Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Ceea ce era de demonstrat, dar si de editat de Oana Boşca-Mălin




"De fapt publicistica este o parte de viată trăită, e viata în raporturile cu ceilalti oameni, cu pasiunile, nedreptătile, suferintele si bucuriile ei zilnice" (M.D.). Că Mihail Sebastian a avut raporturi complicate cu ceilalti, că a fost pasional, nedreptătit si că a avut si câte o bucurie pe ici, pe colo - toate acestea le-am aflat deja din paginile Jurnalului său (Humanitas ^96. Dar în ce măsură ele s-au reflectat în articolele si în foiletoanele sale ne demonstrează astăzi d-na Maria Dinescu în volumul Mihail Sebastian publicist si romancier. Nu întâmplător am spus că "demonstrează", nu că "arată" (câti dintre noi mai pot vedea acum sute de articole apărute în ziarele anilor ^30?) sau că "dezvăluie" (desi probabil că autoarea a avut de înlăturat câteva "văluri" de păianjen din cale). Într-adevăr, în urma unei cercetări amănuntite a ziarelor la care scriitorul a colaborat cu cronici, recenzii si traduceri, a rezultat în volumul de fată nu numai stabilirea unei relatii între Iosif Hechter (omul...) si Mihail Sebastian (...de litere), ci mai ales o sistematizare constiincioasă a principalelor probleme teoretice si a domeniilor abordate de jurnalist, în ordine cronologică. De la conceptia - prea rar alăturată celor devenite deja clasice - asupra romanului modern românesc si francez, în raport cu care sustine falimentul epicului, "panlirismul" si scrisul ca act gratuit, până la opiniile politice sau preferintele sportive, Sebastian a abordat tematici diverse pe care le-a tratat cu aplicatie si cu un nerv critic pe care cercetătoarea, preocupată de controlul "administrativ" al întregii materii, le aprofundează prea putin.
Vorbind despre Sebastian romancierul, autoarea se opreste cu mai mare atentie la scandalul pe care l-a produs aparitia "romanului-problemă" De două mii de ani în care, la jumătatea anilor ^30, un evreu prezenta cu luciditate conditia propriului neam fără să îsi îngăduie nici un fel de pactizare, sionistă sau antisemită, ba chiar mai mult, îndrăznea să accepte prefata în care Nae Ionescu reducea drama iudaică la ideea că "Iuda suferă si trebuie să sufere".
Revenind la intentia de a introduce o taxonomie în prezentarea publicisticii lui Sebastian, autoarea afirmă cu onestitate de cercetător riguros că "îndoiala de a fi reusit în alegere si prezentare este însăsi metoda de lucru" si că, în fond, tot ceea ce a reusit a fost de "a expune foiletoanele într-o organizată dezordine". De fapt, dezordinea este mult mai organizată decât s-ar crede, si aceasta pentru că în finalul volumului d-na Dinescu enumeră sub formă de note la text ziarele si articolele la care face referire. Din nefericire, însă, rigurozitatea autoarei nu a fost dublată de cea a editorului: personajul colectiv "Grupul Editoria UNIVERSALIA", care s-a ocupat de tehnoredactarea computerizată, nu a avut doar scăpări mai mult sau mai putin scuzabile, cum ar fi confuzia cifrelor arabe cu cele romane (!) sau plasarea gresită a ghilimelelor, ci si unele care fac să devină inutilă tocmai precizia stiintifică pe care mizează această carte. Practic, din cele aproape 800 de note de final, majoritatea nu corespund numeric cu referintele din text; cifrele sunt schimbate între ele, titlurile sunt deplasate iar unele referiri din corpus pur si simplu nu apar la sfârsit (nota 974!), ceea ce duce la confuzii ridicole de care autoarea nu poate fi răspunzătoare, credem noi.
Din păcate doar "credem", bazându-ne pe exactitatea stiintifică si buna-credintă de care dă dovadă d-na Dinescu în paginile volumului, având în vedere că pagina de gardă nu oferă cititorului nici un fel de informatie despre autoare si că putem doar să bănuim mâna unui cercetător de la Institutul Călinescu, de exemplu, care ar fi putut să consulte si să ordoneze un volum impresionant de periodice. În sprijinul curiosilor, editura reproduce doar o poză a dumneaei, or iată că nu toti criticii pot fi recunoscuti atât de usor ca actorii sau politicienii. La urma urmelor, o carte, chiar atunci când se ocupă de ziare si reviste, tot carte rămâne, adică o publicatie de la care se asteaptă informatia prezentată într-un anume fel.


Maria Dinescu, Mihail Sebastian publicist si romancier, Editura DU Style, Bucuresti 1998 - pret nementionat.