Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

sunetul cartilor:
Columb trage la mal de Marina Constantinescu

Este 10 februarie. Şi este ziua lui Victor Rebengiuc. Prietenul meu. Nu am făcut niciodată tapaj de asta. Doar am trăit secunde, ore, clipe. Mă învîrtesc fără sens prin casă şi dau de el prin amintirile mele. Prin atîtea şi atîtea. Mă mişc, de fapt, pe tărîmul prieteniei. Acolo unde iubirea este totală şi necondiţionată. Acolo unde măştile s-au rostogolit de mult. Acolo unde există tandreţe şi încredere. Nostalgie. Mă văd ceva mai tînără şi revoluţionară, manifestînd pe străzi braţ la braţ cu Rectorul de la IATC. Victor Rebengiuc. Habar nu aveam că mergeam umăr la umăr spre lumi fabuloase, spre lumină, spre libertatea interioară, spre ce este simplu şi esenţial pe lumea asta, în viaţa asta. El habar nu avea cine sînt eu. Şi nici nu ştie că m-am mai şi rătăcit prin intersecţiile din mintea mea. De atunci şi pînă astăzi, de douăzeci şi cinci de ani, am avut amîndoi absolut aceleaşi „gusturi” politice. Fără excepţie! Am susţinut, cum am putut, aceiaşi oameni, aceleaşi crezuri, l-am preţuit pe Regele Mihai, i-am dat onorul lui Coposu. Şi tot aşa. Dacă eu am mai ostenit în ultimii ani, El nu şi-a domolit pasiunile. Teatrul, de exemplu. Joacă roluri mari, complicate, teribil de diferite, îşi construieşte personajebijuterie care, deşi secundare, domină scena şi seduc, acceptă provocări, a făcut experimente, a stat trei luni la Craiova pentru „Danaidele” lui Purcărete şi alte luni la Limoges pentru „De Sade (a sad story)” tot cu Silviu Purcărete, la Cluj pentru „Colonelul Pasăre” al lui Dabija, face în continuare, de zeci de ani, teatru radiofonic, merge la alte spectacole decît ale lui, face audio book-uri la Humanitas care sînt în topul preferinţelor, merge la lansări, la Festivalul „Enescu”. Totul natural. Aşa cum este El. Victor Rebengiuc este, poate, unul dintre cei mai solicitaţi actori pentru filmele „noului val”. Citeşte. Are facebook. Este activ, socializează, postează. Este la curent cu tot. Are forţa să-şi construiască idei, să le urmărească evoluţia, să-şi argumenteze şi să-şi susţină părerile.
A ieşit soarele şi zăpada este orbitoare. Vă propun, doamnelor şi domnilor, să ne punem ochelarii de soare şi să dăm drumul la un casetofon. Din maşină, din casă, de la serviciu. În spatele lentilelor fumurii, vom rîde în hohote. Şi în voie. Cu o singură condiţie: să vă cumpăraţi degrabă discurile „Ilf şi Petrov, Povestiri”, citite de Victor Rebengiuc. Traducerea acestei proze scurte fabuloase, nu ştiu cine a făcut traducerea, din păcate, dă un ritm înregistrării ca în formula binecunoscută a bulgărelui de zăpadă. Ne rostogolim încet, încet, dar sigur, spre hohotul de rîs. Împreună, cel ce citeşte, cu noi, cei ce ascultăm. Aş vrea să încercaţi să spuneţi „kolokolamsk”, după modelul „volokolamsk”. Sau „ kolokolameşteni”. De rostit, eu nu pot. Măcar să fi scris corect. Atenţie, ţineţi-vă bine, zburăm cu nava aeriană Şoşon-Galoşul Roşu! Parcă sîntem cu Habarnam. Autentikov şi Potaev sînt vigilenţi, însă. Ca şi băştinaşii care îl verifică pe Columb la intrarea în America. „ Pămînt, pămînt!... strigă bietul navigator. Văd munţi cu ferestre... ciudat”, şopteşte Columb. Aude vocea băştinaşului: „Completaţi formularul, nume, naţionalitate, dacă doriţi să dărîmaţi guvernul american sau dacă sînteţi idioţi... Cum ai menţionat în formular că nu eşti idiot şi tu nu ştii ce-i dolarul american? Nu ştii ce-i publicity? N-aş vrea să fiu în pielea dumitale, Mister Columb!”. Eu aş vrea să fiţi în pielea mea ca ascultător al acestui audio book în care vocea lui Victor Rebengiuc şi polifoniile ei creează spectacole fabuloase! Nu întotdeauna cititorul nostru îşi poate masca perfect uluiala în faţa lumilor inepuizabile ale lui Ilf şi ale lui Petrov, de teatru şi film, de ficţiunea ficţiunilor tocmai pentru că sînt atît de reale şi de adevărate, lîngă noi, printre noi, peste noi. Eeeeh, aş vrea să vă văd la ultima poveste de pe primul CD, „Tren cu cîini”. Urechile mele poartă chicotelile în avalanşă, de nestăvilit ale celui ce citeşte. Rîd şi eu. Şi rîd. Şi rîd. Îl aud pe Victor. Mi se pare că-mi citeşte numai mie. Aşa cum o făcea Mama. Şi că sîntem numai noi pe tărîmul de pretutindeni sau de nicăieri al prieteniei. Rîsul acesta al lui Victor Rebengiuc, infinitezimalul lui monolog interior, foarte scurtele comentarii faţă de ce citise repede, în gînd, înainte, uşoara derută că nu-şi termină „rolul”, inflexiunile calde şi tandre ale omului Victor Rebengiuc...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara