Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cerşetorul De Cafea:
Cred că dînsul ştie sigur că acolo-s chiar păianjeni de Emil Brumaru


Stimate domnule Lucian Raicu,



Raskolnikov îşi dă seama, dar i se pare totuşi incredibil, de la prima ochire că, prin Sv., are în faţa lui pe Diavol. El ucisese deja baba, era apt pentru a înţelege. Sora lui, Dunia, cea mlădioasă şi nemaipomenit de frumoasă, îşi va da şi ea seama, mult mai tîrziu însă. Dar tot după ce va trece prin marea încercare a uciderii, de data asta nereuşite. Nereuşită pentru că un nemuritor nu poate fi ucis! Cred că vă amintiţi că revolverul cu care Dunia încearcă să-l radă (şi primul glonţ chiar asta face, îi rade doar pielea craniului!) e al lui Sv., e, ca să fim mai exacţi, strecurat de el tocmai pentru „bîlciul” ce va urma. Dunia, demnă soră a asasinului babei trage de două ori. O dată, prima, Sv. îi arată sîngele lui prea roşu, scurgîndu-i-se pe frunte. El ştia că va trage, o şi spune: „Ştiu că ai să tragi, fiară mică şi frumoasă!” „A înţepat viespea! Ţinteşte drept în cap...!”, adaugă după prima detunătură. Dunia încă nu-şi dă seama cine e Sv. Acesta vrea s-o lămurească: „Nu-i nimic, aţi greşit ţinta! Trageţi din nou, aştept...” Şi vine, demonstrativ, la trei paşi de ea! „Dunicika trase; glonţul nu porni!” Altă farsă! Tot nu a înţeles? „Aţi încărcat neglijent. Nu-i nimic! Mai aveţi o capsulă. Îndreptaţi-o, am să aştept.” Şi abia atunci, după două asasinate virtuale (şi R. ucisese de două ori!) Dunia pricepe! În faţa ei stă cineva care nu poate fi ucis! Şi aruncă, exasperată pistolul! Ce urmează, ştim. Diavolul „cerşeşte” dragostea femeii, muritoarei, disperat. Ar putea-o f... pe loc, dar el e însetat de ceva încă neexperimentat, ceva care l-ar scoate, poate, din plictiseala, din urîtul acela ce-i macină nemirirea atotştiutoare. A auzit vorbindu-i-se de dragoste pe pămînt şi iată, Dunia, refuză să-i explice această „noţiune”! Poate că dacă înţelegea mai tîrziu, după al treilea glonţ ratat, i-ar fi fost milă de el. Ar fi fost mai pregătită. Dunia s-a trezit prea brusc cu Diavolul, cu adevăratul Sv. lîngă dînsa!

*

Mă gîndesc acum că, probabil, chestia cu Sv. care-i diavolul în persoană, a fost fumată de mult, au scris-o alţii, sînt aproape sigur. Eu însă am descoperit acum trei zile toată tărăşenia! Pe Bahtin nu l-am citit încă. Ianoşi m-a cam plictisit de la primele pagini şi nu am continuat. Am citit, în schimb, de vreo două ori, cartea lui Valeriu Cristea. Şi cred, eseul lui Liviu Petrescu. De lucrările fundamentale despre Dosto, nici vorbă! Trist.

*

Orice spune Svidrigailov merită să fie citat, comentat. Prin aluzii, dar de cele mai multe ori direct, dînsul strecoară adevăruri din partea „cealaltă”. Vă amintiţi, nu? „Dar dacă dincolo nu sînt decît păianjeni, sau altceva de felul acesta, zise el deodată.” Or eu cred că dînsul ştie sigur că acolo-s chiar păianjeni!

*

Mi-am luat cu mine două cărţi: Idiotul şi Crimă şi pedeapsă. De ajuns ca să pot continua, oriunde aş fi, corespondenţa.



P.S. Sînt dezolat. Uitîndu-mă în cartea lui Ianoşi văd că Sv. e comparat cu diavolul! Păcat. Cel puţin îmi rămîne consolarea că eu cred că Sv. e chiar diavolul, fără nici un dubiu!



Cu stimă şi afecţiune,



Emil Brumaru



18-VIII-1980