La umbra
Columnei lui Traian
O aparent cuminte gravură de
secol XVII ascunde în detalii o
impresionantă arcană a filosofiei
oculte. Desenul în cauză aparţine
editorului şi gravorului Matthäus
Merian (cel tânăr) şi apare pe pagina
de titlu la traducerea germană a unui
celebru compendiu de arte şi meserii
renascentiste: Piaţa universală a
tuturor profesiilor lumii (1585)1.
Autorul acestei enciclopedii, călugărul
Tommaso Garzoni Bagnacavallo, a
ţinut să reamintească prin erudite
trimiteri un loc comun din patristica
timpurie, ideea că toate ştiinţele şi
toate artele creştinătăţii îşi au originea
într-un Egipt păgân: „începând ele
de la un anume demon Theuto, care
a fost, potrivit lui Eusebius, cel din
De Evangelica preparatione, I, 6,
numit Thoth de egipteni, Tohth de
alexandrini, şi pe care grecii l-au
numit Mercurius [ter maximus]”2.
Preluată de manifestele rozicruciene,
obsesia că un izvor al cunoaşterii
susură de pe meleaguri egiptene prin
toată creştinătatea va isca rumoare
şi speranţă printre „erudiţii întregii
Europe”, cei care, chemaţi de Confessio
Fraternitatis, vor folosi amintirea
ocultului Egipt ca pe o belicoasă
chemare la scuturarea artelor liberale
de ultimele „pene de vultur (Adler
Federn)”. Cu observarea că vulturul
este aici o trimitere la blazonul Papei
Paul V (1605-1621), acelaşi care
l-a beatificat pe Marele Inchizitor
Ignatius de Loyola şi a apărat sistemul
heliocentric de teoriile lui Galilei.
Mult mai târziu, ocultiştii moderni
vor face din acest Aegyptus periucundus
emblema filosofiei oculte, uitând însă
mereu să amintescă de contribuţia
editorului german şi de gravura lui
subversivă.
Să privim acum cu luare aminte
il disegno sullo sfondo din gravura
lui Merian. Se remarcă acurateţea
detaliilor arhitectonice şi vestimentare,
care ne face să bănuim că desenul
din fundalul gravurii a fost făcut la
faţa locului, în Forul lui Traian din
Roma, pe vremea când, între 1643-
1645, Matthäus Merian jr. studia
în Italia tehnica tiparului şi pictura.
Supoziţia ne este întărită de faptul
că în ediţia din 1641 a Pieţei universale,
tipărită chiar de tatăl său, Matthäus
Merian sr., după o traducere (anonimă)
din 1619 a Editurii Nicolai Hoffman
din Frankfurt3, desenul juniorului
încă nu apare. Îl aflăm abia după
întoarcerea acestuia din Italia, în
reeditarea din 1659 a Pieţei universale,
când tânărul Merian devenise deja
proprietarul editurii familiei.
Desenul lui Merian redă o
după-amiază însorită de toamnă în
Forum Traiani, cu Basilica Ulpia în
centrul compoziţiei, alături înalţându-se,
inconfundabilă, Columna lui Traian.
Prin centrul pieţei trece călare
Papa însoţit de garda lui elveţiană
de soldaţi pedeştri. Când Merian jr.
studia la Roma a avut loc o schimbare
de papi. Murind la sfârşitul lunii iulie
1644 Papa Urban VIII, în Scaunul
Pontifical ajunge Cardinalul Giovanni
Battista Pamphili, devenit Papa Inocent
al X-lea. Alegerea papei se întâmpla
într-o zi însorită de toamnă, pe 15
septembrie 1644, şi e foarte probabil
ca tânărul Merian să fi surprins tocmai
trecerea alaiului de întronare prin
marea Piazza del Foro di Traiano.
Şi poate că, atunci când a avut de
ilustrat Piazza universale a italianului
Garzoni, editorul Merian să-şi fi amintit
de desenul său din juneţe şi să-l fi
inclus într-o compoziţie cu sensuri
mult mai actuale şi mai profunde.
Când arta închide ochii,
broaştele şi viperele dau năvală
Ilustratorul nu a făcut, aşadar,
decât să colajeze la un desen din
tinereţe personajele alegorice din
primul plan. Acestea întruchipează
cele şapte arte liberale din curricula
Renaşterii, plus 3 tineri alumni adunaţi
în jurul personajului care figurează
Filologia. Trebuie precizat că studia
liberalia nu mai era demult medievalele
septem liberales enumerate de
Martianus Capella în De nuptiis
Philologiae et Mercurii (cca. 1460).
În vremea lui Garzoni, învăţământul
trecuse prin „sălbatica schimbare”
propusă de Petrarca şi împlinită de
reformele lui Comenius, iar studiul
artelor ieşise definitiv de sub tirania
teologiei pentru a ilustra ideile umaniştilor
Patrizi, Ficino, Mirandola, ades citaţi
de Garzoni în text ca nişte monumente
de erudiţie. Secularizarea celor 7
„scientias contemplatrices”4 din curricula
renascentistă făcuse din studiul artelor
suprema îndatorire a omului erudit.
În gravura lui Merian jr., cele şapte
ştiinţe contemplative sunt, începând
din stânga sus, Filosofia, personificată
aici ca prisca et subobscura philosophia
a neoplatonicienilor. Nu întâmplător,
ea împrumută aici imaginea lui
Mercurius ter Maximus, filosoful
egiptean pus să exclame în paragraful
liminar din Oratio: „Magnum miraculum
est homo” – sloganul sub care Renaşterea
aducea filosofia mai aproape de oameni
şi oamenii mai aproape de pământ
decât de cer.
Lângă Filosofie stă Astrologia,
imaginată de gravor cu aripi şi baghetă
magică, semn că astrologia giudiciaria
încă se mai confundă cu astrologia
superstitiosa şi cu magia, ca o „parte
– cum spune Garzoni – a Filosofiei
naturale”5. Numai că Astrologia lui
Merian are în mână un compas cu
care măsoară globul ceresc, arătând
astfel faptul că începuse deja emanciparea
ei ca ştiinţă exactă, prefigurând
viitoarea astronomie. De altfel, un
contemporan al lui Garzoni, filosoful
Francesco Patrizi (Patritio), apare
citat în carte cu o interesantă definiţie
a astrologiei, pe care acesta o vede
ca pe o ştiinţă practică foarte folositoare
comunităţii: „Francesco Patritio, în
a doua carte din Institutione Reipublicae,
învaţă că de Astrologie e nevoie în
orice Republică, spre folosul agriculturii,
şi că toate profesiile au nevoie de
beneficiile ei”6.
Următoarea artă liberală ilustrată
de Merian jr. este Pictura, cea care
ajunsese în vremea Renaşterii, dintr-o
servilem artem a epocii medievale,
o „profesiune onorată şi îmbrăţişată
de toţi” ca una dintre „cele dintâi
arte liberale”7. Ridicarea picturii
italiene la rang de ars liberalis se
datorează în special eforturilor lui
Leon Alberti, teoreticianul care a
transferat în De pictura sa (1436)
teza aristotelică a imitaţiei de pe
tărâmul poeziei antice pe cel al picturii
renascentiste.
Inconfundabile, cele două arte laureate
din prim-planul compoziţiei lui Merian
sunt Muzica şi Poezia. Artistul le
arată ca vizitate ades de „unica colomba”
a inspiraţiei divine, dar şi de „vipera
îndoielii” sau de „broaştele” diletanţilor,
cele care tulbură apele artei în mitul
Latonei din Metamorfozele lui Ovidius.
Broaştele simbolizând în parabola lui
Ovidius autorii primitivi, acei rustici
transformaţi în broaşte de zeiţă pentru
că tulburau apele limpezi ale sensului
din care a vrut să bea titanida.
A şasea artă liberală din compoziţia
lui Merian este Arhitectura. În Discursul
CVIII: Despre arhitecţii lumii sau
despre adevăraţii maeştrii ai edificiilor
şi constructorii de fortăreţe, Garzoni
precizează şi argumentele pentru
care Arhitectura trebuia admisă printre
cele şapte arte liberale, ca succesoarea
de drept a anticei geometrii. Întrega
argumentaţie nu este însă decât o
compilaţie după Leon Alberti, cel
care s-a străduit în De re aedificatoria
(1485)8 să aducă onorabila artă a
lui Vitruvius printre artele liberale
ale învăţământului renascentist.
Pe drumul spre Damcar
Să privim acum mai atent la
personajul care întruchipează Poezia.
Acesta face un gest care poate trece
neobservat, aratând aparent întâmplător un areal de pe globul terestru din
spatele său, cuprins între Egipt şi
Arabia. Chiar aici, între degetele
personajului, în spaţiul dintre
sudul Arabiei Felix şi coasta Mării
Roşii, la graniţa Arabiei cu Egiptul,
atlasul lui Ortelius localiza la anul
1570 oraşul „Damcar”. Situat aproximativ
pe coordonatele actualului Dhamar
din Yemen, „oraşul Damcar (civitatem
Damcar)” a fost pentru Michael Maier9,
ca pentru toţi rozicrucienii şi apologeţii
lor moderni, locul în care arta magică
a Egiptului antic s-a întâlnit cu „ştiinţa”
Arabiei aristotelice pentru a da la
iveală adevăratele discipline liberale
ale omenirii. În templul înţelepţilor
din Damcar, se spune în Fama
Fraternitatis, ar fi învăţat chiar
legendarul întemeietor al frăţiei
rozicruciene, Christian Rosenkreutz,
el studiind aici medicina şi matematica
şi traducând din arabă în latină o
„Liber M”10, un fel de compendiu al
întregii cunoaşteri umane. Sugestivă
contragere din Damasc şi Cairo,
Damcar-ul rozicrucian va rămâne
până în ocultismul modern o fons et
origo a cunoaşterii totale, locul
spre care va alerga Guénon şi toată
garda pretoriană a Tradiţiei primordiale.
Trebuie spus răspicat că numele
oraşului Damcar nu apare nicăieri în
Piazza universale şi că sublinierea
lui în gravura de pe pagina de titlu
este doar meritul lui Merian jr. Gravoruleditor
a ţinut să puncteze astfel nu
doar că el însuşi era la curent cu
manifestele rozicruciene şi cu localizarea
fabulosului Damcar din atlasul lui
Ortelius, dar şi că enciclopedia lui
Garzoni se cere citită dincolo de
palierul exoteric, al unei enciclopedii
a artelor liberale, ca o disimulată
apologie a tradiţiei oculte.
La data apariţiei ediţiei Merian,
în 1659, interesul pentru manifestele
rozicruciene renăscuse în Anglia prin
publicarea la Londra, în 1652, a
manifestelor Fama şi Confessio în
traducerea engleză a lui Thomas
Vaughan (alias Eugenius Philalethes).
Retipărirea lor din 1658, ca şi traducerea
tot aici, în 1656, a Legilor fraternităţii
Rozicruciene a lui Michael Maier
ne arată că lumea protestantă era
încă o dată străbătută de fiorul
reformelor rozicruciene. În contextul
acestei reveniri la subversiva liberalizare
a artelor trebuie pus atât succesul
Pieţei universale, cât şi curajul
protestantului Matthäus Merian jr.
de a o ilustra şi reedita. De altfel,
se ştie azi că familia Merian a avut
legături strânse cu cercurile rozicruciene,
fiind de notorietate faptul că tatăl,
Matthäus Merian sr., l-a cunoscut pe
apologetul rozicrucian „Michael Maier,
consilier imperial consistorial, filosof
şi doctor, medic particular al Împăratului
Rudolf II”, cum apare pe exerga
celebrului portret executat de Merian
sr. pentru Editura de Bry ca o ilustraţie
la Michael Maier, Atalanta fugiens
(1617). În mijlocul acestui partizanat
pentru „arcanele microcosmosului
şi macrocosmosului”11 a crescut
juniorul Merian, artistul care s-a
specializat în portrete şi gravuri
topografice, dar care a excelat,
iată, şi în arcanele rozicrucienilor.
Note:
1 devenită în ediţia germană: Piazza
universale. Das ist Allgemeiner
Schauplatz Marcht und Zusammenkunft
aller Professionen, Künsten, Geschäften,
Händeln und Handwerken, Frankfurt
am Mäyn, in Verlag Matthaei Merians,
1659.
2 idem, p. 24; de fapt,, este vorba
de cartea I, cap. IX, unde Eusebius
îl citează pe Philon.
3 care Matthäus Merian sr. a executat
chenarul cu miniaturi de pe pagina
de titlu.
4 Pico della Mirandola, De hominis
dignitate, 36 (222), în Opera omnia,
Basileae, 1557, t. I, p. 120.
5 T. Garzoni, La piazza vniversale...,
în ed. Venetia, Gio. Battista Somasco,
1593, p. 371.
6 idem, p. 374.
7 cf. idem, p. 669.
8 v. L. B. Alberti, De re aedificatoria
libri decem, în ed. Argentorati, 1541,
f. 78r.
9 v. M. Maier, Silentium post clamores...,
Francofurti, 1617, p. 39-40.
10 cf. Fama Fraternitatis (1614), în
ed. Regensburg, 1681, p. 72.
11 este titlul unei gravuri de Merian
sr. (M. Merian fecit), cu care se ilustrează
Tabula smaragdina la Ioannis Danielis
Mylii, Opus medico-chymicum...,
Francofurti, 1618, [p. 9].
