Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Literatură:
cînd nu înţeleg mă joc de Nora Iuga


Se încheie un ciclu din trecut se întorc acasă proiecte neconsumate şi-ţi zgîrie uşa l’eternel retour cum se gudură creierul la auzul acestor cuvinte credulitatea ta păstrată în coşuleţul de cusut al mamei şi cele douăsprezece rotiri ale limbilor pe cadran minute rătăcite în spaţiu dîndu-se cu capul de pereţi la moartea cuiva drag te gîndeşti la nino pînă cînd oboseala îţi înfăşoară picioarele şi te culcă oriunde te-ai afla pe 23 aprilie frica lui de musafiri în noaptea aia a fugit la betonieră să se ascundă printre cufe îl căutam cu lămpaşe tiberiu a profitat de ocazie şi s-a dus la femei parcă mi se arată un drum realitatea îşi face loc înspre mine un prieten pe care nu l-am mai văzut de mult se strecoară în tramvai printre necunoscuţi miros de ţuică ne dăm mîna peste un cîine întins pe bocanci şi sandale între două rînduri de dinţi inima ta uşoară ca întruparea unei particule de heliu în scrînciobul poeziei nu se petrece niciodată nimic se toarce sub mîngîierea unei mîini fără mînă într-un abstract continuu mă gîndesc la o plasă cu miliarde de ochiuri am în faţă aburul unei locomotive care înghite subit oamenii senzaţia de irealitate pe raftul bibliotecii pachetele aurii de ţigări dunhill pe care mi le-ai dăruit la restaurantul premiera amînate mereu în creierul meu nici nu există ca dumnezeu vie şi moartă în acelaşi timp te iubesc şi nu te iubesc nu eşti mai mult decît hîrtiile şi pixurile pe care mi le cumpăr ca să scriu decît paharul de vodcă pe care-l beau pînă debordez magma asta scîrboasă a tăcerilor voma neagră care dă la iveală semnele cerului în programarea unei mănuşi pe care o omori cînd scoţi mîna din ea înţelegi ce eşti tu de fapt în viscerele mele un purgativ iată mărturisesc ceea ce n-ai să afli niciodată am nevoie d eo asanare morală conectată la tine pot să orbecăiesc bezmetic prin bolgiile mele te numesc stăpînul scrisului meu şi sexul e geamăn cu creierul cum dumnezeu este geamăn cu diavolul în acest ţesut de materie care ne îngăduie să existăm concomitent în micul infern ce-am vrut să spun mă pomenesc gîndind cu sintagmele altora şi creierul face pureci ca televizorul la emisiunea lui patapievici trăim cu paraziţi uite cîinele ăsta se scarpină cu colţii în carne vie sînge şi puroi şi muşte în fundătură şi-au găsit nepricopsiţii şmecherul ăsta îşi pune mănuşile cînd vinde cartofi şi face cu ochiul iar îmi urcă sucul gastric în gură descurcăreţ şi obraznic poza ta de pe volumul de versuri pe care mi l-ai trimis mă şi văd în braţele lui noaptea în faţa porţii titania îndrăgostită de cum mi s-a întîmplat cu colegul ăla cînd şi-a scos ochelarii de soare un ochi privea drept şi unul pieziş nu puteam să mă culc cu el mă gîndeam că nu vede decît jumătate din mine o jumătate de 15 000 printre cîinii vagabonzi eutanasia a devenit o problemă de stat urmează la rînd pensionarii în halele cu pereţi de faianţă uite cîrligul ăla mi-ar plăcea e mai graţios ca un cercel de femeie nu mă mai duc azi acasă iar uitatul pe pereţi număratul banilor anilor carnea într-o părăsire totală în congelator speranţa reînvie peste două decenii cînd bărbatul pe care-l iubeşti va avea în sfîrşit vîrsta ta şaptezeci de porumbei albi ca neaua în piaţa san marco hai să fugim împreună în italia morfina te face curajos şi eu care credeam că dacă azi te fardezi nu se poate să mori mîine te apropii mai mult de ţintă cu cît vrei ca fiecare mîine să fie ieri înaintăm într-o singură direcţie pe marginea drumului mai zăreşti uneori florăresele de cele mai multe ori cîini slăbănogi cu ochii scurşi semeni cu tot ce-ţi iese în cale în vitrină îţi îndrepţi ţinuta grăbeşti pasul vrei să vezi cum eşti văzută prin ochean stelele au strălucirea din vis confunzi atît de uşor trandafirul cu capul tăiat al cocoşului în oala cu ciorbă printre zarzavaturi aştepţi viza pentru germania de-avalma toţi aşteaptă viza pentru germania nu poţi să crezi că idealul e atît de comun şi acuarele lui schiele te mai aşteaptă în galeria sălii palatului dar tu preferi să-ţi imaginezi te-ai învăţat cu fantomele cu degetele care nu pipăie cu sexul de aer cu ochiul străinului care vine şi ţi se aşează seara sub pleoapă în locul ochiului tău vinovat de aceste anomalii e magnetismul dintre regnuri această discuţie în şoaptă pe care porii tăi o poartă cu porii altcuiva cum în oglinda concavă se cască în faţa ta orificii de plăcere înfricoşătoare un cap ras ca o planetă plină de cratere vorbesc de toate cele să mi te scot din minte şi exact ceea ce-ţi opun mi te aduce ca un lasou în taverna sordidă în mijlocul privirilor moi şi galbene între acele buze care-şi aruncă cuvintele de la unele la altele atît de perfect cum intră pistonul în sertăraş mirele şi miereasa copilul rimbaud e gata să se deschidă dureros să plătească să plătească să plătească toate nimicurile sînt contacte ale pielii înţelegi la televizor chiar atunci dar nu-mi lua niciodată dragostea în fotografia lui Christian fetiţa ieşise din cadru şi nu i se mai vedea decît funda din păr povesteai de prima ta soţie ai părăsit-o fără remuşcare că îţi tăia unghiile şi te spăla pe cap îţi trebuia încă de pe atunci o lolită băiat care să muşte oamenii nu te iubesc poţi să fii mîndru de mine se ţin scai sînt bună ca pîinea caldă şi la fel de banală cînd pielea se răceşte cînd pe suprafaţa sîngelui nu trece nici o boare deschid şifonierul văd rochiile în care m-ai văzut şi viaţa se face la loc nu-mi mai e ruşine să fiu sentimentală numai moartea nu are sentimente n-am citit niciodată un text mai nebunesc despre dragoste aş vrea să te urăsc dar ura e un sutien prea strîmt pentru mine şi nimic nu mă revoltă mai mult decît spiritul critic care ne solidarizează mai sigur decît un ideal comun cu produsele noastre veţi arăta bine şi vă veţi simţi în siguranţă constat că totul se potriveşte oriunde spaţiul gîndului e cel mai democratic roşia poate sta lîngă urangutan şi cuţitul lîngă ministerul de interne de ce nu ai sta tu lîngă mine cînd a trăznit din senin vine zgomotul iese direct din inimă o sparge nu sub tei spunea mama mare la intrarea blocului e mai ferit are şi paratrăznet auzi dacă-ţi spun m-a sunat la 12 azi noapte ce mă mănîncă aici pe gît ia vezi am ceva turbez că a murit şi nu i-am crăpat eu capul parcă’s vrăjiţi nu-i găsesc decît calităţi una e neagră şi ciolănoasă alta blondă şi durdulie ţi-e necaz că nu eşti în locul ei pe cine crezi c-am cunoscut la expoziţie pe frumosul ăla care a lansat ultimul hit e cel mai bun atît de atent erau nedespărţiţi tună iar ţine morţiş adică eu de ce nu se mai termină odată şi pe ţigănuşul ăla l-au închis că furase inelul din degetul femeii găsite sub dărîmături ordinea e bestială logica o adevărată leprozerie cînd nu mai înţeleg trebuie să mă joc nu pot să ţin la nesfîşrşit zăbala între dinţi spuma dintre buzele calului e emanaţia unei umilinţe nazismul comunismul scularea şi stingerea totdeauna cînd noaptea e mai dulce ciocîrlia a fost nu privighetoarea dar cînd culorile zilei şi ale nopţii se uniformizează cum dimineaţa la mare cerul cu apa se împreună parcă e o pînză ploaia şi răpăie ce-o fi făcînd dracula singură dacă eram acasă îşi băga capul îi încape perfect în subţioara mea ce să mai aştept alcoolul în papilele mele provoacă mici hurducături dezastre ale gustului cum o fi sîngele tău pe limba mea cu ochii închişi l-aş putea recunoaşte cînd stau la o masă cu un bărbat chiar şi cu luca nepotul meu simt cum simte pielea mea sub mîngîiere plăcerea mîinii care mîngîie o fi venit apa caldă de cîte ori mă grăbeam la întîlnire veneam de la facultate nici nu mîncam simt şi acum înfiorarea braţelor sub apa rece la fel cu cămaşa din noaptea nunţii pe care o îmbraci după cincizeci de ani dependenţa de plăcere a colecţionarului de obiecte a celui care înhaţă idei şi le toarnă în calculator cum îndeşi bucăţile de carne în maşina de tocat să faci chiftele o tranzacţie confortabilă un birou confortabil un bărbat confortabil confortul e o lume de butoane pe care o conduci find condus mă duceam la creditul minier la colega mea de bancă să învăţăm la chimie urcam şapte etaje pe jos mă temeam liftul o să cadă în puţ sau o să iasă prin acoperiş tocmai acum s-a găsit să schelălăie parcă nu mi-ar ajunge potopul ăsta şi l-am mîngîiat aseară aşa sînt eu cînd vin din germania şi intru în delir ca’n baia de plante i se recomandase tatei cînd avea cancer la os delirul e necesar la orice lansare pe orbită semnalul şi dezarticularea cuvîntului de rămas bun pe treptele restaurantului chinezesc cînd ai îmbrăţişat un papagal împăiat tu muriseşi atunci cu cîteva minute în urmă şi mie mi-a venit să rîd am o stranie senzaţie de învingător puterea mea stă în această bretea ruptă a furoului pe care am învăţat atît de bine s-o ascund încît am uitat de ea mă cred omul cel mai bun din lume o lamă albă venea să-mi mănînce din palmă naivitatea e paşaportul meu pentru toate continentele şi fantastica plictiseală cînd vin seara acasă de la întîlnirile mondene convinsă că mă iubesc şi vecinele mele de bloc cu picioarele umflate pereţii care se strîng în jurul lor ca o cămaşă de forţă bucuria unor emisiuni stupid de omeneşti la televizor mama îşi întîlneşte fiica părăsită acum treizeci de ani şi lacrimile nu am să mai scap niciodată doamnă nora şi unghiile care zgîrie tăblia mesei ca pe o uşă care nu se deschide eu trăiesc pe o altă planetă doamne ce venin atroce ai pus în mine ca să mă distingi de surorile mele ca să mă ridici la tine şi să-mi dai acest insuportabil sentiment de vinovăţie cînd veneam de la şcoală mama mare oxigenată în capotul ei violet cardinal semăna cu regina maria cum mama semăna cu marlene dietrich şi eu capra neagră apărînd şi dispărînd sus la bâlea cascadă ca luna după nori peste cincizeci de ani automobilul ăsta nu mai funcţionează pakardul tatei de un bleu sidefiu ca unghiile fetelor moderne din cartier sfidarea aruncată în faţa celor care spală vase trage o linie verticală pe mijlocul paginii între animale şi plante e greu să stabileşti frumuseţea din douăzeci în douăzeci de minute umbra cade altfel pe blocul ăsta de cuarţ şi nici ochiul tău nu ştie mai bine pe ce drum s-o apuce cel mai cinstit e să dai cu banul înaintea unei decizii spunea ulici hazardul te scapă de orice responsabilitate cap sau pajură moarte sau viaţă are 90 de ani şi încă mai vrea să trăiască aşteptînd o gărgăriţă să-i urce pe mînă



(fragment din romanul lebăda cu două intrări )