Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
CD, DJ, CV etc. de Rodica Zafiu




Denumirile literelor - utilizate în practica curentă a comunicării mai ales în citirea diferitelor sigle si abrevieri, sau în situatiile în care se cere lămurită scrierea unui cuvînt (de pildă la telefon) - cunosc, în româna actuală, o variatie destul de mare. Sistemele practice de transpunere în oralitate a semnelor scrisului sînt mai diverse decît s-ar crede: de la mai complicatele "nume ale literelor" (sistemul, folosit pe vremuri si în scoala românească pentru a desemna litere ale alfabetului chirilic, e evocat de pildă de Ion Ghica - "on, mislete, ucu: omu..."), la denumirea minimală si standardizată printr-o silabă, reprezentînd vocala corespunzătoare literei sau consoana însotită de o vocală (a, be, en, sî etc.). Pentru transmiterea telefonică a scrierii exacte a unor cuvinte, există obiceiul de a indica fiecare literă printr-un nume mai cunoscut, care începe cu litera respectivă; la noi, în uzul curent (nu mă refer aici la practicile profesioniste ale telefonistilor), alegerea e liberă, preferîndu-se nume de persoane (V de la Vasile, V de la Victor etc.); în alte limbi, s-au conventionalizat si s-au fixat anumite asociatii (pentru italiană, de pildă, se recurge la nume de localităti, în asociatii stabile pe care le înregistrează chiar dictionarele: V ca în Venetia, A ca în Ancona, B ca în Bologna etc.). Chiar în modul de desemnare cel mai răspîndit al literelor, există la noi solutii diferite, deci ezitări si confuzii. Alături de tipul de citire indicat de norme (constînd în genere în adăugarea la consoană a vocalei e: be, ce, de), apar variante provenite din mai multe surse străine (bi, ef) si persistă mai ales sistemul popular, cel mai apropiat de corespondentul fonetic al literelor, neglijat în explicatii dar practicat pe scară largă: bî, cî.... În consecintă, o literă poate fi adesea desemnată în mai multe feluri: litera L este citită le, el sau lî; G - ghe, ge, gî etc. Prima formă predomină în siglele autohtone; anumite sigle sînt însă împrumutate cu pronuntia lor din limba de origine; evident, cele mai multe, în prezent, sînt preluate din engleză. Nu cred ca la noi uzul să accepte citirea adaptată, mai ales a siglelor de circulatie internatională, de pildă a numelor de firme foarte cunoscute. Dacă apare vreodată, rostirea i-be-me pentru IBM e considerată un semn de ignorantă sau o greseală, singura formă admisă fiind ai-bi-em; nu acelasi lucru se întîmplă în uzul altor limbi romanice, mai dispuse să adapteze forma de circulatie orală a siglelor (în italiană, de pildă, sînt curente pronuntări precum i-bi-emme pentru IBM, sau bi-emme-vu pentru BMW). Unele dintre cele mai frecvente sigle care circulă în prezent în română si sînt citite ca în engleză sînt CD, DJ, LP (si-di, di-gei, el-pi). Înregistrările lor scrise, în presă, nu le atestă pronuntia, ci doar comportamentul morfologic. Oricum, CD apare aproape numai abreviat - "caseta si CD-ul" ("Evenimentul zilei" = EZ 2121, 1999, 16); "primul CD al Suveranului Pontif"; "acest CD"; "CD-ul a fost realizat..." ("România liberă" = RL 2687, 1999, 5); "invazie de CD-uri pirat" (RL 2785, 1999, 10) - mai rar, pentru variatie, în forma completă "acest compact-disc"(RL 2687, 1999, 5), "în urma lansării compactdiscului" (EZ 554, 1994, 6). La fel, DJ e mult mai frecvent decît disc-jockey: "trei DJ din Italia" (EZ 2121, 1999, 16); "DJ Vasile" (id.); "invitatii D.J.-ului" (EZ 2163, 1999, 7); "trei dintre D.J. acestui post de radio" (EZ 2142, 1999, 2); "cei doi si-au jucat rolul de DJ cu măiestrie" (EZ 2135, 1999, 12) etc. în aceste cazuri citirea literelor în manieră englezească mi se pare normală, corespunzînd formei străine a cuvîntului compus care stă la baza siglelor, precum si tendintei culturale de a respecta în cît mai mare măsură posibil, la împrumuturile recente, pronuntia din limba-sursă. Altul e totusi cazul siglei CV - "CV-ul lor cuprinde expozitii peste Ocean" (RL 2790, 1999, 20) - care se aude azi, foarte des, în forma orală si-vi. Rostirea englezească a abrevierii are explicatii socio-culturale: contactul masiv cu oferte de serviciu străine, frecventa anunturilor de mică publicitate în engleză; sintagma latină curriculum vitae era folosită totusi la noi dinainte de masiva influentă contemporană a englezei, ceea ce ar face preferabilă, cred, o abreviere adaptată regulilor românesti.