Rapiditatea cu care intră în circulaţie inovaţiile lingvistice - deopotrivă formale şi semantice - poate fi ilustrată cum nu se poate mai bine de un titlu jurnalistic recent: "ŤCăpşunariiť din Irak" (Evenimentul zilei = EZ, 3701, 2004, 3). Presupunem că o persoană care nu a urmărit în ultimii ani evoluţiile sociale şi lingvistice româneşti (un român, să zicem, stabilit de mai multă vreme în străinătate, sau retras în munţi, sau prins de o muncă foarte importantă, care nu i-a mai permis să urmărească mass-media) nu va înţelege mare lucru dintr-un asemenea titlu prea puţin transparent. Cuvîntul căpşunar este un derivat foarte nou, neînregistrat de dicţionare; căpşunarul cuprins în dicţionarul academic al lui Puşcariu, în 1940 (şi reluat de Micul Dicţionar Academic, 2001), este de fapt un alt cuvînt, rar şi cu sens nesigur: "insectă nedefinită mai îndeaproape". În plus, în titlul citat sensul cuvîntului nu este unul imediat motivat, ci reprezintă o extindere accidentală. Sensul de bază al unui derivat cu sufixul -ar suferă de o anume ambiguitate, pentru că asociază calitatea de agent cu un obiect, fără a indica exact tipul acţiunii: căpşunarul este, în principiu, cel care cultivă căpşuni, dar poate fi şi cel care le culege, sau (cazul insectei, probabil) cel care le mănîncă. În utilizarea actuală, sensul dominant, impus de limbajul jurnalistic, a fost de la început legat de un fenomen specific, de amploare şi spectaculos: numărul mare de români plecaţi să cîştige bani prin munci sezoniere în agricultură, mai ales în Spania, la cules de căpşuni. Desigur că termenul a fost simţit ca un derivat uşor ironic - mai ales că sufixul de agent -ar se foloseşte mult în limbajul familiar. Am mai amintit acum cîţiva ani de numeroasele derivate familiar-argotice pe care le-a produs: miştocar, şmenar, caterincar, plopar, dinţar, pozar, măturar, găşcar, ciumecar, giolar, maimuţar, pachetar, presar etc.; sufixul are şi valoarea specială de element redundant, aproape asemantic, în prietenar, jupînar, străinar. Limbajul jurnalistic utilizează mult sufixul -ar, în cuvinte preluate din alte surse sau în creaţii proprii; unele rămîn experimente izolate (am mai citat, între creaţiile ad-hoc glumeţe, pe iogar), altele se impun pînă la a deveni aproape termeni standard (de exemplu, boschetar). Am înregistrat în ultima vreme şi alte formaţii în -ar; unele serioase: piscinar, folosit cu sensul normal de "constructor de piscine": "piscinarii vor o asociaţie şi o lege" (EZ 3813, 2004, 3), altele glumeţe: mîţar apare folosit cu sensul de "stăpîn / iubitor de pisici", nota umoristică provenind atît din ambiguitatea relaţiei, cît şi din caracterul popular-familiar al termenului de bază, mîţă: "mîţarilor dacă le spui mîţari nu se supără" (EZ 3539, 2003, 7). Oricum, -ar rămîne productiv pentru formarea numelor de profesii; între cele mai noi, se pot aminti pizzar sau shaormar. Amuzant e modul în care sufixul creează ad-hoc şi nume de ocupaţii nu tocmai onorabile: benzinarul, de pildă, este spărgătorul de conducte de benzină: "numai în anul 2000, conform statisticii IJP Ilfov, au fost cel puţin şapte cazuri în care procurorii i-au eliberat în mod curios pe benzinari" (Adevărul 3287, 9.01.2001). De altfel, productivitatea cu totul remarcabilă a sufixului -ar era deja descrisă de Iorgu Iordan, în Limba română actuală. O gramatică a "greşelilor" (1943); lucrurile nu par să se fi schimbat prea mult de atunci. Iordan culegea din presa vremii zeci de cuvinte, printre care bodegar, cămeşar, fructar, ghetar, hăinar, parfumar, macaronar, paşaportar, şperţar etc.: unele ieşite din uz, altele neimpuse în circulaţie, altele devenite între timp curente şi banale.

Revenind la căpşunar, confirmăm că termenul are în utilizările actuale mai ales sensul de "culegător de căpşuni": "toate persoanele de sex feminin interesate de o carieră de căpşunar în Spania sunt rugate să se prezinte la preselecţia organizată de AJOFM" (Timpolis 914, 2003); "printre cei afectaţi sînt, de pildă, Ťcăpşunariiť plecaţi la muncă în Spania" (EZ 26.03. 2004). Într-un citat, cuvîntul apare însoţit de un derivat similar, măslinar, care nu a avut însă mare succes: "chiar dacă, din când în când, mai trag la măsea, căpşunarii şi măslinarii români sunt iubiţi de spanioli" (gardianul.ro). Cuvîntul căpşunar apare uneori şi cu sensul de "cultivator de căpşuni": un articol îi prezintă pe cei în cauză: "Căpşunarii milionari din Radovan. În comuna Radovan, judeţul Dolj, aproape toţi localnicii cultivă căpşuni" (EZ 26.06.2004). Sensul de "culegător" absoarbe însă adesea şi informaţia contextuală, astfel încît cuvîntul este folosit şi pentru a desemna, generic (şi uşor persiflant), orice persoană care munceşte în străinătate: "Căpşunarii, ademeniţi cu pensii suplimentare" (Curierul naţional 4158, 2004). Aşa se poate ajunge şi la utilizarea surprinzătoare de la care am pornit: cei plecaţi să cîştige în Irak fiind numiţi "căpşunari" printr-un abuz ironic care creează şi o imagine antifrastică. Cred că, între toate posibilele meserii care au atras români peste hotare, cea de căpşunar tinde să devină emblematică pentru că frapează mai mult imaginarul colectiv: printr-o anume frăgezime idilică şi autoironică.