Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Românească:
Copilul bătrân de Daniel Cristea-Enache


Senzaţia de inflaţie poetică pe care o au câţiva critici literari de azi (cap de serie: Ion Simuţ) vine mai mult dintr-o abundenţă a tipăriturilor, a volumelor, plachetelor şi antologiilor de poezie, decât dintr-o reală devalorizare a cursului liric. Există atâtea şi atâtea apariţii într-un gen care ar trebui să fie cel mai restrictiv, mai elitist, mai ferit de veleitari, încât titlurile realmente importante riscă să se piardă în mare: sticle cu manuscrise rătăcind în larg, departe de ţărmul receptării. Eroarea pe care o fac chiar şi unii dintre poeţii înzestraţi este aşa numita ripostă editorială. Îşi tipăresc multe, prea multe volume într-un interval scurt, căutând calea mai uşoară a publicării la edituri obscure, fericite să-i aibă în portofoliu; şi, ocolind mai multe filtre profesionale (de la cel al propriei exigenţe la acela al redactorului de carte specializat pe poezie), obţin o victorie ŕ la Phyrrus. Rămân în graficul editorial, dar nu şi pe o curbă creativă ascendentă.

Cazul lui Mihail Gălăţanu este totuşi mai complex. Deşi, din 1993 încoace, cele zece volume de versuri, două de proză şi restul participărilor la antologii şi partuze generaţioniste par să ne confirme teoria, indicând o suspectă profuziune, o împrăştiere a sămânţei în toate cele patru vânturi, gheizerul liric despre care vorbea, la debutul poetului, Gheorghe Grigurcu nu a secat. Mai mult decât atât, cel mai proaspăt volum, Burta înstelată, se înscrie pe linia condensării şi focalizării tematice, precum mai vechile O noapte cu patria şi Româna cu prostii (ambele din 2001). Acolo sexul dezlănţuit şi limbajul buruienos acoperind trupul statuar al Patriei, aici libidoul infantil şi deliciile regresiunii ad uterum reuşesc să umple, la propriu şi la figurat, spaţiul poemelor, conferindu-le o nebănuită unitate de viziune. În mod curios, cu cât autorul răstoarnă mai multe prejudecăţi morale şi clişee verbale, cu atât tehnica şi stilul în care o face se precizează şi se fixează - ca un fir subţire, dar vizibil, pe care un acrobat merge la mare înălţime. Şocul este de a vedea nemaivăzute prinse într-un limbaj uzual, colocvial şi trase în formele comunicării curente. ,Robul lui Dumnezeu, Mihail" (aşa e semnat, cu un gust artistic îndoielnic, volumul de faţă) nu are un discurs cu inflexiuni biblice, sau ,poetice", preferând adresarea directă şi referinţa netă, centrarea pe insolitul său spaţiu-personaj. Pântecul femeii, interiorul matern este echivalat cu bolta cerească spuzită de stele, şi pe această metaforă plutesc aproape toate strofele şi imaginile lui Mihail Gălăţanu, variaţiuni pe temă dată. Mamă şi fiu se topesc unul în altul, adultul se abstrage dintr-o vârstă şi o lume în care nu se recunoaşte, pentru a face drumul înapoi spre divina ,încăpere dinăuntru"; ori, în sens invers, se lasă locuit de mamă, aceasta participând la toate experienţele sale bărbăteşti şi reprezentând femeia lui unică, veşnică... Mai multe versuri frumoase, unele memorabile, ies din această radicală modificare a perspectivei, prin care lumea exterioară devine palida extensie a unui fabulos univers primordial, acea ,burtă înstelată" strălucind încă din titlul cărţii: ,Eu nu eram un prunc,/ ci o lume întreagă./ Mă năşteam în fiecare minut, din toate poziţiile,/ răpăind ca o mitralieră,/ din toate pântecele,/ din toate acele locuri de plăcere pline acum de sânge/ şi acum icnind de durere./ Eu însumi plin de sânge/ şi de bale,/ de limfă,/ de foale.// Mă năşteam din mai multe mame, din toate mamele deodată,/ răcnind/ şi lumina îmi desfeciorea retina/ şi primul strigăt din pieptul meu se auzea./ Şi lumea se desigila./ Lumea, iarăşi, se desigila." (Lumea se desigila); ,Bula plutea cu tot cu mine prin lume, se plimba cu mine înăuntru./ Eram o pară conservată într-o sticlă, dormind un somn vegetal./ Pieile cădeau de pe mine,/ pieliţa se dezghioca uşor, lăsând în urmă straturi opaline./ O pară somnoroasă, dormind în burta unei fecioare,/ oh, asta am să fiu pân' am să mor." (Prizonierul unei bule); ,Cântec de leagăn îmi va cânta/ şi din nou mă va iubi, mă va săruta./ Voi fi mortul-copil,/ mortul-prunc, gungurind cu degetele în gură./ Mortul-alăptat, surâzând./ Mortul nou-născut, făr' de dinţi şi păr/ născut din morţii mei părinţi./ Din spută. Din iubire. Şi din ură." (Voi fi mortul-copil); ,Eu sunt doar o lacrimă a ei care s-a întărit,/ s-a condensat,/ a crescut/ şi s-a făcut bărbat/ s-a solidificat într-atât încât a devenit o statuie de sare,/ umblând şi plângând pe la morţi/ şi în lumea morţilor,/ pe la obor şi bazare." (Umblând prin lumea morţilor).

Poemele se învârt în jurul astrului matern ca planetele în jurul Soarelui, registrul fiind şi el, în mai multe rânduri, unul solar, jubilativ, extatic. Mihail Gălăţanu este un mistic atipic, acoperind cu o incandescentă religiozitate episoade şi reflexe biologice, acte fiziologice, cele mai elementare instincte. Dumnezeu apare, în acest sistem de valori, ca Atoateîndurătorul, iar adversarul Lui tradiţional - ca un Amăgitor uşor tautologic, ispitindu-l pe ,robul Mihail" să iasă în lumea largă, să-şi părăsească perfecta incintă maternă. Respingând vehement asemenea avansuri, protagonistul, copilul matur, bătrân, mort pentru lume, se mai şi răzgândeşte.

Dacă un poem mai lung, ca Lumea Amăgitorului, îi expune şi justifică refuzul, altele, mai scurte şi mai vioaie, îl arată bine tăvălit prin plăcerile vieţii, bucurându-se frenetic de fiecare clipă. Sexul? E o ,mântuire mai mică": ,Sexul e o mântuire mai mică. E chiar mântuirea mea mai mică./ Minusculă. Cea mai mică. O mântuire de cartier. Zburdalnică./ Şturliubatică. Un joc al inocenţei, deplin. Ultimul strop de ulei din/ candela de candoare care a mai rămas în noi. Fumegând ca o/ mortieră. Oloi secret. Oloi." (Sexul livresc).

În cuprinsul volumului există cel puţin două supape, două succesiuni lirice (pp. 42-45 şi pp. 47-59) în care burta înstelată nu mai constituie metafora centrală, şi ,vechiul" Mihail Gălăţanu îşi face apariţia. Versificarea e uneori facilă, câteva poezii sunt simple prostioare fără pretenţii (de genul: ,Făzăniţa-i de friptură,/ mândra de ţucat în gură.// Viaţa mea-i de umplutură./ Mândra, de ţucat în gură."), un fel de copilărire poetică, după aceea imaginară. Tiparul popular, în metrică şi vocabular, întăreşte impresia că avem aici o pauză de respiraţie, un interludiu necesar între cele două secvenţe dramatice. Fiindcă dorinţa regresivă a personajului e de fapt îmbibată de suferinţă, suferinţa neîmplinirii ei. Exaltările poetului, ca şi extravaganţele sale, acoperă o rană nevindecabilă: aceea a expulzării, a tăierii fiului din mamă. Cele două capete ale cordonului ombilical flutură trist în lume şi timp, retezate odată pentru totdeauna: ,după ce a născut, tot avea sindromul naşterii mele./ Sindromul naşterii mele în fiecare clipă./ Şi toată viaţa ei, toate zilele ei, câte au fost date de la Dumnezeu,/ ea a suferit de un gol în burtă.// De un gol proeminent, adânc, un gol cu mâinile şi picioarele strânse/ la piept, acolo unde eram eu. Un gol cu ochii lipiţi,/ solzuiţi./ Ca nişte solzi de argint,/ în spatele cărora mici insecte ale vederii, cu chitină cornoasă,/ se pregăteau să se zbată toată viaţa." (Noi aventuri ale increării mele). Când timpul poate fi dat înapoi, şi încă accelerat, e curată magie: ,Gata mă fac mic,/ gata îmi bag degetul în gură şi ca pe-un sân mi ţi-l sug,/ părul meu se răreşte şi începe să-mi cadă,/ gingiile mele rămân fără dinţi.// Pielea mea se face iarăşi roză/ şi neînchipuit de fină şi de curată,/ că poate fi, lesne, ulcerată./ Fac iarăşi cute şi arsuri/ şi nu mai sunt în stare să înghit hrana/ şi rană din faţa mea se face rana." (O, nu mă înjuraţi de mama!).

Mihail Gălăţanu are, pe lângă capacitatea de a şoca lingvistic, darul de a ne surprinde imagistic. Prima îndemânare e comună ,nouăzeciştilor" şi ,milenariştilor", ambele generaţii introducând şi reintroducând în poezie cuvinte tabú, puse pe hârtie cu ostentativă plăcere. Derapaje observăm şi în acest volum, fie că e vorba de strămoşii care ,fac poştă" viaţa autorului-actant, fie că asistăm la expulzarea fătului într-o manieră inedită: ,ca pe horn strâmt/ afară voi fi aruncat, ca Moş Crăciun voi ţâşni dintre picioarele mamii". Pe versantul celălalt, dominant, trebuie remarcate amplitudinea imaginativă a poetului şi modalităţile lui discursive, în care o elaborată simplitate şi o certă dexteritate susţin versul, strofa, pagina de poezie. Adăugând la acestea nota polemică în care ,robul lui Dumnezeu, Mihail" se raportează la creaţia altor poeţi (Nichita Stănescu în primul rând, cu universurile lui abstracte, apoi Eminescu, cu codrul ,clorotic", şi Blaga, cu a sa ,corolă de minuni a lumii"), concluzia pe care o desprindem nu poate fi decât una favorabilă. În pofida unei combustii intense şi a unei risipiri editoriale de semn ambiguu, Mihail Gălăţanu se simte, în continuare, bine în pielea lui de poet adevărat.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara