Un eveniment este apariţia, la Editura Charmides,
sub titlul Subpoezie, a celor două volume de opere
complete ale uneia dintre cele mai importante poete
române de astăzi, Angela Marinescu: „feminitate
devastată de întuneric/ «analiză şi sinteză»/ cu ochii
întunecaţi priveşti cerul orb:/ soarele şi violenţa de
care ai nevoie ca de un aer sunt ascunse…”; după
un recent volum de versuri, Gellu Dorian este din nou
prezent în librării, de data aceasta cu un masiv tom de
interviuri (bune) intitulat Împotriva uitării (Editura
Junimea) şi cu un roman Cartea de la Upsala (apărut
la Cartea Românească), despre care criticul Vasile
Spiridon notează: „Gellu Dorian ilustrează cu fină
putere de pătrundere a psihologiei noastre, o Românie
pitorească localizată aiurea, în toată mizeria şi mai
puţin splendoarea ei de pretendentă la visul american
care întârzie să apară…”. Tot sub egida Editurii
Charmides a fost tipărită o carte specială, 4 zile cu
nora, pe care Angela Baciu i-o consacră poetei Nora
Iuga la împlinirea vârstei de 85 de ani; am reţinut şi
câteva noi volume de versuri: Radu Florescu, Călătorii
amînate (Editura Junimea), Constantin Preda, Aş muri
dacă n-aş scrie (Editura Autograf MJM) şi Nicolae Corlat,
Îngerii vin când nu-i chemi (Editura Junimea).