Ireparabilul

Putea-vom noi zdrobi bătrâna, enorma Remușcare,
Ce veșnic trăiește, se- agită, se-nvârtește,
Hrănindu- se din noi ca viermele după înmormântare,
Sau ca omida care-n stejar crește?
Putea-vom noi zdrobi bătrâna, enorma Remușcare?

În ce filtru , în ce vin, în ce tizană,
Vom îneca noi această bătrână inamică,
Distrugătoare și gurmandă ca o curtezană,
Dar și răbdătoare ca o furnică?
În ce filtru? În ce vin? În ce tizană?

Spune – o, frumoasă vrăjitoare, oh! Spune-o dacăștii,
Acestui spirit, de neliniște copleșit
Asemeni muribundului pe care rănile îl vor zdrobi,
Pe care copita calului l-a strivit,
Spune-o frumoasă vrăjitoare, oh! spune-o dacă-o știi,

Acestui agonizant pe care lupul îl pândește
Și corbul îi veghează urâtul,
Acestui soldat fără vlagă! Când teama nu-l ocolește
De a avea crucea și mormântul;
Acestui biet agonizant pe care lupul îl pândește!

Putea-vom noi lumina un cer negru și umbrit?
Putea-vom noi sfâșia tenebrele
Mai dense decât smoala, fără zori și fără asfințit
Fără astre , fără sclipiri funebre!
Putea-vom noi lumina un cer negru și umbrit?

Speranța, strălucind pe lespezile unui Han
E gonită, e moartă ca un hău!
Fără lună, fără raze, cum vor găsi acel liman
Martirii porniți pe drumul rău!
Căci Dracul a stins totul pe lespezile acelui Han!

Adorabilă vrăjitoare, îi iubești tu pe cei răi?
Spune, cunoști tu impardonabilul, spune?
Cunoști tu Remușcarea, pe otrăvite căi
Pe care inima noastră le face ținte bune?
Adorabilă vrăjitoare, îi iubești tu pe cei răi?

Ireparabilul roade cu un atroce dinte
Inima noastră jalnic monument,
Adesea atacând ca mii de termite,
La baza acestui bastiment.
Ireparabilul roade cu un atroce dinte!

Văzut-am adesea la un teatru banal
Pe care-l înflăcăra o orchestră sonoră,
O zână aprinzând pe un cer infernal
O miraculoasă auroră;
Adesea am văzut la un teatru banal

O ființă ce nu era decât lumină, aur și voal
Doborându-l pe enormul Satan
Dar inima mea, doar visând la ideal
E un teatru unde se-așteaptă în van
Mereu, mereu, în van, Ființa cu aripi de voal!