Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Muzică:
Clasicism muzical de Dumitru Avakian


Revenite în actualitatea vieţii artistice, anume momente din trecutul muzicii româneşti, creaţii ale deceniilor primei jumătăţi a secolului XX, creaţii ale deceniilor din urmă, se înscriu pe coordonatele unui clasicism propriu valorilor celor importante, de perenitate, în ansamblul culturii noastre.
Indubitabil ele aparţin locului şi momentului istoric; ...iar rememorarea acestora în zilele noastre aduce o firească consistenţă circuitului actual al valorilor. Faptele muzicale ale trecutului se integrează firesc dinamicei actuale a vieţii de concert, de spectacol, dinamicei privind circulaţia imprimărilor discografice.
O nouă montare, o savuroasă înfăţişare, în parte previzibilă, pe alocuri simplificată, în bună parte dinamizată...
...acesta este noua versiune a baletului "La Piaţă" de Mihail Jora, versiune datorată mastrului Ion Tugearu, semnatarul regiei şi coregrafiei spectacolului.
Opera bucureşteană şi-a îndeplinit, astfel, o obligaţie de onoare; ...îşi onorează titulatura de instituţie naţională reintroducând în repertoriu titlurile româneşti, lucrări absente pe parcursul ultimelor stagiuni din motive mai mult sau mai puţin întemeiate;
...în plus, a fost aniversată prima montare coregrafică a aceste partituri, montare realizată cu şapte decenii în urmă, în primăvara anului 1932; ...prima montare a primului balet românesc! Sunt de reţinut cuvintele scrise de Mihail Jora însuşi... "o artă coregrafică făurită de dansatori români, pe muzică scrisă de compozitori români, pe subiecte din viaţa românească, pe mişcări şi ritmuri scoase din jocurile caracteristice populare româneşti". Acesta era dezideratul momentului împlinit atunci de Mihail Jora în baza unei viziuni coregrafice datorate lui Anton Romanovski, în regia lui Victor Ion Popa; ...la pupitrul dirijoral se afla Alfred Alessandrescu, iar rolul principal i-a revenit cunoscutei dansatoare Elena Penescu Liciu.
Astăzi? Este firească menţinerea acestui titlu în repertoriul permanent al tuturor teatrelor din ţară ce dispun de trupe coregrafice; ...cu atât mai mult în repertoriul primei noastre trupe de balet. Actuala montare are meritul de a se fi orientat conform datelor de bază ale muzicii; este cea de a doua pe care coregraful Ion Tugearu o realizează la opera bucureşteană; pitorescul atât de savuros al folclorului muzical lăutăresc îşi găseşte aici un bun echivalent scenic-coregrafic; aspectul pitoresc este prezent dar acesta nu devine fastidios, nu copleşeşte evoluţia scenică. Cunoscut este faptul că baletul lui Mihail Jora nu desfăşoară o acţiune anume; sunt momente muzical-coregrafice, veritabile tablouri de epocă, tablouri ale târgurilor, ale iarmaroacelor noastre de odinioară prezentate, însă, publicului contemporan. Prin ochii acestui public coregraful Ion Tugearu a ştiut să privească, a ştiut să înţeleagă muzica, a ştiut să creeze echivalenţe scenice, coregrafice; se păstrează savoarea locală, momentele dispun de o fluenţă scenică atent condusă, dispun de o culminaţie construită prin acumulări succesive. În mod salutar, evoluţia coregrafică este eliberată de pantomimă, relaţia dintre personaje definindu-se în baza limbajului coregrafic specific. Este, după părerea mea, o posibilă interpretare a unei partituri muzicale atât de puternic legată de tradiţia balcanică a locului. Sunt păstrate personajele indicate de compozitor; mă refer la evoluţia pitoresc stilizată a mişcărilor dansului academic în cazul episodicului rol Chiva, admirabil susţinut de Simona Şomăcescu; ...la evoluţia în forţă, definind caracterul personajului, realizată de Antonel Oprescu în rolul plutonierului; ...în rolul beţivului, Cristian Crăciun s-a adaptat unor ipostaze scenice noi, iar Cătălin Caracaş aduce elemente de caracter bine portretizate în cazul vânzătorului. Pe de altă parte, trebuie remarcat, casa de discuri "Electrecord" rămâne, la noi, una dintre puţinele instituţii de acest fel, instituţie ataşată cauzei susţinerii valorilor de substanţialitate ale culturii muzicale naţionale. Pe această direcţie, în seria "Muzica contemporană românească", o recentă producţie discografică în variantă CD este dedicată ciclului integral al celor patru Simfonii de Cornel Ţăranu. Ne este revelată o experienţă de aproape trei decenii în domeniul genului de simfonie. Este, în adevăr, vorba despre o adevărată retrospectivă a simfonismului acestui temeinic creator, acestui temeinic gânditor în domeniul formelor, a mijloacelor; este un gânditor ce evaluează eficienţa acestor mijloace în scopul definirii unei comunicări ce se aşează în buna tradiţie a simfonismului european de secol XX, simfonism ce păstrează în egală măsură datele unei inconfundabile spiritualităţi ce aparţine locului.
Compozitor şi conducător artistic, excelent pedagog, constructor de evenimente în domeniul muzicii contemporane, Cornel Ţăranu ni se dezvăluie drept un autentic creator de vocaţie europeană, creator ataşat mişcării ideilor şi valorilor proprii celei de-a doua jumătăţi a secolului XX.
Atitudinea componistică este una de natură neoclasică, este una constructivă, este - cum menţionam - ataşată conceptului de gândire simfonică. Ideile sunt pregnante, sunt concise, dispun de consistenţa ideatică, se supun unui travaliu complex dar nu prolix.

Dedicată memoriei lui George Enescu, prima lucrare de acest gen - Simfonia "Brevis", scrisă în urmă cu patru decenii - etalează preocupări comune în epocă, preocupări legate de material şi de construcţie, de utilizarea procedeelor variaţionale; în epocă, a fost criticată punându-se în discuţie anume "nocive influenţe occidentale"; ...căci tânărul creator avid de cunoaştere, de experiment, propunea valorificarea mijloacelor atât în domeniul serialismului muzical cât şi a modalismului. După un deceniu şi jumătate, pe aceaşi direcţie a exemplului enescian, Simfonia a II-a "Aulodica" reia cu consecventă orientare conceptul de heterofonie într-un cadru de exemplară economie a mijloacelor; lirismul - de filiaţie populară - emana din zona cântecului lung, a doinei, şi cunoaşte accente tragice; tema-semnal, de la începutul lucrării, are un rol important în economia acestui opus pe parcursul căruia relaţia dintre libertate şi maxima economie a mijloacelor se manifestă drept un principiu de consecventă gândire componistică. Scrisă în urmă cu mai puţin de două decenii, Simfonia a III-a "Semne" etalează tentaţia ludică a pendulării între rigoare şi libertate, între sunet determinat şi cel nedeterminat. Structura mare a întregii deveniri simfonice este aceea a clasicei forme de sonată; o anume filieră enesciană este revelată dată fiind predilecţia pentru evoluţiile polifonice cărora li se alătură tehnica variaţională.
Închinată memoriei celui care a fost compozitorul Mihai Moldovan, cea de-a IV-a Simfonie, "Ritornelles" - lucrare terminată la sfârşitul anilor '80 - se înscrie în zona căutării sintezelor pe terenul unor formule arhetipale ce pot defini aspecte ale dramaturgiei muzicale.