul ministru şi secretarii săi de stat, o altă serie de zvonuri, privind demisia lui, apărînd în presă cu mult înainte să-i dea prin minte să demisioneze. într-un final de poveste absurdă, spre fericirea generală, directorul Cornel Ungureanu îşi dă demisia.

Există nişte fantome care bîntuie Despre regi, saltimbanci şi maimuţe - cele ale Generaţiei Supra, graşii avînd-o pe juna Gilda drept purtător de cuvînt, o specie de rinoceri ai zilelor noastre cu care se deschide şi se sfîrşeşte jurnalul lui Cornel Ungureanu - la sanatoriul lui Lucian Petrescu (vîndut unui american de origine neclară) unde lumea bună vine ca să slăbească, însă unde se dovedeşte că aerul regiunii îngraşă. Afinităţile elective ale lui Ungureanu cu Ionescu fac posibilă o astfel de apropiere: îngrăşarea e o rinocerizare a zilelor noastre, iar 60% din populaţia României e supraponderală (Ungureanu are un vocabular foarte bogat cînd vine vorba să desemneze luarea în greutate, de la grăscior la dodoloaţă). Ceea ce-l salvează pe idealistul director e umorul - umorul negru, ironia, autoironia. în mijlocul supraponderalizării generale, doar el nu se rinocerizează. Despre regi, saltimbanci şi maimuţe, un jurnal care se citeşte ca un roman. Cu condiţia să nu-i cunoşti pe cei care devin "regi" şi "saltimbanci". Cazul meu.