Interviu exclusiv
realizat (via email)
de Cristian
PĂTRĂŞCONIU
Ce schimbă în viaţa unui scriitor faptul
de a obţine Premiul Pullitzer? Şi, în cazul
dumneavoastră, chiar mai multe premii, de
fapt...
Bineînţeles că modurile în care a fost
receptată cartea mea au depăşit până şi cele
mai nebuneşti aşteptări pe care le-aş fi
putut avea. Este probabil că aşa ceva se
întîmplă, cum se spune, „o dată în viaţă“.
În ciuda înclinaţiei mele de a lua lucruri
în negativul lor, în ciuda pesimismului
meu de durată, mă bucur foarte mult de
ceea ce mi s-a întâmplat.
V-aţi temut de subiectul romanului
Ruta subterană? V-a fost uşor să scrieţi
cartea aceasta?
Cînd ideea unui asemenea proiect a
început să îmi dea tîrcoale – aceasta se întâmpla
la începutul anilor 2000 – nu am simţit că sunt
un scriitor suficient de bun încât să o şi pun
în practică, suficient de matur pentru a face
faţă unui asemenea subiect în felul în care
acesta îl merita. Aşa că am aşteptat să treacă
timpul, avînd în minte că, dacă voi scrie mai
multe cărţi, voi deveni un scriitor mai bun şi,
fiind mai în vîrstă, mai copt, că voi fi suficient
de matur pentru a putea să scriu şi în direcţia
în care merge romanul Ruta subterană.
Cum aţi documentat această carte?
Spre ce surse şi resurse aţi mers?
Există cîteva istorii ale Rutelor subterane,
aşa cum este, spre exemplu, cartea lui Fergus
Bordewich – Bound For Cannan, dar, pentru
romanul meu, în principal, m-am bazat pe
surse primare. Spre exemplu, multe povestiri
despre perioada de sclavie şi despre sclavi
precum ale lui Frederick Douglass sau Harriet
Jacobs şi, de asemenea, documente de istorie
orală ale vechilor sclavi colectate de guvernul
Statelor Unite în anii ’30 ai secolului trecut.
Tema sclaviei este una extrem de dură
şi de delicată. Care au fost cele mai neaşteptate
critici pe care le-a întîmpinat acest proiect
literar al dumneavoastră?
Nu ştiu de niciuna. Gîndesc că, dacă
există cineva care crede despre sclavie că este
un subiect mult prea delicat pentru a fi tratat
cu mijloacele ficţiunii, acela nu trebuie neapărat
să pună mâna pe această carte. Dacă însă ceea
ce vede pe coperta cărţii sună cumva interesant,
atunci, ok, poate merge către ea.
Puneţi muzică atunci cînd scrieţi? Ce
piesă / piese muzicale aţi ascultat cel mai des
în timpul în care aţi scris Ruta subterană?
Întotdeauna ascult muzică atunci cînd
scriu – fie că este punk, disco, jazz, electronică.
Este ca şi cum muzica îmi ţine companie. În
perioada în care am începutul să lucrez la acest
roman, am ascultat foarte des primul album
Ramones şi cel mai recent album Misfits.
Aveţi piese pe care le ascultaţi neapărat
la începutul scrierii unei cărţi şi / sau pe
care le ascultaţi la finalul scrierii unei cărţi?
Este ceva care funcţionează ca un ritual
în acest sens: când ajung la ceea ce reprezintă
ultima zi de scris la un roman, ascult, întotdeauna,
Prince cu Purple Rain şi Sonic Youth cu
Daydream Nation. Această obişnuinţă a mea
înseamnă, între altele, şi că am ajuns la finalul
unui proiect, fără să fiu călcat de vreun autobuz,
şi că aceste două piese m-au adus, cumva,
acasă...
Ce se întâmplă într-o societate sau
într-o lume care refuză să se confrunte cu un
adevăr esenţial, dar inconfortabil?
Ei bine, noi avem neonazişti care mărşăluiesc
în Virginia, în Europa sunt nazişti care mărşăluiesc
în Polonia – şi cred că, dacă nu vom studia istoria
aşa cum se cuvine, în mod adecvat şi în adevărul
ei, vom repeta greşelile. Şi eu nu sunt primul
care spune aşa ceva...
Cum aţi defini Ruta subterană? Este şi
o carte politică, să spunem?
Nu definesc cartea mea altfel decît ca
fiind un roman – eventuale alte caracterizări
cu privire la ea este treaba celor care o
citesc. Pe de altă parte, cînd spunem „politic“,
trebuie să avem în vedere că „a fi ceva politic“
înseamnă lucruri diferite pentru oameni
diferiţi. Pot înţelege că dacă este cineva care
scrie despre sclavie şi despre „supremaţia
albilor“, acela scrie şi o „carte politică“, dar
această formulă nu înseamnă foarte mult
pentru mine.
Ce fel de actualitate are Ruta subterană?
În ce fel este ea despre SUA de astăzi?
Nu m-am gândit cînd am început şi
cînd am făcut acest roman că este ceva anume
legat de America de astăzi. Dar, pe de altă
parte, dacă astăzi continuăm să scriem şi să
vorbim despre rasismul din 1850 este, pesemne,
şi pentru că, de fapt, foarte puţine s-au schimbat
între timp.
Pentru a înţelege mai bine tematica
acestei cărţi, ce alte cărţi aţi recomanda să fie
citite? Lîngă ce alte romane aţi pune romanul
dumneavoastră?
Nu am nici o idee şi nu îmi poziţionez
romanul meu niciunde – cum vă spuneam, este
treaba altora să o facă, dacă doresc. Dar Întîmplările
dintr-o viaţă de femeie sclav ale lui Harriet
Jacobs reprezintă un mare roman despre sclavie,
aşa cum Sînge rău a lui James H. Jones este o
carte de nonficţiune foarte folositoare mie,
în privinţa scenelor cu experimentele medicale,
din cartea mea.
