Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cerşetorul De Cafea:
Cred că obiectele simt mai bine! de Emil Brumaru


Stimate domnule Lucian Raicu,



Iată-mă, deci, din nou la etajul V, parcă fără speranţă, parcă fără chef, reînnodînd şirul scrisorilor mele către dumneavoastră. Drumul de ieri (Mangalia-Iaşi) a fost dur. Plecat la 13 şi ajuns la 24, într-un tren fără vagon-restaurant, pe-o vreme fierbinte, am avut şi neplăcerea de a găsi blocul închis. Telefon etc. Somnul bizar, tehnicolor, trezirea uscată, amară, necreatoare la cafeaua învechită. Am răsfoit ziarele adunate teanc, am tras o raită prin librărie, cam atît. Vreo cîteva zile nu voi fi în stare să intru în ritmul normal de lectură şi scris.

*

E totuşi bine să te aştepte, cînd soseşti de undeva, o scrisoare. Nu m-a aşteptat nici una! Îmi dau seama de absenţa scrisorilor mai ales cînd sînt plecat de acasă.

*

Mi-aţi arătat plicul mare, albastru, în care băgaţi scrisorile mele şi pe care scrie: Emil Brumaru către Lucian Raicu!! Ştiu că scrisorile mele exclud, oarecum, răspunsurile, dar, din spirit diavolesc, voi lua şi eu un plic enorm pe care voi scrie: Lucian Raicu către Emil Brumaru! Aceste două plicuri, unul doldora, celălalt vid, predate la Academie, vor stîrni stupoarea cercetătorilor!!!

*

Uneori mă apucă groaza cînd îmi dau seama cît de mult am de citit. Şi e vorba doar de cîţiva, maximum zece autori, pe care deja i-am trecut de cel puţin două ori prin sita sufletului. Dar pun filtre tot mai dese, recitirile sînt tot mai lente, mai atente, mai pline de neprevăzut. Adevărul e că atît timp cît scriam versuri, lectura nu era de adîncimea şi intensitatea de acum. Uneori pîndeam, literalmente, zile întregi cîte un ajdectiv, neputînd face nimic altceva. De cîte ori nu am fost nevoit să abandonez o carte pentru că, tam-nesam, morişca versurilor pornea ca din senin. Iar dacă nu însemnam atunci, uitam definitiv tot. „Clipa cea repede!” Titlul lui Sorin Titel, atît de teoretic, a fost ani de zile o metodă de lucru pentru mine. Vroiam să prind secunda, oricît de uşoară, de superficială, de (aparent) banală. Culoarea unui fluture ca şi mireasma unei flori, are ţîşnirea ei unică într-o clipă. Cealaltă clipă aduce altă mireasmă, altă rază, alt surîs. Există o diferenţă, insesizabilă doar pentru oameni, a luminii de acum şi cea ce-mi bate foaia şi zidul casei după ce-am terminat fraza asta! Cred că obiectele simt mai bine! Ceaşca mea de teracotă galbenă trăieşte-n pereţii ei zmălţuiţi mii de stări ale scăderii temperaturii cafelei ce-o sorb. Sistemul nostru nervos e-un fleac pentr-un pietroi izbit de lumină, pentru un stîlp de telegraf şlefuit de izurile zilei şi-ale nopţii.

*

Am observat ceva ciudat. De cîte ori mă reîntorc de undeva în Iaşi, femeile de aici mi se par mai frumoase ca oriunde! Mă înşel? Au o senzualitate aparte, o complicitate-n toate ale lor văzute şi nevăzute cu sufletul meu, un comerţ clandestin de gesturi inconştiente, rotunde şi galeşe, cu visurile suave şi detracate ale adolescentului ce-am fost cîndva!



Cu stimă şi graţie,



Emil Brumaru



28.VII.1980