Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cerşetorul De Cafea:
Clocotul minuscul al luminii pe obiecte de Emil Brumaru

Stimate domnule Lucian Raicu,
            
Singurul lucru pe care regret că nu l-am făcut la timpul lui e studiul amănunţt al luminii! Cîte pagini au rămas nescrise! Cîte capitole şi subcapitole! Şi totuşi, ani în şir, am pîndit-o, am văzut-o, uneori am simţt-o atît de reală, încît nu trebuia decît să întind mîna şi s-o jupoi de pe ziduri, de pe obiecte. Cea mai acută şi dulce-dureroasă percepţe a luminii o aveam la o anumită cantitate de votcă. Mai ales toamna. }in minte că odată am stat o jumătate de zi într-un foarte mic bar din Fălticeni, în aşa fel aşezat încît să văd lumina, pe un zid enorm, alb, cred că al cinematografului de vis-à-vis, şi umbra care dansa încet, dar necruţător, al altei clădiri, pe el. Obişnuit, comandam trei votci mici ca şi cum aş mai fi aşteptat doi amici. Le beam singur. Pe urmă... În după-amiaza aceea mai era în bar un singur om, piticul ghebos de la circul ce sosise-n Fălticeni. Şi el bea singur. În rest, lume care venea şi pleca rapid. Atunci am înţeles ceva, dar am uitat imediat, aşa mi se întîmplă întotdeauna. Vedeam c-o precizie uluitoare. Porii zidului i-aş fi putut număra. Dar nu asta era important, ci lumina. O ştiam, o înţelesesem! Însă, repet, tot ce ştiam în clipa aceea, tot ce înţelesesem am uitat imediat. Altădată, tot după-amiaza, şi tot după ce băusem votcă, am redescoperit lumina în spatele casei, de fapt al magaziei, în iarbă. Iarăşi căpătasem o percepţe vizuală neobişnuită. Iarba era un fleac, puteam s-o număr! Lumina, lumina aceea ce-mi lăsa amintirea unui secret înţeles şi pierdut! Şi chiar cînd înţelegeam, în aceeaşi secundă mă dubla gîndul că nu mai putea comunica ceea ce-mi părea atît de cunoscut. Nici acum nu pot să explic exact. Adaug doar că începeam s-o şi aud, da, auzeam bîzîitul, nu, nu bîzîitul, clocotul minuscul al luminii pe obiecte, parcă ar fi fiert apa încetişor. Foarte palid ce-am spus eu acum.

*
Cred că, mai precis zis, lumina sfîrîia. Şi iată-mă amintindu-mi de o altă întîlnire corp la corp cu dînsa. După-amiază. Sînt la prof. Secrieru, de istorie, bem votcă şi mîncăm (ce deliciu!) scrumbii afumate preparate în ceapă. Avea un scrînciob în care m-am legănat la infinit, ceasuri întregi, privind lumina din aer! Îmi venea să urlu de bucurie. De cîte ori veneam cu scrînciobul în jos, simţeam cum mă izbesc de ea. Lumină albă, rece, electrică, de toamnă. Atunci am studiat îndelung şi o răsuflătoare a beciului aflată sub nişte trepte de ciment.

*
Trei întîlniri pe care le-am avut cu lumina, atît de prost descrise, de inexact. Rămîn doar cu sentimentul c-am înţeles şi-am uitat instantaneu ceva! Ce? Nu ştiu. Dar asta nu-i totul!

Cu stimă şi afecţune
3-VIII-980
Emil Brumaru

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara