Nu am ghicit alegerea juriului Nobel în 2013, l-am putut aproxima, convinsă că Premiul pentru Literatură va fi decernat unei scriitoare de limbă engleză, favoritele fiind, cu şanse egale, Margaret Atwood, Joyce Carol Oates şi Alice Munro. Şi asta pentru că în deceniul 2001-2010 au fost „nobelizate” trei scriitoare, un sfert din cele douăsprezece laureate de-a lungul unui secol şi ceva. Părea firesc să vină rândul unei scriitoare, ca să fie premiate şi în actualul deceniu cel puţin tot atâtea personalităţi literare feminine.
Credeam că juriul suedez ne va surprinde iarăşi premiind, în sfârşit, o autoare americană. Şi candidata cu şansele cele mai mari, Joyce Carol Oates, are o operă vastă, aproape 140 de volume, abordând genuri şi specii de o mare diversitate, publicând chiar şi sub două pseudonime, i-au fost traduse în suedeză vreo 40 de cărţi de-a lungul a peste 40 de ani, a avut traducători devotaţi şi un public fidel. La noi o publicat-o recent Editura Polirom, într-un ritm rapid, menit să o impună.
Aşteptam, aşadar, ca laureată pe o scriitoare americană, cunoscută şi iubită în Suedia. Iar plasarea ei pe locul 2 la casele de pariuri după Haruki Murakami confirma o asemenea aşteptare, acolo a şi rămas până în ultima săptămână. De aici s-a născut ipoteza unei legi a locului 2: pe locul 2 s-au aflat şi Tomas Transtromer în 2011, şi Mo Yan în 2012.
Personal însă, preferata mea este Margaret Atwood, de o inteligenţă creativă sclipitoare, îndrăzneaţă în alegerea subiectelor şi profundă în tratarea lor. Romanele traduse la noi în 2013 la Editura Leda – Alias Grace şi Mireasa hoţomană o probează perfect. Reuşeşte să uimească, chiar să deconcerteze, datorită genurilor în care se aventurează şi formulelor narative îndrăzneţe – de la roman istoric la fantasy, de la mit rescris la SF.
La polul opus faţă de cele două scriitoare cu operă de o diversitate uluitoare se află Alice Munro. De ce a ales-o juriul suedez, dincolo de motivaţia explicită? Primul motiv îl oferă chiar creaţia ei neobişnuită, a publicat peste 10 volume de proză scurtă şi doar o carte iese din paradigmă, la graniţa între ficţiune şi confesiune. Într-o epocă a monarhiei absolutiste a romanului, o asemenea tenacitate atrage atenţia, cucereşte şi impune respect.
Al doilea motiv de aici vine: proza scurtă câştigă teren şi premii în ultimii ani. În 2009 un premiu prestigios, Premiul Pulitzer pentru Ficţiune, i-a revenit scriitoarei Elizabeth Strout pentru Olive Kitteridge, un volum de 13 povestiri (publicat de Editura Litera, în 2011, an în care a apărut la aceeaşi editură Prea multă fericire, unicul volum tradus până acum din creaţia lui Alice Munro).
Dar în 2013, Man International Booker Prize a fost decernat unei scriitoare, Lydia Davis, tot pentru proza ei scurtă, care are concizia şi densitatea poeziei. Pot paria că Lydia Davis n-a intrat în opţiunea unei edituri de la noi! Tendinţa actualei pieţe de carte (inclusiv cea românească) privilegiază romanul, iar proza scurtă face figură de Cenuşăreasă a ficţiunii. Aşa că a sosit, în cele din urmă, ora transformării ei magice în prinţesă încoronată.
Al treilea motiv ţine de contextul biografic: scriitoarea a declarat în 2013, aniversând cei 82 de ani, că nu va mai scrie, cu alte cuvinte, şi-a încheiat opera. După laureatul din 2012, Mo Yan, care avea 57 de ani când i s-a decernat premiul, părea firească alegerea autoarei cu o operă încheiată. Între cele trei, Alice Munro are privilegiul vârstei (s-a născut în 1931, iar Joyce Carol Oates în 1938, Margaret Atwood în 1939) şi al operei definitive.
Cel de-al patrulea motiv şi cel mai serios îl reprezintă ţara şi cultura care ies astfel în prim-plan. Este primul Nobel literar ce merge în Canada, atrăgând atenţia asupra unei literaturi foarte interesante. În afară de Margaret Atwood, puţini autori canadieni sunt cunoscuţi de marele public, la noi s-au tradus fie autori de limbă engleză, precum Carol Shields, fie de limbă franceză – ca Anne Hébert. Şi, ca semnal, va veni în 2014 încă o autoare canadiană originală şi valoroasă, Katherine Govier, cu un roman despre fiica pictorului Hokusai, în „Raftul Denisei”!