Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Colonist în Ţara lui Amenhotep de Angela Furtună


3.mă desprind de gîtul lui Amenhotep/ de aur sînt de nicăieri mă înfiripez într-un sunet specific deşertăciunii/ privesc la îngerul ce mă strigă de trei ori pe poreclă/ văd un posibil complice un clopot sînt în zbor aripile lui de ecou cînd deja am făcut dependenţă de un iluzionism ecumenic cu priză la cabotini/ de sub piatra pe care calc ţîşneşte substanţa inimii lui Amenhotep/ tare şi lucie/ verde amară un cristal de sodalit/ miez de bostan ticăind într-o bombă uitată în pivniţă printre butoaie/ natura nu ne este prielnică în ordinea cu care ne propune retractilitatea din visare/ nici arta fovă nu ne face mai modeşti/ intrăm într-o cafenea ce pluteşte pe un crîmpei de burg medieval/ ar fi trebuit să citim ziarul şi să bîrfim secretarele dar scenariul iese cu mai mult piper/ căci fumul de ţigară linge fals umil mîinile ce astupă conversaţia/ stăm la masă excitaţi privind fălcile altora cum mestecă vorbe ca pe hălci de carne de oaie/ ne luăm la bătaie pentru femei pe care nu le-am avut niciodată/ dar banii sînt totul aici şi capriciul/ rupem dară masa şi o roadem ca nişte termite/ monştrii ne fotografiază pentru următorul casting/ se caută instantanee cu sînge proaspăt din belşug/ reclame cu autostopsite ce au degetele lungi pe care le sug pentru a dizolva distanţele în gustul pilulei de sub limbă cum o criză de inimă în strînsoarea unei dimineţi geroase/ lumea ne ia drept minimalişti de serviciu/ dar nu se vede nimic în şansa istorică/ noi sîntem coloniştii lui Amenhotep/ numai stadiul gerontic ne aduce deservicii de omotetică/ pe deplin arieraţi/ cultivăm în oraş o paideumă a spermatozoizilor noştri fărîmicioşi/ ne perpetuăm virtual printr-o elită a senzorialităţii/ la o adică îl rog pe chelner să-mi lipească nota de plată în frunte/ aşa am fost ales şef de partid/ adică omul care crează comanda socială ca pe o listă de bucate din care se înfruptă fără să plătească/ mă prind iar de gîtul lui Amenhotep/ un şirag de boabe de muştar/ e şic e cool/ el bea vin dintr-o scoică masivă/ sorb cu patimă picăturile ce i se preling în bărbie/ e recesiune şi fac economie/ capacul de la veceu un martor despre sagacitatea scatologică prin care coloniştii cîştigă voturi în cartierele de la baza piramidei/ oamenii sîngerează expresiv cînd se prefac că mimează frica de moarte/ avem abator/ apetenţă pentru fapte mărunte developate în chip de etichetă

4. am vrut să fiu bărbatul unei singure femei/ asta se cerea la interviul pentru supravieţuire/ am fost bărbat cît să primesc în întreţinere şi educare o cruce mai lată/ am răstignit pe ea sondajele de opinie invocînd un ego dezarticulat al primiparelor/ cu cîte o broască în fiecare axilă am exersat meseria de cărăuş pe viaţă la statuile altora/ martirizîndu-mi ratarea printr-un delict de veracitate personală/ din orice bloc de aur pe care i l-am adus, Amenhotep a ştiut să şlefuiască o mantră/ cuvinte de valorizat dislalia emoţiilor cu care se pune surdină pe mugetul mahalalei/ apoi faraonul a pus în circulaţie sensurile noi pentru o taxinomie paleontologică din care rolul meu de bărbat titular în inventica geo-politică a colonizării s-a ales cu nominalizarea la premiul cel mare/ stau acum pe un soclu/ dar stau degeaba/ îmi luxez carisma în interogaţii despre virtutea trăncănelii/ cuvintele mi se atrofiază/ rămîn pe case acoperişuri şuierătoare şi pe oase muşchii cu fiziologie de stăpîn/ zvîcnesc strălucitori în pungile de piele şi mă susţin în faţa poporului/ muşchii unui fundamentalism ideatic îmi gîdilă mimica de orator de duminică/ muşchii deltoizi informează despre faptul că mă aplec asupra necazurilor plebei/ muşchii abdominali strivesc florile proaspete ce cresc contemplative pe omoplaţii femeilor cu care am întîlniri spasmodice/ muşchii sartorius înşiră baleiaje de unghiuri cu care picioarele mele de titan ar fi dispuse să părăsească în plină glorie masa de lucru a sculptorului/ dar în faţa mea răsare Amenhotep/ un semn de circulaţie ivit prea tîrziu pe buza prăpastiei/ mă ţine în braţe ca pe un fiu de piatră/ mă plînge pentru că sînt fragil/ vulnerabil ca un ombilic de viţel/ îmi ia palmele şi mi le pune pe faţa lui/ o minge de aur este la fel de aspră şi nu ai ce să faci cu ea zău/ pe durata experimentului sînt un bărbat dilematic/ posed proporţii egale de paronimii altoite pe dezmăţul imaginal cu orice alt mascul în perioada rutului/ ce să fac din destinul meu colonist exemplar al axiologiei: exemplu sau generalitate?/ aştept tragedia ca pe o scrisoare de intenţii/ un maestru de şcoală îmi cere un repertoriu pentru restaurat inteligenţa falsităţii/ cu competenţă continentă/ şi cu dor exemplar

5. pe o rîpă însorită din marginea cimitirului de maşini mi-am dus mustangii să-şi scuture coama/ gîndind că depărtarea din preajma libertăţii îmi va întrerupe gîndurile/ Amenhotep ştia că aşa merg oamenii înainte/ cineva poartă în suflet pe altcineva/ pînă se obişnuieşte cu altruismul/ cu rîia e la fel/ în marsupii patoplastice se cuibăresc suflete de plastilină ce emit pretenţii postume de clasicizare/ ele iau formă de urs sau de colibri sau de cîrtiţă/ atît permite deocamdată ştiinţa mitomană a venerării/ dar sufletele ştiu să zboare/ comprimîndu-şi sintaxa pînă la interioritatea celor două aripi/ ele adoră din viciu să survoleze grădina cu fericiri a iconoclastiei/ iar oamenii se diferenţiază după durata gestaţiei afective în capsula gazdei ce acceptă această tiranie a dragostei în remember/ sufletele nobile miros a ceaţă/ cuvinte bisilabice/ iiii-sussss bunăoară/ o sută de ani durează fermentaţia karmei lor/ cu un foc pîrjolitor irump în lume/ trompetismul florii de vişin la licitaţia maniheistă a virtuţii/ azi Amenhotep se gîndeşte la Dumnezeu ca la un perpetuu cadavru adînc îngropat într-un filon de locuri geometrice/ un miez de planetă în jurul căruia germinează cimitirele vesele/ cu amintiri hître se împodobeşte aromirea de leş din complicaţiile sentimentale/ în fiecare mort este o poveste comică ce deformează mersul ca o pereche de ghete prea mici/ omul şade la taifas cu propriul cadavru într-o inimă ce-şi bate joc de ritm îmbătîndu-se cu extrasistole pînă ce i se pare că este chiar inima unui erou/ regele mustangilor a fost un cal de aur/ dar i s-a topit morga/ pentru un salariu bun de portar la faraon el a deprins uşor calea de a îngrămădi de-a valma bisericile într-o piramidă/ mă prefac că pun preţ pe această geometrie a includerii nerestrictive/ în copilărie la ora de balet învăţasem cum să-mi introduc corpul pe verticală într-un vertij ce se desăvîrşea chiar în axul ce îmi străpungea inima de sus în jos/ amerizare reuşită/ urmez o ipotenuză ce parcurge evazînd simbolul trinităţii/ altarul ca ventricul vulnerabil la infarct/ mă întreb dacă Amenhotep are noţiuni vagi de sacroterapie cardiologică/ o întreprindere elusivă asupra rugăciunii/ oamenii iubesc în taină victimele atacului de inimă rea/ sfinţii se predau dragostei papivore pentru evangheliile ispitiri/ îmi sublimez anxietatea/ inima mea şomează într-o stalactită/ iubesc de-a gîndul în pustie/ cuvîntul cade ca o monedă într-un pahar cu apă stătută

6. şi trupul lui Amenhotep poate fi trist neidentificîndu-se cu nimeni într-o umanitate ordinară/ narcisism pe un sfîrşit de epistemă dihotomia ispitirii carnale ca patchork lipsit de zvîrcolire sau shuttle îndelung mistuitor după o cină fast-food/ imperfecţiunea ca exhibiţie a locuţiunilor post-coitale/ nisipul din ochi/ plauzibil după furtuni electorale/ carnea din galantarele de 90-60-90/ trupul are un meniu fix de gesturi împotriva lui Dumnezeu/ meritul nebuniei între paradigmele tari de a poza ca regină nevrotică sau doică de preoteasă/ cineva îşi lasă vulgaritatea să alunece pe umerii mei ca un timbru fiscal lipit cu scuipat pe o meditaţie/ cogito în recapitulare recuperatorie a inventarului prescris la naştere/ e simplu să fii om nu e simplu să fii/ putinţa naşterii îmbrăţişează trupul într-o blană de samur în timp ce cum pe un peisaj mental îl înghite cu nesaţ/ o minusculă caşetă nedevelopată contra îmbătrînirii/ doar ea e informată şi ştie ce vrea/ post postCYBERmodernPUNK-isme dispuse pe o raţionalitate transversală/ cum boabele de puroi într-o păstaie septică/ un limbaj fără sensuri propune o singură direcţie/ înţelepciunea turbionului/ negarea ca audienţă a trupului la un croitor de lux/ Amenhotep e şef în oraş/ el ştie să feminizeze masele cu mac stimulator de letargie/ dacă vreodată o lumină aspră ce zgîrie întristarea pietrei se desface în dezacorduri, e pace pe ecranul contra-utopiei/ purtîndu-şi umerii carbonizaţi pe un surîs interior o femeie a dansat în flăcări cu unduiri tărăgănate învăţînd de la nisip să-şi piardă urma/ o istorie personală incomodă/ literatură pe o catapeteasmă scufundată în deşert/ în butoiul Amenhotep încap toate plîngerile iscate din invocarea superficialităţii ca rigoare compensatorie/ adevărata mare începe dincolo de reverie/ pe linia orizontului se joacă teatrul pentru gospodine/ dar moartea pardoseşte o sală de bal unde sporovăiala noastră umanitară aflată în căutarea unui stil onorabil ne invită la gavote/ trecutul aşezat pe fundul unei sticle în aşteptarea inventatorului de mituri/ tăifăsuind cu naratologii