Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Dans:
Cei mai tineri coregrafi au ceva de spus de Liana Tugearu


Între 8 şi 11 iunie 2000 s-au desfăşurat la Bucureşti Zilele dansului contemporan, eveniment care a reuşit, în sfârşit, să atragă un public numeros, precumpănitor tânăr, care a luat cu asalt uşile Teatrului Odeon, trei seri la rând.
Iniţiatorii acestui panoramic de dans contemporan au fost fundaţiile Solitude Project, creată de Mihai Mihalcea în 1999 şi MAD (Multi-Art Dans), iar susţinătorii lui, compania de producţii teatrale SMART (Select Management Art) a Mediei Pro Pictures, împreună cu Philip Morris România, o fundaţie care sprijină, pretutindeni în lume, dansul independent - generoasa gazdă a evenimentului fiind Teatrul Odeon. Spectacolele au fost precedate de o dezbatere destul de furtunoasă, dar bine venită, asupra statutului artistului independent (neîncadrat bugetar), pornit de la declaraţia-manifest a dansatorilor independenţi, intitulată patetic, ca un strigăt: Existăm!
Organizatorii Mihai Mihalcea şi Vava Ştefănescu, dorind să ofere publicului o imagine cât mai cuprinzătoare a dansului contemporan românesc, nu au operat o selecţie, ci au deschis porţile tuturor celor care au dorit să participe la festival. În acest fel s-a putut, într-adevăr, aprecia stadiul în care se afla genul, respectiv, implicit însă şi fluctuaţiile sale valorice, pe care un seismograf imaginar le-ar fi putut înregistra, în cele trei seri de spectacole, ca pe o sinusoidă.



Prima zi: se conturează personalităţi


În Urme de dans pe zăpadă, Cătălina Gubandru, încă elevă în ultimul an a Liceului de Coregrafie "Floria Capsali" din Bucureşti, s-a dovedit a fi un pui de coregraf care promite, cu o linie de mare delicateţe, care are nevoie să-şi structureze însă mai clar schema coregrafică care susţine mişcarea. Această schemă s-a citit cu limpezime în lucrarea Quartet de Loretta Enache, interpretată de coregrafă împreună cu Carmen Riban şi Mihaela Zamfirescu, pe muzică de Radu Georgescu. Mişcarea mariată adecuat cu muzica şi costumul a avut două maniere distincte: amplificată de pardesiile negre era frântă, şi frământată, în timp ce în rochiile liliachii era armonioasă, cu un legato continuu.
Unul dintre momentele de vârf ale celor trei seri l-a constituit piesa 5 minute din viaţa mea, realizată şi interpretată de Eduard Gabia. Interpret cu o remarcabilă plastică corporală şi coregraf care şi-a încercat puterile încă de pe băncile Liceului de coregrafie, Eduard Gabia se situează prin această lucrare într-un punct înalt al creaţiei sale. De la un spectacol la altul coregraful a avut o evoluţie interesantă, de astă dată găsindu-se întru totul pe sine. De fapt, cele 5 minute din viaţa mea au cuprins întreaga viaţă a unei efemeride, de când iese din gogoaşa de mătase şi îşi descoperă propriul corp şi până intră, dezbrăcată de veşminte, într-o altă zonă a existenţei - o efemeridă, adică ceea ce suntem fiecare dintre noi, raportaţi la eternitate.
O altă lucrare de mare calitate, rod al unei gândiri subtile, perfect servită de mijloacele plastice folosite, cât şi de minimele elemente de costum, a fost piesa coregrafică creată de Mateia Stănculescu, Către nicăieri. Începând de la primele mişcări, în care coregrafa-interpretă arată într-o direcţie şi se ducea în alta, până la gesturile care însoţeau anunţul orei exacte - totdeauna ora 24, adică al doisprezecelea ceas în care ne aflăm - şi continuând cu lucrurile pe care le îmbrăca totdeauna pe dos, ciorapii pe mâini şi mănuşile în picioare, picioare cu care aplauda apoi atât spusele unui academician cât şi pe cele ale unei femei simple despre anul 2000, al eventualei apocalipse - totul ne reprezenta. Discursul coregrafic era expus cu un umor simplu, umorul amar putând să se strecoare, eventual, în sufletele noastre, în măsura în care eram dispuşi să ne privim în această oglindă.
Piesele create de Mateia Stănculescu şi Eduard Gabia ridică foarte mult ştacheta dansului contemporan românesc şi pot sta alături de oricare altă creaţie contemporană europeană.
Seara s-a încheiat cu lucrarea Emei Ciobanu, Leitmotiv, pe muzică de Sorin Romanescu, interpretată de coregrafă împreună cu Carmen Riban, Maria Baroncea şi Valentina de Piante-Niculae. Compoziţia, cu o structură laxă, mai puţin clară, motiv pentru care a părut şi prea lungă, a folosit câteva elemente de decor - plăcuţe înşirate pe sfori, mutate din când în când din loc - a căror integrare în evoluţia coregrafică nu-şi dezvăluia motivaţia.



Ziua a doua: marea surpriză


Seara a debutat cu piesa coregrafică Îngeri sorcoviţi a lui Ion Dumitrescu, solist al Operei Naţionale Române, în interpretarea coregrafului şi a colegului său Marius Iorgulescu - doi tineri clasicieni, cu o linie elegantă, dar stăpâniţi pe ideea că tot ceea ce nu e clasic este contemporan. Frecventarea unor cursuri de dans contemporan i-ar ajuta să înţeleagă tehnica acestui gen.
Mihai Mihalcea, aparţinând generaţiei mature a dansului contemporan românesc, cu numeroase participări de acest profil şi în străinătate, a prezentat un fragment dintr-un viitor spectacol, intitulat Hammam, pe muzică de Mychael Donna şi interpretat de Maria Baroncea, Irina Roncea, Valentina de Piante-Niculae, Carmen Riban, Mateia Stănculescu şi Ana-Maria Pavel. Dezavantajul l-a constituit faptul că, fiind un fragment, nu a avut un final propriu, dar marele avantaj a constat în frumuseţea plasticii coregrafice, bine pusă în valoare de interpreţi şi în acelaşi timp de un deosebit efect pictural, datorat în bună parte şi luminilor.
Iluzii pe hârtie, pe muzică de Harald Weiss, creată şi interpretată de Elena Zamfirescu, împreună cu Silvia Mihai şi Catrinel Sandu, a creionat trei tipuri feminine distincte, frivola, copila răsfăţată şi copila cuminte, care îl zăpăcesc însă, în egală măsură pe unicul lor partener, interpretat de Alexandru Gheorghiu. Lucrarea are farmec, dar numără nu mai puţin de patru finaluri, dintre care cel mai bun ca efect este primul, în care partenerul lor, complect buimăcit, pleacă purtând cuierul în braţe.
Dar piesa de cea mai mare greutate din tot acest panoramic de dans contemporan a fost Expulzaţii, creaţia Ioanei Popovici, pe care au admirat-o până acum mai ales în calitate de dansatoare în cadrul companiei Orion, dar care se dovedeşte a fi o coregrafă remarcabilă. Patru sărmani expulzaţi, de oriunde de pe această lume - interpretaţi de Gabriel Costea, Maria Baroncea, Ema Ciobanu şi Ioana Popovici - cu desagi în spate şi speriaţi de tot ce-i înconjoară şi de ei însuşi, pătrund în spaţiul scenei şi reuşesc să ne transmită întreaga lor derută şi disperare. Scenariul, bine construit dramatic, este pus în valoare prin mijloace complexe, un gen de teatru total, care merge de la mişcări cu o mare încărcătură expresivă, până la hohote de plâns, în game variate. Finalul extrem de dur, care aminteşte ca atmosferă scrierile lui Strindberg, este tot atât de bine susţinut dramaturgic: când unul dintre expulzaţi trăieşte un coşmar, din care nu se mai poate trezi, el este sufocat cu o pernă de ceilalţi şi transformat într-o păpuşă trasă de sfori.



Ziua a treia: ca la jocul "foc şi apă" a fost doar călduţă


Ultima seară a început cu piesa Silviei Mihai, Şi... acum, pe muzică de Yann Tiersen, interpretată de coregrafă, împreună cu Andreea Duţă şi Elena Zamfirescu - o compoziţie fără suficientă consistenţă. În schimb, Carmen Riban s-a dovedit în creaţia sa Fiinţe ale mâinilor o coregrafă originală ca stil. Ea a imprimat multă poezie şi totodată un uşor aer straniu mişcărilor executate de mâinile sale şi ale celorlalte două interprete, Ema Ciobanu şi Mateia Stănculescu, pe muzică de John Cage, Eric Satie şi Eva Bitova.
Seara s-a încheiat cu un spectacol integral, de o oră, Orfeu, sau despre cădere, creat de Vava Ştefănescu pe muzică de Sorin Romanescu şi în scenografia semnată de Andreea Mincic. Spectacolul este o producţie ARCUB împreună cu Fundaţia MAD. Ca şi în creaţia anterioară a Vavei Ştefănescu, intitulată Despre tine, coregrafa foloseşte mijloace diferite, dansul fiind combinat cu proiecţii ale unor imagini ale actriţei Ozana Oancea. Costumul modern, cu o vagă linie antică, combinat cu adidaşii din picioarele dansatorilor, făcea casă bună cu mişcarea dificil de încadrat, adesea neterminată, nedefinită. Combinaţia dintre mişcările de dans, proiecţii şi decorul din fâşii albe, care traversau scena, creau o anume atmosferă, dar mişcarea interpreţilor Andreea Duţă, Valentina de Piante-Niculae, Eduard Gabia, Dan Popa şi Vava Ştefănescu nu ar fi putut să trăiască singură, prin sine.
În fine, festivalul s-a încheiat la Clubul Green Hours, cu piesa Alcool, Amor, Amor, interpretată de actriţa Mihaela Rădulescu şi Dorina Crişan-Rusu, care a compus şi muzica, în coregrafia lui Florin Fieroiu şi costumele Liei Manţoc. Florin Fieroiu este unul dintre cei mai valoroşi coregrafi de dans contemporan, dar de astă dată nu a făcut priză cu interpreta actriţă, stânjeniţi poate şi de spaţiul ingrat, îngust, dintre cele două rânduri de mese de la club.
Dincolo de fluctuaţiile valorice, festivalul, în întregul său, s-a impus ca o realitate vrednică de luat în seamă. Noile structuri înfiinţate de Mihai Mihalcea şi Vava Ştefănescu, în continuarea iniţiativelor începute cu mai mulţi ani în urmă de Cosmin Manolescu, se dovedesc a fi vitale pentru buna desfăşurare a mişcării noastre coregrafice. Mai lipsesc însă un Teatru de dans contemporan, care după spusele Vavei Ştefănescu, se pare că se iveşte şi el totuşi la orizont şi o stagiune permanentă de dans contemporan.
Companiei de producţie SMART i se datorează afluenţa mare de public, căci niciodată până acum nu a mai fost atât de bine mediatizat un spectacol sau un festival de dans.
Trebuie deci să luăm în seamă cuvintele care încheie declaraţia intitulată Existăm! a artiştilor independenţi implicaţi în acest demers: "Trebuie doar să ne acordaţi atenţie, să aveţi încredere în noi şi să găsim soluţii".