Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Concert de protest de ---

Pentru a protesta împotriva proiectului lui Donald Trump de a ridica un zid la frontiera americano-mexicană, Orchestra Simfonică din Dresda a prevăzut susținerea unui concert în ziua de 3 iunie. Să amintim că, în timpul campaniei sale electorale, Donald Trump a amenințat cu construirea unui zid, lung de 3.142 km., de-a lungul frontierei care desparte SUA de Mexic, cu scopul de a stopa imigrația ilegală și traficul de droguri.
Orchestra germană intenționează să cânte de ambele părți ale graniței, la Tijuana ( Mexic)și la San Diego ( SUA), împreună cu instrumentiști americani și mexicani, în cadrul proiectului intitulat „Dărâmați acest zid!”, titulatură care preia celebra frază a lui Ronald Reagan, fostul președinte american, care cerea Uniunii Sovietice să dărâme Zidul Berlinului.
Dirijorul Markus Rindt, directorul Orchestrei din Dresda, a declarat pentru agenția France Press că acest concert de la frontiera americanomexicană „nu este doar împotriva acestui zid: lista zidurilor din lume este foarte lungă” și cum „naționalismul crește, și zidul este tot în spiritul oamenilor”.
Muzicienii Orchestrei germane vor participa și la alte manifestări pacifice de-a lungul frontierei, ca de exemplu concerte, spectacole de dans și chiar un meci de volei, folosind ca fileu bariera metalică care delimitează frontiera.
„Am măsurat influența pe care o pot avea muzica și artele”, a spus Markus Rindt, care are o relație specială cu zidurile, dat fiind că el a fugit din Germania Răsăriteană cu câteva săptămâni înainte de căderea Zidului Berlinului. El a adăugat că „este momentul de acționat”. Conform estimărilor cercetătoarei
canadiene Elisabeth Vallet, de la Universitatea din Québec, în prezent există circa șaptezeci de ziduri, ridicate în lume, față de doar vreo zece, câte erau în 1989, la cădere Zidului Berlinului.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara