Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cinema:
Confiscarea şanselor de Valerian Sava


"Script"-ul care finalizează lucrul asupra textului are forme şi funcţii variabile în realizarea unui film, cu atît mai relativizate în cinematografiile profesioniste, cu cît intervine frecvent jocul denumirilor preliminare, alternative sau compartimentele: story, screenplay, based on, adapted by, dialogues additional dialogues. Pretutindeni unde a fost depăşită faza artizanală şi autarhică, fiecare şcoală de film şi-a creat sau a adaptat, pre limba ei, cuvintele şi sintagmele ştiute de orice cinefil, care numesc diversitatea specifică a compartimentelor de lucru, aproape la fel cum nimeni nu se aşteaptă la o unică titulatură, nici la un singur nume pentru întreaga imagerie a unei pelicule sau pentru toată "coloana sonoră". Termenul unificator ori limitarea la unul dintre substituienţi (written by), cu o singură semnătură în dreptul său, se întîlnesc extrem de rar pe generice. Pînă şi filmele studenţeşti - venite din Cehia, de pildă, ca să luăm un exemplu proxim şi accesibil, de la ultima ediţie a Festivalului "CineMAiubit" - au de regulă indicative distincte, cu semnături multiple, pentru namet, scenar, dramaturg. Numai limba română n-a fost încercată în acest sens, rămînîndu-se la comasatul "scenariu" cu autor autarhic.
Inutil se semnalează local, de vreo 30-40 de ani, pe toate căile, scris şi oral, în varii împrejurări şi instanţe, acest prim stigmat - marginal şi neînsemnat detaliu, nu-i aşa? - păstrat intact din cea dintîi perioadă de glorie a cinematografiei socialiste, sub inducţia conceptelor şi practicilor aduse de la Moscova în primii ani '50. Semnalarea anomaliei - perpetuată de Legea autohtonă nu demult promulgată - este una dintre zadarnicele "idei fixe" ale criticii noastre de specialitate - astfel taxate şi repudiate prin vocea preşedintelui Uniunii Cineaştilor, la ultima întrunire a Consiliului UCIN. Deloc dezinteresatul repudiator al "ideilor fixe" ale criticii tocmai şi-a editat pilduitor, pe spezele Uniunii pe care o prezidează cu un al patrulea sau al cincilea mandat - asta da, fixaţie! - "scenariul" său comasat din anul 1980: Mihnea Gheorghiu, Fierul şi Aurul. Burebista. Scenariu cinematografic. Întrucît tot nu avem în acest sezon noi premiere româneşti de comentat, trebuie să găsim spaţiul spre a consemna evenimentul: o mostră antologică a maculaturii de gen, aleasă din întreaga producţie a unei jumătăţi de veac, implicit stindard al politicilor departamentale, başca blazonul unei cariere a "epocii de aur" adusă la zi, cu o Addenda omagială la textul în cauză, nu mai puţin caracteristică.
Nu este exclus - spre verificare - să putem conta pe reluarea, măcar pe micile ecrane, a filmului Burebista, sub aceleaşi etichete elogioase de care beneficiază, la TVR 2, reprogramarea celeilalte iniţiative partinice din jurul anului 1980, serialul-saga al contribuţiei comuniştilor la "eliberarea" din 1944, Lumini şi umbre: "mari actori în mari creaţii cinematografice", "creaţii regizorale şi actoriceşti de excepţie", "mare succes la spectatori şi la critică". În aşteptarea relansării filmului şi a unor noi performanţe ale criticii clientelare şi ale managementului incompetent şi iresponsabil, ar fi să ne pierdem vremea, spicuind din "scenariul" recent prea multele perle ale istoriografiei ceauşiste - azi savuroase în neverosimilul enormităţii lor - cu tot tacîmul cuvîntărilor conducătorului iubit şi chiar al textului Internaţionalei, mutat în "statul unitar geto-dac", unde "fierari muncesc cu voie bună sub porunca unui meşter care bate un fier cald", fiindcă (dialog) "la noi toată lumea munceşte, cu sabia sau cu plugul", recte "pe ogoare fără haturi", fiindcă "cine nu ară şi nu seamănă, nu culege". Ca să nu mai vorbim de sfruntata inadecvare a megalomanei maculaturi la minimala decenţă a structurilor filmice. Dar ar fi nedrept să transformăm acest text într-un "caz". El nu este izolat, ba se suprapune pe ici pe colo etanş unor mostre scenaristice de ultimă oră, din filmele lansate în premieră înaintea hiatusului parcurs în prezent. Ca un făcut, "scenariul" zămislit acum 20 de ani, de fostul membru cu rang înalt din anticamera Comitetului Politic Executiv al partidului unic, a fost tipărit vara trecută, exact între etalarea pe ecrane a produselor a doi legatari metodologici ai tradiţiei scenariştilor defunctei nomenclaturi.
Mult mai util decît să întîrziem asupra celor trei "script"-uri simptomatic juxtapuse, e să cercetăm scriptele oarecum legale şi statutare pe care se bazează acest trend al restauraţiei. Poate impropriu spus, fiindcă în cinematograful românesc "confiscarea" şanselor create de revoluţie şi de reformă a fost deplină, din primele luni ale lui 1990 şi nu mai trebuie nimic "restaurat", ci doar prorogat sine die. Iar dacă Decretul nefericit din 1990 a fost abolit în 1997-1998 prin Ordonanţa guvernamentală devenită Lege a Cinematografiei, statutul principalei instanţe civice şi profesionale, Uniunea Cineaştilor, care ar putea monitoriza organismul public, a rămas neschimbat. Legea în vigoare nu are alt defect decît că e decapitată, în sensul că nu trece dincolo de dispoziţiile financiare, iar prin cele administrative perpetuează sistemul artizanal, în toate registrele. În speţă, constituirea şi funcţionarea Consiliului O.N.C. aşează cinematografia într-o postură de inferioritate, faţă de organismele publice similare ale Audiovizualului sau Televiziunii, fără nici o deschidere spre elita intelectuală şi critică a culturii naţionale. Perfect în determinarea sa e, în schimb, Statutul UCIN. El nici n-a mai fost pus în discuţia ultimelor Adunări Generale. Din cele nu mai mult de 3 (trei) atribuţii concesionate de statut Adunării Generale, e funcţională una singură, pusă direct în faţă, pe primul loc, fără a lăsa spaţiu nici unui moment de analiză şi evlauare: "alegerea Consiliului, a preşedintelui...". Cestiunea arzătoare a puterii instituţionale fiind tranşată fără discuţii din capul locului, a doua atribuţie a instanţei deliberative ("modificarea statutului") şi cea din urmă, sublimă în vagul ei ("decide asupra oricărei probleme de interes general"), au fost suprimate ca inoportune de pe ordinea de zi, de aparatul electoral al preşedintelui, asigurat de la precedentele adunări. Căci în textul statutului - în genere neştiut şi adoptat iniţial în alb - a fost strecurată clauza potrivit căreia, cu de la sine putere, preşedintele "îşi alege cei 3 vicepreşedinţi şi cei 3 secretari din Comitetul Director" (s.n.). Consecinţă logică: Comitetul Director e transformat într-un Comitet care Primeşte Directive, convocat, spre evitarea altor eventualităţi, nu bilunar, cum indică Statutul, nici trimestrial, ci odată la 7-8 luni. Cu ordinea de zi niciodată pusă la vot şi cu "discuţiile" reduse peremptoriu la "întrebări şi propuneri", sporadicele întruniri ale Comitetului şi cele ale Consiliului sînt la discreţia staff-ului de tip mafiot, nu doar numit ci şi plătit de preşedinte, din banii uniunii, împotriva prevederii statutare exprese care rezervă Consiliului dreptul de a fixa "salariile şi indemnizaţiile". Ş.a.m.d.
Nu e nici o îndoială că, la următoarea Adunare, locotenenţii mercenari, interpretînd ceremonialul în avanscenă, vor obţine realegerea preşedintelui, spre a fi ei înşişi reînvestiţi şi în continuare plătiţi, întru asigurarea longevităţii sistemului falimentar, instaurat prin complicităţi personale rentabile. Pentru că acestor tehnici îndelung exersate în anticamera fostului Comitet Executiv li se adaugă efectul sofismelor enunţate de la tribună de preşedintele prorogat, tocmai bune să închidă gura unora şi să-i lase pe alţii cu gura căscată: "Cinematografia moartă sau vie - cineaştii trebuie să trăiască!", "Ne ocupăm de cineaşti, nu de cinematografie!", "Nu ne trebuie laude, nici critici, ci fapte!". Printre "faptele" opuse criticii care "nu ne trebuie", se înscrie şi editarea "scenariul" burebistan. Celelalte sînt cam la fel. Trăiască viitoarea victorie în alegeri a Frontului Democraţiei Populare!