Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Citind anaforale de Rodica Zafiu

Documentele din volumul Departamentul de cremenalion. Din activitatea unei instanţe penale muntene ( 1794-1795), de Ligia Livadă-Cadeschi şi Laurenţiu Vlad (din care am citat un exemplu în articolul de săptămîna trecută), sînt la fel de potrivite pentru o lectură istorică, pentru una lingvistică şi pentru una de pură plăcere şi curiozitate nespecializată. Gruparea temporală şi tematică a textelor - "anaforale criminaliceşti cu întăriri, tacriruri, jelbi" ( deci rezoluţii, rapoarte ale "comisiei de anchetă", plîngeri), implică o omogenitate lingvistică şi stilistică şi nu poate să nu pună în lumină lucruri noi. Aspectul cel mai frapant al stilului juridic-administrativ al epocii, plin de grecisme o parte tehnicisme, specializate ( adiiafor, catagrafie, idioctita, ipoptos, a pliroforisi, sincatavasis), multe neologisme ale limbii culte (a theorisi, theorie, a pretinderisi, to analogon, ta practica, ifos, paradegmata, patos, simfonie, siguripsi, diiastigmă, isterisi) - , cu ceva mai puţine turcisme (mumbaşir, surghiuluc, marifet, alişveriş), corespunde imaginii celei mai tipice a epocii fanariote. Se regăseşte astfel şi limbajul "lumii vechi" din comediile lui Caragiale: nu numai în cremenalul lui jupîn Dumitrache, ci şi în epistat, exoflisi, plastografie etc. Cel mai mare profit îl obţinem însă din urmărirea formelor familiar-orale; din păcate, textele secolului al XVIII-lea, mai ales cele de viaţă cotidiană, au fost prea puţin folosite ca surse de material pentru dicţionare şi descrieri de istoria limbii; e deci de aşteptat ca aceste anaforale să aducă unele surprize. Un cuvînt neînregistrat de Dicţionarul Academiei este de pildă făcătlâc ("s-ar fi învoit, spre a-i împărţi făcătlâcul", p. 169), derivat al verbului a face, pe cît se înţelege din context cu sensul de "a naşte" (e vorba de împărţirea între proprietari a copiilor pe care i-ar fi născut o ţigancă roabă). Jalbele şi rapoartele legate de furturi, violuri, omoruri sînt inevitabil contaminate de spontaneitatea limbajului cotidian. De aceea, alături de formulele extrem de ceremonioase ale stilului oficial al epocii (impregnate de o afectivitate clişeizată: "iarăşi mai supăr luminat auzul Înălţimii Tale", "cu hierbinţi lacrămi căzui la mare milostivirea Înălţimii Tale", "cu plecare de genunche jăluim Măriei Tale"), apar destule exemple de limbă vie, colocvială: "au rămas lucrul baltă"; "au făcut şi fac unile ca d’alte acestea". Rezumarea situaţiilor nu e lipsită de simţ ludic: "dumnealui ( ...) au cumpărat ce n-au ştiut, cum şi vânzătorul i-au vândut ce n-au avut". Modernitatea lingvistică a textelor se manifestă în minuţioasa trimitere anaforică (numitul hoţ, acel..., mai sus numiţii, anume...), sau în sistemul, perfect identic cu cel din prezent, de marcare a distanţei epistemice, prin cum că şi modul condiţional ("amăgindu-l cum că hoţul ar fi ţigan al dumnealui"); ca şi prin folosirea prezumtivului � "ci ce fel de pomeniri le va fi făcut numai Dumnezeu le va fi ştiind"). Dar şi depărtarea în timp se face simţită, nu numai prin turcisme şi grecisme; ci şi, de pildă, în surpriza de a vedea locuţiunea rânduri-rânduri azi asociată poeticităţii eminesciene în context banal, cotidian sau macabru: "câte patru numiţi calpuzani au murit, rânduri-rânduri, de boala lingorii". Puţin obişnuite sînt şi formele de gerunziu trecut, intens folosite doar în documentele oficiale: "fiind fost isprăvnicel", "fiind avut cu dânsul şi o căruţă", "nefiindu-să fost întîmplat oameni în preajmă" etc.
           
Pentru aspectul lexical-stilistic al textului, un exemplu destul de caracteristic îl oferă sfera bătăii, esenţială în sistemul juridic al vremii. Modul în care textele oficiale prezintă întîmplarea sau metoda bătăii oscilează între tehnicism, normalitate, eufemism şi ironie: "cercetarea ce s-au făcut hoţului, atât cu binişorul, cât şi cu bătaie"; "l-ar fi bătut până l-ar fi umplut de sânge"; "să se înţelepţească Dinul şi cu toege doaă sute"; "să se înţelepţească la două răspîntii ale târgului pe câte toege 100"; "în loc de pedapsă pe piele se osândesc pe pungă".
          
Din păcate, volumul oferă şi un exemplu pentru posibilele consecinţe negative ale prelucrării automate a textelor. De fapt, prin metodele moderne apar greşeli care întrec în deviere şi mai ales în cantitate gafele celor mai neatenţi copişti sau tipografi de altădată. Întâlnim tot mai des volume în care, dintr-o neglijenţă minoră - mai ales în păstrarea literelor cu semne diacritice specifice românei -, sînt deformate zeci de cuvinte. În cazul pe care îl discutăm este evident că, într-o fază editorială, o parte dintre literele { (majusculă) au fost înlocuite cu a, şi o parte din ş (minusculă) cu ţ; cititorul va fi deci obligat să ghicească în forma aărban numele {ărban, în ai cuvîntul {i; dânţii sînt dânşii, ţtire este ştire ş.a.m.d.. Chiar dacă în genere cuvintele originale se pot reconstitui şi e clar că baza erorilor este una "mecanică", repetarea aberaţiilor nu e mai puţin supărătoare.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara