Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Document:
Cezar Ivănescu în dialog cu Lucian Vasiliu de ---

Lucian Vasiliu: – Suntem la o nouă întâlnire culturală, în dialog cu poetul Cezar Ivănescu, de această dată şi în ipostază de editor şi traducător al lui Mircea Eliade (împreună cu doamna Maria Ivănescu). Prilejul e chiar o „aventură“, în absolut vorbind, numită Mircea Eliade (...).

Cezar Ivănescu: – Da, primul lucru de semnalat ar fi această ediţie scoasă la Editura „Humanitas“ în două volume Jurnalul portughez şi alte scrieri. Jurnalul portughez în principal, şi alte scrieri şi articole, publicate în presa portugheză, în cei patru ani şi jumătate, cât a fost diplomat în Portugalia. Şi o lucrare multă vreme ocultată sau, mă rog, neagreată, nefiind înţeleasă. Este vorba de Salazar şi revoluţia în Portugalia, o lucrare multă vreme suspicionată din multe puncte de vedere.
Aceste două volume consistente sunt îngrijite de eruditul nepot al lui Mircea Eliade, şi anume Sorin Alexandrescu. Lor li se adaugă Mircea Eliade, dinspre Portugalia apărută tot la Editura „Humanitas“, un eseu de mare clasă pe care Sorin Alexandrescu l-a scris într-o perioadă destul de îndelungată de timp, deoarece a trebuit să citească imens, să facă paralela între gândirea lui Eliade din perioada portugheză şi cea anterioară, cum ai spus, perioada indiană, perioada interbelică românească, apoi cea din viitor (trăitor în Franţa şi în SUA). Eseul este de o competenţă mai presus de orice fel de discuţie şi în primul rând de o informaţie fantastică.
Şi nu în ultimul rând, vreau să amintesc o carte semnată de academicianul Eugen Simion, monografia închinată lui Mircea Eliade Nodurile şi semnele prozei apărută în colecţia „Românii din Paris”, tipărită în primă formă în franceză, la Paris, şi apoi în limba română la Editura „Junimea“.
Cele trei cărţi configurează un moment Eliade, dacă ţinem seama de o informaţie pe care o primim de peste Ocean, de la câţiva scriitori români care au participat la un congres de istoria religiilor la Chicago, unde s-a discutat despre Mircea Eliade. Un Mircea Eliade viu, controversat, fireşte, ca orice mare personalitate după dispariţia ei şi pe care ne străduim şi noi în cadrul acestei emisiuni să o punctăm ca atare.
În primul rând este vorba despre Jurnalul portughez, multă vreme netipărit. Ca şi Salazar şi revoluţia în Portugalia constituie o lectură edificatoare pentru cititorii lui Mircea Eliade, pentru că pune în paralel o analogie între România interbelică, România până la război şi Portugalia, pe care a cunoscuto foarte bine din lecturile marilor autori portughezi şi din străbaterea Portugaliei de-a lungul şi de-a latul. Analogiile sunt frapante, asemănările în ceea ce priveşte istoria României… Trebuie să ţinem cont că în aceste două volume este conţinută şi cartea lui Eliade Românii, latinii Orientului scrisă în contrapartidă pentru a le arăta portughezilor despre latinii din cealaltă parte a Europei. Dintre aceste titluri cel mai relevant şi mai interesant mi se pare Salazar şi revoluţia în Portugalia

Remarc faptul că profesorul Sorin Alexandrescu, mulţi ani universitar în exil în Olanda, a pornit proiectul de a edita jurnalul inedit portughez al lui Mircea Eliade împreună cu doi buni prieteni: cu istoricul Florin Ţurcanu şi cu filologul şi universitarul Mihai Zamfir. Au avut acces la Eliade în ipostaze diferite, dar mai puţin la Mircea Eliade prozator, lucru pe care l-a realizat Eugen Simion prin tipărirea unui volum compact la Editura „Junimea“. Din această perspectivă, v-aş ruga să-l prezentăm pe Mircea Eliade şi în alt chip, având în vedere experienţa pe care dumneavoastră şi doamna dumneavoastră, Maria Ivănescu, aţi avut-o traducând din Mircea Eliade.

Da, cartea domnului Eugen Simion luminează cum bine spuneai această latură a prozatorului Mircea Eliade. Am putea spune chiar, cu bună ştiinţă, destul de necunoscut la noi, pentru că Eliade a fost citit pe bucăţi. Ba romanele lui interbelice, ba prozele lui fantastice… Dar nimeni nu a avut până acum o privire sintetizatoare, cum face Eugen Simion în această carte, împărţind proza lui Eliade pe marile lui teme simbolice şi arătându-ne un alt Eliade, de o mărime universală, unul dintre marii prozatori ai veacului XX.
În ceea ce priveşte experienţa mea personală şi a soţiei mele à propos de opera lui Mircea Eliade, noi am tradus patru titluri. Aşa au fost vremurile. Este vorba de cartea De la Zamolxe la Genghis Han, pe care Eliade a publicat-o prima oară în limba franceză şi a trebuit tradusă în limba română, apoi de cartea Maitreyi apărută la Gallimard, apoi Sacru şi profan apărută tot în limba franceză şi, în sfârşit, Făurari şi alchimişti tradusă, de asemeni din limba franceză pentru că Eliade, se ştie, în perioada lui universalistă, de scriitor mondial, scria atât în engleză, cât şi în franceză. Proză a scris întotdeauna numai în limba română.
Ce a fost foarte curios din această experienţă a fost să readuci limba lui, în care el însuşi a fost un maestru – nu stilist, pentru că Eliade nu a căutat valori stilistice niciodată în scrisul lui, dar a fost un maestru – deci să-l readuci pe Mircea Eliade în limba lui din lucrările ştiinţifice elaborate în două limbi străine. A fost o încercare.
Ne-am bucurat cât a trăit Mircea Eliade de ecourile lui favorabile. A fost bucuros de traducerile pe care le-a văzut în timpul vieţii sale (ştim că a murit în anul 1986 la Chicago) şi alături de alţi colegi de literatură ne-am bucurat să readucem în limba română opera ştiinţifică a lui Eliade (...).
Ar fi multe de spus despre monografia domnului Eugen Simion despre prozatorul Eliade, multe despre eseul domnului Sorin Alexandrescu, care înlătură sau discreditează nişte tabu-uri despre trecutul legionar al lui Eliade, despre simpatiile lui pentru legionarism sau totalitarism. Dar e bine să fie citit, pentru că în ziua de astăzi se ştie foarte puţin şi despre perioada interbelică şi despre legionarism şi despre totalitarism şi despre corporatism şi despre multe alte noţiuni, fapte, concepte care în epocă au fost foarte intens dezbătute în epocă, au fost nuanţate.
Şi dacă e să spunem un lucru, Sorin Alexandrescu pune totdeauna accentul pe nuanţe, şi nu pe esenţe cum la un moment dat discutau cei din generaţia lui Eliade. El spune că totul ţine de anumite nuanţe, depinde ce nuanţe dai şi totalitarismului şi dictaturii şi felului cum priveşti aceste lucruri, pentru că iată, nu există doar un totalitarism de sorginte nazistă sau comunistă. Există şi un totalitarism cu nuanţe democratice şi salvatoare pentru cele două ţări, Spania şi Portugalia. Totul ţine de informaţie, de nuanţă şi de înţelegere a unor termeni.
Este o mare bucurie, cred eu, cel puţin pentru publicul românesc să descopere şi un Eliade foarte nou, foarte interesant. El până la experienţa portugheză nu a mai abordat nici acest spaţiu de cultură, nici aceste teme, nici aceste subiecte. Le abordează deodată, ex abrupto, cu mână de maestru şi iată că rămân în bibliografia lui Eliade câteva lucrări exemplare.

Mircea Eliade a avut şi un ucenic. Unul pornit de la Iaşi, Ioan Petru Culianu, care a încercat, printr-un proiect aproape fabulos, să continue orizontul deschis de cărturarul şi savantul Eliade...

Sigur că da, era urmaşul de drept al lui Mircea Eliade, cu o operă deja constituită, dar din nefericire cum bine ştim dispărut prea devreme în mod tragic. El însuşi autorul unei monografii despre Mircea Eliade tipărită în Italia, una dintre primele lucrări de referinţă à propos de totalitatea operei lui Eliade.
Noi care l-am cunoscut de la începuturile sale şi care am avut speranţa că va ajunge într-adevăr pe culmi, sigur că am fost loviţi cumplit când Ioan Petru Culianu a dispărut la o vârstă atât de fragedă. Marele câştig este însă că s-a trasat o linie şi s-a trasat dacă vrei o tradiţie chiar în SUA, deoarece Culianu a ocupat catedra maestrului său după moartea acestuia. Acum şi opera lui Ioan Petru Culianu este în curs de tipărire şi retipărire. Se reiau ediţiile cărţilor sale şi ei chiar au avut un moment de înflorire şi de comuniune totală în perioada în care au scris împreună acel dicţionar de mitologie, tradus în limba română.
Sigur, probabil, că sub aripa ocrotitoare a lui Eliade, Ioan Petru Culianu ar fi reuşit să se impună mai uşor în cultura şi civilizaţia americană şi să ajungă acolo unde ar fi meritat. Destinul tragic l-a îndepărtat însă de acel final fericit. Opera lui este însă suficient de importantă şi suficient de valoroasă ca să poată fi pusă imediat în succesiunea lui Mircea Eliade, ca valoare, semnificaţie şi profunzime.

(Emisiune TVR Iaşi din 14 noiembrie 2006) Transcrieri de Alfredina IACOBITZ

(Fragmente din volumul în curs de apariţie: Cezar Ivănescu şi Lucian Vasiliu în dialoguri televizate - despre cărţi şi nu numai...)