Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Ce rămâne din poezia postbelică? de Tudorel Urian

A fost perioada comunistă o Siberie a literaturii, aşa cum susţin unii dintre scriitorii foarte tineri de astăzi şi nu numai ei? Un amplu şi inedit răspuns la această întrebare, cu aplicaţie exclusiv în zona poeziei, oferă cartea lui Ilie Constantin, Entuziasmul melancolic. Considerat el însuşi o mare speranţă a poeziei româneşti de până la mijlocul anilor '70, când a emigrat în Franţa, Ilie Constantin reface cu "entuziasm melancolic" (sintagmă oximoronică împrumutată, cum singur mărturiseşte, de la Giordano Bruno) climatul literar al unei epoci în care efervescenţa creatoare se inhiba sub teroarea cenzurii, imaginaţia îşi trasa, aprioric, propriile frontiere, iar libertatea avea limite tot mai greu de înţeles, într-o societate croită pe matricea (nici ea perfectă) unei democraţii mult prea originale.
Ceea ce reuşeşete de minune Ilie Constantin în această carte este să surprindă l'air du temps din poezia românească a perioadei curpinse între sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi începutul deceniului nouă al secolului XX (poezia optzecistă a adus, în viziunea lui, o schimbare radicală de paradigmă şi, de aceea, nu face obiectul acestui studiu). Foarte interesantă este metoda de lucru a eseistului. El nu încearcă să radiografieze peisajul literar din perspectivă cronologică, precum în istoriile literare, nici în funcţie de specificitatea regiunilor istorice, ca în geografiile literare. Nici măcar nu tratează monografic poeţii reprezentativi pentru a pune în valoare reperele fundamentale ale epocii. Realizează mai degrabă o variantă literară a ceea ce la nivelul muzicii de divertisment sunt compilaţiile de tipul Best of...(urmate de precizarea decadei: '50, '60, '70, '80). Un soi de trecere în revistă, comentată, a poemelor celor mai reprezentative, grupate în funcţie de tematică. De altfel, pe urmele lui George Poulet, Pierre Richard şi Jean Starobinski, patriarhii criticii tematice, Ilie Constantin operează "secţionări după planuri alese cu grijă pentru a revela în opera studiată aspecte neprevăzute şi semnificative" (Charles Mauron). De altfel, la originea acestei cărţi a stat o antologie bilingvă (în română şi franceză) de poezie românească postbelică, realizată de acelaşi autor, Carrefour/ Răscruce. Fireşte, în prezentul volum comentariile autorului se află pe primul plan, dar cititorii vor avea şi şansa unor ilustrări de excepţie, menite să deschidă apetitul pentru poezia cu adevărat valoroasă. Genul acesta de critică tematică are o vizibilă finalitate didactică. Schimbând ce este de schimbat, prezentările de eşantioane poetice operate de Ilie Constantin seamănă cu faimoasele lecţii ale lui Leonard Bernstein de înţelegere a muzicii clasice. Fireşte, fiind vorba de prezentări tematice, comentariile lui Ilie Constantin nu conţin, în chip explicit, judecăţi de valoare. Aceeaşi temă (a mării, să zicem) poate fi tratată de un poet genial sau de un diletant. De aceea, critica lui Ilie Constantin nu este una exclusiv (sau primordial) tematică. Operele sunt selectate în funcţie de valoarea lor şi abia în a doua instanţă sunt repartizate şi comentate tematic. Explică autorul: "Unul dintre pericolele semnalate ale criticii tematice, pe lângă subiectivismul ei (dar interpretarea mea nu se pretinde nicidecum ca singura adevărată!) este acela de a neglija valoarea literară a operelor . Texte inegale riscă să fie puse pe acelaşi plan valoric, în măsura în care ele "ilustrează" convenabil tema în discuţie. În cartea de faţă profit de o selecţie preliminară a valorilor. De altfel, ea nu aparţine criticii tematice - sau prea puţin!" (pp. 6-7).
Trecând în revistă modul în care au fost ilustrate în perioada comunistă câteva importante teme poetice (aplicaţia se referă în special la ceea ce s-ar putea numi resurecţia esteticului, declanşată în poezia românească la mijlocul anilor '60, moment de care partea cea mai solidă a liricii lui Ilie Constantin nu e deloc străină, dimpotrivă, chiar dacă, pentru a da deplină coerenţă demersului său critic, autorul pune în discuţie şi două produse poetice din vremea realismului socialist pur şi dur, de la începutul anilor '50), criticul de circumstanţă readuce în actualitate numele unor colegi de generaţie (prea repede trecute într-un plan secund, accesibil unui cerc tot mai restrâns de specialişti) şi mostre relevante, capabile să pună în evidenţă bogăţia universului lor liric. Dan Deşliu, A.E. Baconski, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Cezar Baltag, Virgil Mazilescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ileana Mălăncioiu, Florenţa Albu, Constanţa Buzea, Ana Blandiana, Gheorghe Pituţ, Adrian Păunescu, Al. Philippide, Eugen Jebeleanu, Cezar Ivănescu, Maria Banuş, Leonid Dimov, Şerban Foarţă, Emil Brumaru, Geo Dumitrescu, Ioan Alexandru, Ştefan Augustin Doinaş, Ion Caraion, Marcel Mihalaş, Florin Mugur, Nora Iuga, Petre Stoica, Mircea Ivănescu, Mihai Ursachi, Dinu Flămând sunt numai câteva nume din această panoramă a poeziei româneşti din anii comunismului. Simpla lor citare aproape că răspunde de la sine la întrebarea din prima frază a acestui articol. În perioada 1947-1980, în România a existat o poezie valabilă estetic, de mare diversitate tematică, scrisă de autori rafinaţi al căror nume ar putea face cinste celor mai exigente antologii. Iar eşantioanele care ilustrează fiecare temă supusă analizei demonstrează cu asupra de măsură valabilitatea acestei afirmaţii.
Entuziasmul melancolic este o carte de critică literară care datorează mult gustului, sensibilităţii şi experienţei lirice ale poetului Ilie Constantin. În mod firesc, selecţia temelor şi a poemelor este una subiectivă, în rezonanţă cu opţiunile autorului în spaţiul poeziei. În general comentariile sunt corecte, poemele sunt ilustrative pentru temele supuse discuţiei. Inteligent şi atent, exegetul trece uneori dincolo terenul îngust al criticii tematice, face observaţii de ordin general, de luat în considerare şi dintr-o persepctivă mai pretenţioasă de istorie literară. În câteva rânduri, Ilie Constantin reuşeşte să traseze toată evoluţia poetică a Constanţei Buzea: "În mod paradoxal, poemele elocvente (s.a.) ale Constanţei Buzea (născută în 1941) constituie, prin ani, un drum spre tăcere. În placheta sa de debut din 1963, De pe pământ, discursul e nestăpânit; respinsă în viaţă, vorbăria dă năvală în poem" (p. 65).
O revelaţie a cărţii lui Ilie Constantin este cea legată de poezia lui Gheorghe Grigurcu. Aceasta a stat mai mereu în umbra criticii cunoscutului autor. Chiar şi înainte de 1989, Gheorghe Grigurcu era cunoscut şi apreciat în calitate de critic literar, în vreme ce despre poezia sa se vorbea, mai degrabă, en passant. Prin Ilie Constantin, Gheorghe Grigurcu are parte de o revizuire critică, în urma căreia urcă vertiginos în topul poeziei româneşti postbelice: "Rodul inspiraţiei sale lirice, adunat în volumul antologic, de peste şase sute de pagini, Un trandafir învaţă matematica, apărut în colecţia "Ediţii definitive" a editurii Vinea, justifică amărăciunea pe care o va fi resimţit. Ne aflăm în faţa unuia din cei mai fertili poeţi români (comparabil cu Mircea Ivănescu şi Miron Kiropol), autor a peste 2500 de poeme. În plus, lui Grigurcu nu i-a fost dat să scrie versuri indeniabil proaste, sau măcar anoste, impersonale. (...) Poezia lui Gheorghe Grigurcu îşi găsise preţioasa-i stabilitate încă de la debutul editorial din 1968, cu o culegere al cărei titlu avea să fie reluat, treizeci şi şase de ani mai târziu, pe coperta ediţiei definitive! Acest poet s-a născut achevé, arta sa nu va cunoaşte "evoluţie", aflându-se completă din capul locului. Sunt numeroase, în istoria recentă şi mai îndepărtată a poeziei cazurile de poeţi astfel veniţi pe lume, literar: gata, fără preocuparea de a-şi ameliora mijloacele de expresie, deja singuri faţă cu destinul lor..." (p. 190).
Entuziasmul melancolic, de Ilie Constantin este simultan un eseu critic şi o minunată antologie de poezie. Este cartea unei generaţii poetice de excepţie, nevoită să facă faţă unei perioade istorice, deloc prietenoasă cu adevăratele valori ale literaturii. Cum ar fi arătat poezia românească dacă această generaţie ar fi beneficiat de libertatea de creaţie specifică unui regim cu adevărat democratic? Aceasta este singura întrebare - dar ce întrebare! - care rămâne în urma acestui incitant eseu critic.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara