Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronică Literară:
CIMITIRUL VESEL AL LITERATURII ROMÂNE de Alex. Ştefănescu


Ultimii doi ani de realism socialist

LA SIBIU, departe de agitatia sterilã din capitalã, Ana Selejan continuã sã exploreze colectiile de ziare si reviste din primele decenii de dupã rãzboi, pentru a reconstitui, printr-un laborios montaj de citate, viata literarã de atunci. Cel mai recent volum al sãu, intitulat Literatura în totalitarism, se referã la anii 1957-1958. Sunt anii în care partidul comunist, prin ideologii sãi de serviciu, îi cheamã din nou la ordine pe scriitori, dupã ce, derutat de moartea lui Stalin, le lãsase o anumitã libertate. Între timp, însã, avusese loc - în 1956 - revolta anticomunistã din Ungaria, care, ca o parabolã a istoriei, îi dãduse de gândit lui Dej si îl fãcuse mai vigilent. Începe deci un nou val de arestãri, cãruia îi cad victimã scriitori din toate generatiile, de la tineri abia trecuti de douãzeci de ani, ca Paul Goma si pânã la vârstnici de peste optzeci, ca G.T. Kirileanu. Nicolae Labis însusi, adolescentul genial, considerat de regim o descoperire a sa, ar fi ajuns probabil în închisoare, dacã n-ar fi murit în 1956. Vasile Voiculescu este si el întemnitat, la saptezeci si patru de ani, fãrã sã se tinã seama de pãrul lui alb si de faima pe care o avea de medic al sãracilor.

Toatã aceastã tragedie nu este evidentiatã de autoarea cãrtii, care se ocupã exclusiv de partea vizibilã a vietii literare. Cineva va povesti poate, cândva, întregul calvar trãit de scriitorii români în timpul comunismului. Deocamdatã, Ana Selejan aduce la luminã, din depozite de biblioteci pe care nu le mai cerceteazã nimeni, ceea ce în 1957-1958 se petrecea în vãzul lumii. Si trebuie sã-i fim recunoscãtori pentru acest efort, nemaifãcut de altcineva în momentul de fatã, nici mãcar de cei ce incrimineazã retoric literatura proletcultistã. Datoritã tenacitãtii cercetãtoarei din Sibiu, putem reciti rapid un capitol - grotesc - de istorie literarã.

În anii 1957-1958 se duce, practic, ultima campanie de impunere a realismului socialist ca doctrinã literarã unicã. Campania va continua si în 1959, dar nu va mai avea atâta brutalitate. Apoi, dupã 1971, va începe o nouã epocã de dirijare dictatorialã a literaturii, fãrã sã se mai foloseascã însã drept stindard sintagma "realism socialist".



Fatalitatea caricaturii

Ana Selejan organizeazã ceea ce s-ar putea numi o "paradã de texte", decupând fragmente semnificative din cronicile literare, polemicile si dezbaterile din presa epocii si grupându-le tematic. Se constituie astfel capitole referitoare "la îndrumarea creatiei literare de cãtre partid", la denigrarea scriitorilor români stabiliti în Occident, la valorificarea "mostenirii literare", la combaterea modernismului, la dezavuarea directiei critice promovate înainte de rãzboi de E. Lovinescu etc. Tot prin intermediul unor extrase din comentariile publicate în revistele si ziarele vremii sunt adusi în prim-plan, împreunã cu turbulenta ideologicã din jurul lor, poeti ca Tudor Arghezi, A. E. Baconsky, Mihai Beniuc, Dan Desliu, Maria Banus, Nina Cassian, Al. Andritoiu sau Victor Tulbure, prozatori ca Eugen Barbu, Petru Dumitriu, Titus Popovici, V. Em. Galan, Dumitru Radu Popescu sau Aurel Mihale, critici si istorici literari ca Ov.S. Crohmãlniceanu, Paul Georgescu, Savin Bratu, Georgeta Horodincã, Ion Vitner sau Silvian Iosifescu.

Dacã privim aceastã realitate de foarte aproape, riscãm sã fim absorbiti de otioasele si stupidele probleme pe care si le puneau protagonistii vietii literare de atunci si sã ne trezim, la sfârsit, obositi si blazati, cuprinsi de o greatã de literaturã de care nu vom mai scãpa poate niciodatã.

Dacã însã pãstrãm o anumitã distantã - asa cum ne îndeamnã sã facem Ana Selejan, prin însãsi rãceala cu care îsi compune digest-ul -, descoperim un spectacol de neuitat, al unei literaturi în întregime false. Totul este caricatural în acest spectacol. Succesul scriitorilor de succes este caricatural, teoriile literare sunt si ele o caricaturã, polemicile la fel.

Într-un celebru film al lui Buôuel, Viridiana, într-un castel pãrãsit de aristocrati - tocmai când se fãcuserã pregãtiri pentru o nuntã fastuoasã - nãvãlesc cersetorii din partea locului. Acestia organizeazã ei o nuntã, în stilul lor: o bãtrânã grasã si stirbã îmbracã rochia de mireasã, care plesneste la subtiori, un betiv nespãlat de multã vreme se instaleazã în rolul de mire, în timp ce ceilalti îsi înfig mâinile pânã la cot în tortul de friscã, supraetajat sau duc la gurã clondirele de cristal din care li se preling pe bãrbie, ca o posircã, cele mai scumpe licori. Practic, totul se transformã într-o caricaturã.

Ceva asemãnãtor se întâmplã în România când forta de ocupatie distruge elita tãrii si o înlocuieste cu tot felul de neisprãviti. Uzurpatorii îi maimutãresc jalnic pe cei uzurpati. Parlamentul este înlocuit cu o caricaturã de parlament, presa cu o caricaturã de presã, comertul cu o caricaturã de comert s.a.m.d. În mod inevitabil, si literatura este înlocuitã cu o caricaturã de literaturã.

Datoritã Anei Selejan, "vedem" tot acest carnaval al imposturii. Pretinsi scriitori publicã pretinse creatii literare, cãrora pretinsi specialisti în literaturã le consacrã pretinse comentarii critice. Si mai trist este când scriitorii adevãrati intrã si ei în joc (fiindcã li se cere s-o facã si n-au curaj sã se opunã sau fiindcã vor sã obtinã diferite avantaje). Cu o falsitate jalnicã, ei simuleazã simularea literaturii.



Cel mai delicat gropar al comunismului

În loc sã ne înspãimânte, aceastã realitate literarã sinistrã ne satisface curiozitatea intelectualã si de la un moment dat chiar ne amuzã. Ceea ce se desfãsoarã în fata noastrã este si o comedie. Paharului de cristal al poeziei i se substituie o canã de tablã, cu smaltul cãzut, iar în locul mîinii cu degete prelungi care ar trebui sã îl ridice în luminã apare o labã pãroasã, lipsitã de îndemânare. Iatã-l pe Ion Vitner celebrând rondelurile lui Cicerone Theodorescu:

"Ideea de la care au pornit rondelurile mi se pare excelentã. Creatorul lor ia o formã poeticã fixã, specificã feudalitãtii (...) si toarnã în tiparul ei ritmic spiritualitatea socialistã. (...) Dintr-o pornire de umanism socialist, poetul a luat condeiul �nu o spadã�. El este îndreptat nu împotriva �dusmanilor amari�, ci a Oblomovilor, a celor rãmasi în coadã, a purtãtorilor tuturor rãmãsitelor mentalitãtii burgheze. (...) Din multimea caracterizãrilor morale, cuprinse în rondeluri, se ridicã un fierbinte elogiu închinat eticii socialiste, din partea aceluia care cândva a rãtãcit dramatic prin nesfârsite spatii glaciale: �Sã nu te uiti cu ochi de gheatã/ La om, la munca lui, la tot.../ Nu-i presul tãu si nu-i un ciot,/ Nici nu-i masinã fãrã viatã.� (...)"

Sau iatã-l pe I.D.Bãlan în postura de exeget al lui Victor Tulbure:

"Ca pe-o peliculã de film, în care vibreazã un puternic lirism, poetul rememoreazã, în momentele ei esentiale, istoria de lupte si suferinte a strãmosilor, trasi pe roatã la Belgrad, fremãtând în clocot revolutionar la Izlaz, ucisi în nouã sute sapte sau împuscati în treizeci si trei. Corelatia dintre trecutul eroic si prezentul socialist ne apare astfel organicã si fireascã. (...)

Partidului, ca împlinitor al unui vis de fericire nutrit de veacuri, ca educator al patriotismului socialist, poetul îi închinã versuri de o cuceritoare sinceritate: �Si-s ostean sub steagul tãu de parã/ Si-l urmez la bine sau la greu,/ Cãci fierbinte dragoste de tarã/ Mi-a turnat în piept partidul meu!� (...)"

Înspãimântãtoarea priveliste a literaturii nu ne mai înspãimântã. Ana Selejan a transformat-o într-un obiect de studiu, i-a revelat - prin punerea în ramã - istoricitatea. O femeie frumoasã si delicatã, care îsi petrece timpul în bibliotecã, se numãrã printre groparii comunismului. Ea nu se lanseazã în diatribe vehemente împotriva realismului socialist, nu cere pedepsirea promotorilor lui. Trece doar în revistã, cu detasare, produsele literare ale epocii si prin aceasta le dezactiveazã. Titlul cel mai potrivit pentru cãrtile Anei Selejan ar fi Cimitirul vesel al literaturii române.

Ana Selejan, Literatura în totalitarism, 1957-1958, Bucuresti, Ed. Cartea Româneascã, 1999. 532 pag.