Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Consilierii Securităţii de Mircea Mihăieş

În filmele şi cărţile cu mafioţi, există un personaj căruia i se spune "il consigliere". Îţi sare deîndată în ochi, pentru că, spre deosebire de brutele care-l înconjoară pe Naş, pare băiat fin. Şi chiar este: are studii, are maniere, cunoaşte legile. El nu-şi flexează muşchii, nu sare la bătaie, nu ucide, ci îi sfătuieşte pe membrii "famigliei" cum să ucidă mai eficient. El oferă ponturi, sugerează soluţii şi propune strategii de atingere a scopurilor criminale. Adeseori, nici măcar nu e membru al clanurilor propriu-zise. El pogoară, asemeni unui zeu plin de idei, în lumea primitivă a mafioţilor.

Această imagine mi-a venit în minte aflând despre relaţiile unor scriitori cu Securitatea. Formal, este greu de dovedit c-ar fi vorba de nişte turnători: nu li s-a găsit angajamentul (poate nici nu-l semnaseră), nu există documente scrise de mâna lor, nu aveau ca sarcină urmărirea unor "obiective". Ei erau, pur şi simplu, sfătuitorii din umbră ai instituţiei. Provenind din domenii mai sofisticate (arta, cultura, cultele), unde metodele clasice erau greu aplicabile ori ineficiente, s-au dovedit stâlpi de nădejde ai sistemului. Avertizau, informau şi găseau metode pentru a înlătura "problema".

Un astfel de rol l-au jucat mulţi dintre cei care, după 1989, au ocupat fotolii de prim-plan ale vieţii politice. Corneliu Vadim Tudor nici măcar nu face un secret din faptul că i se întâmpla să "bea câte un ceai" cu sinistrul şef al Securităţii. De curând, "Adevărul literar şi artistic" a scos la lumină fragmente din dosare ce conţin transcrierea "dialogurilor colegiale" dintre ofiţeri de Securitate şi scriitori bine plasaţi în ierarhiile breslei. Din prima clipă, sare în ochi atitudinea unui scriitor cu iniţialele A. B., în mod explicit, un om de încredere al Securităţii. Aflăm că personajul locuieşte la Cluj şi că descinde frecvent la Bucureşti. Aproape invariabil, primul său drum este la ofiţerul de Securitate Ilie Merce.

"Academia Caţavencu" l-a identificat îndărătul iniţialelor pe Augustin Buzura. În ce mă priveşte, important e, în acest caz, fenomenul, nu personajul. Or, citind transcrierea rapoartelor informative ale colonelului Ilie Merce, regăsim un scenariu identic celui despre care s-a vorbit în cazul Vadim: o perfectă colaborare şi un reciproc avantajos schimb de idei - şi nu numai de idei. Nu doar de dragul conversaţiilor subtile aveau loc aceste întâlniri: Securitatea era capabilă de acte de mare generozitate - cuantificabile material - faţă de amicii fideli. În cazul A. B., un document al Securităţii conţine următoare frază: "Am făcut demersuri la C.şonsiliulţ C.şulturiiţ şşiţ E.şducaţieiţ S.şocialisteţ pentru a găsi o posibilitate de transferare a lui A. B. la Bucureşti, lucru la care ţine foarte mult şi de care ar putea depinde în mare măsură atitudinea lui în continuare, inclusiv în raporturile lui cu noi" (ACNSAS, Dosar FI 97, vol. 4, f.105-107). Inedită ipostază a Securităţii: agenţie specializată în găsirea de locuri de muncă pentru cetăţeni!

Conlucrarea dintre colonelul Merce şi A. B. a decurs perfect, aşa cum arată documentele. Partenerii se consiliază reciproc, fac schimb de impresii, îşi vând ponturi: Merce îi "recomandă" să nu ia cuvântul la o şedinţă a Consiliului de conducere a Uniunii Scriitorilor din aprilie 1983, ce se anunţa furtunoasă şi, într-adevăr, cel numit "Oşanu" ascultă sfatul amicului cu grade. La rându-i, acesta îşi notează cu grijă părerile clujanului despre criticul N. M. (Nicolae Manolescu?), în privinţa căruia "nu garantează că nu ar avea ceva negativ în el, dar e un om cu prestigiu consolidat".

Ca între prieteni, "Oşanu" îşi mărturiseşte şi convingerile politice: "Dacă ar fi să opteze şi azi" - e vorba de anul 1984 - "cu ochii închişi ar opta tot pentru socialism, pentru că nu există altă orânduire mai bună. Nu se poate ca marii scriitori de azi să gândească altfel. Cu toate necazurile care mai există, nu-şi schimbă crezul, conştiinţa politică". Frumoase cuvinte, pentru care nu putem fi decât recunoscători Securităţii de-a le fi nemurit. Ele arată în ce măsură ticăloşia cuprinsese societatea românească, dar şi cât de dornici erau unii mânuitori de condeie de a se pune la dispoziţia braţului înarmat şi criminal al comunismului.

Beneficiind cu ghiotura de astfel de "analişti", devine limpede cum de a reuşit Securitatea să controleze la sânge zone atât de volatile, precum cele ale artiştilor şi creatorilor. A. B., de pildă, nu e doar un partener de dialog al colonelului Merce, în escapadele sale bucureştene. La Cluj fiind, e şi un zelos susţinător al "politicii culturale a partidului". Ce e drept, uneori se arată frustrat: deşi răspunde apelurilor "autorităţilor", "când acolo vin străini şi diplomaţi", nu e răsplătit pe măsura aşteptărilor: "se consideră neglijat complet", "n-a fost sprijinit în obţinerea unei locuinţe corespunzătoare", "nu are un serviciu pe măsura lui pentru a se putea desfăşura după posibilităţile sale".

Perfecta simbioză, gen bielă-manivelă, între scriitor şi securist prinde şi accente groteşti, ca în paragraful în care "Oşanu" îl anunţă pe securist că i-a respectat sugestiile: "În final, vizibil satisfăcut, mi-a spus că a ţinut cont de sugestia de a nu lua cuvântul la şedinţă, urmând ca să facă acest lucru cu alt prilej şi, poate, sub auspicii mai bune". Precum Janus, indivizii din această categorie, ne arătau două chipuri: pe de o parte, pozau în "curajoşi", în "conştiinţe", în "patrioţi", pe de alta, erau mână în mână cu aparatul represiv care le aranja promovări spectaculoase, îi dota cu apartamente şi le îngăduia să călătorească în voie în străinătate.

propos de călătorii: într-o discuţie din 25 noiembrie 1982 despre "Europa Liberă", A. B. / Augustin Buzura se adresează securistului: "S-a întrebat şi el de ce unii dialoghează cu cei de la Europa Liberă, de ce bat la uşa lor El este de bună credinţă şi nu poate crede că o mare valoare, un mare talent poate să fie un duşman al ţării, al societăţii". Ei bine, câţiva ani mai târziu, în decembrie 1989, "patriotul de bună credinţă" va "aprofunda" problema şi va acorda, la München, un lung interviu Crisulei Ştefănescu, cercetător-analist la postul de radio pe care îl diabolizase cu năduf în discuţiile cu Merce. Interviul a fost publicat abia în 2004, sub titlul Teroarea iluziei, la Editura Polirom. Iniţial, el fusese folosit, conform prefeţei scrise de doamna Ştefănescu, drept material informativ de uz intern pentru "Europa Liberă".

Ce concluzie s-ar putea trage de aici? Dacă am intra în lumea conspirativă a lui il consigliere A. B., am putea avansa - de ce nu? - ipoteza că episodul münchenez a fost o manevră de a pregăti, pentru România postceauşistă, identitatea de dizident a personajului. La o adică, oamenii de la "Europa Liberă" ar fi putut depune mărturie că în arhiva postului exista un material care vorbea despre curajul, bunacredinţă, moralitatea "marelui romancier"... Faptul că interviul n-a fost difuzat niciodată arată cât de mult se mergea pe duplicitarism în tenebroasa lume al cărei comentator pentru urechile securiştilor a fost şi un scriitor care a pozat în "sâmbure tare" al "rezistenţei anticomuniste". După 1990, el s-a bucurat, un deceniu şi jumătate, de cele mai înalte onoruri, a fost primit în Academie, a manevrat fonduri şi a dispus, după bunul plac, de politica de promovare a culturii româneşti în lume. Odihnească-se în pace!



N.R. Vreau să fac trei precizări legate de articolul dlui Mircea Mihăieş. Prima este că frazele şi expresiile puse în ghilimele şi atribuite dlui Augustin Buzura aparţin de fapt lui Ilie Merce. în consecinţă, trebuie luate sub beneficiu de inventar. A doua precizare este că aceleaşi fraze şi expresii nu trebuie luate ŕ la lettre. Limbajul epocii cu pricina implica un cod, mai ales când era vorba de o conversaţie cu ofiţeri de Securitate. Şi nu în ultimul rând, cred că nu e firesc să-l judecăm pe un scriitor de reputaţia, şi morală, de care s-a bucurat Augustin Buzura, după spusele altora, uitând spusele proprii, din atâtea cărţi, din Blocnotes în special, cu caracter net anticomunist, deloc pe placul oficialităţii. (N.M.)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara