Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Caragiale e cu noi! de Ştefan Cazimir


Sub zodia postmodernismului



Prin înregistrarea sa legală, Partidul Liber-Schimbist a dobîndit ipso facto statutul de membru-observator în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională. în ziua de 9 martie, Ştefan Cazimir şi-a ocupat locul în balconul central al aulei din Dealul Mitropoliei. Participarea la dezbaterea legii electorale i-a îngăduit să înţeleagă mai bine mecanismul distribuirii mandatelor şi îndeosebi dispoziţiile privind însumarea pe ţară a voturilor neutilizate şi repartizarea lor la nivel naţional. Concluzia era simplă: singura şansă a P.L.S. de a intra în Parlament consta în depunerea cît mai multor liste de candidaţi, voturile obţinute de ele urmînd a se transfera circumscripţiei aflate în frunte. Aplicînd cu elan această strategie, partidul a izbutit să depună candidaturi în 26 de circumscripţii electorale. Ales preşedinte al P.L.S. de congresul desfăşurat la 8 aprilie, Ştefan Cazimir a candidat pentru Adunarea Deputaţilor în capul listei de la Bucureşti. La alegerile din 20 mai au participat 71 de partide politice şi de uniuni ale minorităţilor naţionale. în Parlament au intrat 27. Partidul Liber-Schimbist s-a situat pe locul 13, iar preşedintele său a devenit membru al Camerei. Victoria depăşea cu mult valoarea unui succes personal. Deputatul P.L.S. putea, prin acţiunea lui ulterioară, să justifice sau nu încrederea acordată. Dar accesul în Parlament al formaţiei ce-l susţinuse rămînea un fapt cu semnificaţie inalterabilă, ţinînd seama că, nicăieri şi niciodată, un partid cu asemenea fizionomie nu izbutise acelaşi lucru. Caragiale, nu mai încape vorbă, îi purtase noroc. Laurii succesului îi aparţineau în întregime.

Respectînd cu stricteţe ,linia" partidului, prestaţia parlamentară a lui Ştefan Cazimir apelează constant la mijloace neconvenţionale. El cîntă la microfonul Camerei o strofă a romanţei Smaranda, anunţîndu-şi în acest mod decizia de a nu adera la nici un grup parlamentar. Altă dată, în cuprinsul unei interpelări, îl invită pe cel vizat la ,o clipă de sinceritate" fredonînd şlagărul Corinei Chiriac. Spre a preveni o reacţie ostilă la observaţiile sale critice, dăruieşte Guvernului, într-o şedinţă comună a celor două Camere, un exemplar al jocului ,Nu te supăra, frate!". Pe un ministru de Interne îl acuză, în plenul Camerelor reunite, de lipsă de virilitate şi cere fără zăbavă înlocuirea lui cu un bărbat. (Cu zece luni mai tîrziu, în septembrie '91, Guvernul avea să cadă din cauza ignorării acestui imperativ.) Pe manifestanţii care cereau, spre sfîrşitul lui '90, noi alegeri legislative, îi avertizează drastic: ,Cine luptă cu Parlamentul luptă cu mine!" Pariază cu televiziunea pe o ladă de bere că un discurs al său nu va fi dat pe post şi obţine astfel difuzarea alocuţiunii, în plină campanie pentru alegerile locale, plus un reportaj TV fixînd momentul achitării rămăşagului. Cu prilejul unei vizite oficiale la Bruxelles, în mai 1992, îi conferă celebrului Manneken-Pis diploma de membru de onoare perpetuu al Partidului Liber-Schimbist. (Copilul de bronz din Rue de l'Etuve posedă un număr considerabil de costume, pe care le schimbă de vreo trei ori pe săptămînă, în funcţie de diverse date festive.) Cea mai ingenioasă idee a deputatului a fost înfiinţarea grupului parlamentar liber-schimbist şi pluripartit, format pe bază de afinităţi spontane şi a cărui componenţă se schimba de la o zi la alta. în virtutea unei hotărîri a Consiliului Director P.L.S., comunicată în plenul Adunării Constituante, toţi parlamentarii care îşi schimbaseră apartenenţa politică au fost declaraţi membri de onoare ai Partidului Liber-Schimbist. S-a născut tot atunci ideea unor ,trese" care să-i evidenţieze pe migratorii fruntaşi, iar ulterior gîndul instituirii unei decoraţii, Ordinul Cangurului, cu plăci de rubin marcînd corespunzător numărul salturilor efectuate. Către sfîrşitul primei legislaturi, grupul liber-schimbist devine majoritar în sînul Camerei Deputaţilor (fapt consemnat în ziarul Adevărul la 29 mai 1992). Năzuinţa exprimată în Imnul P.L.S. - ,Căci vrem să cucerim un loc în lume/ Şi cîte vom putea în Parlament" - obţinuse, în doi ani de zile, o magnifică împlinire. Unicitatea experienţei va rămîne peste timp un izvor nealterat de mîndrie naţională, pînă cînd o tentativă similară nu va izbîndi pe alt meridian.

Adoptat de liber-schimbişti ca patron spiritual, Caragiale le-a dăruit o zestre inestimabilă; numele ei este ambiguitatea. O întrebare s-a pus din capul locului: care este graniţa dintre glumă şi seriozitate în acţiunea insolitei formaţiuni politice? Faptul demonstra că respectiva ,graniţă" fusese ascunsă destul de bine şi le oferea fondatorilor un motiv de satisfacţie. însăşi deviza ,Caragiale e cu noi!" putea fi citită în două feluri, atît ca expresie a distanţării critice de o anume realitate, cît şi din interiorul amintitei realităţi, recunoscînd-o ca specifică şi de neocolit. Partidul Liber-Schimbist a declarat, ce-i drept, că militează pentru reducerea actualităţii lui Caragiale, lăsînd sarcina menţinerii ei în seama altor forţe politice. Este evident că un succes al acţiunii concepute astfel ar fi însemnat anularea partidului însuşi. Dar cum reducerea actualităţii lui Caragiale ţine de sfera utopiei, riscul asumat era unul pur teoretic.

Aşa-zisa ,compromitere" a ideii de partid, imputată Partidului Liber-Schimbist, a însemnat de fapt o extindere a ei. După prăbuşirea sistemului totalitar, partidele politice din Europa de Est au renăscut sub zodia romantismului, prin reeditarea formelor şi formulelor mesianice practicate în secolul XX: lideri carismatici, agregare de sus în jos, retorică amplă, generoasă şi ardentă. împrejurările postdecembriste au favorizat puternic acest curs, riscînd chiar să-l acrediteze ca pe singurul posibil. S-a ivit totuşi o excepţie, menită nu doar ,să confirme" regula, ci şi să o pună sub semnul întrebării. Excepţia o constituie Partidul Liber-Schimbist, iar zodia ei este postmodernismul. Curentul numit astfel ,reinterpretează trecutul dintr-o multitudine de unghiuri, de la cel drăgăstos-ludic la cel ironico-nostalgic, incluzînd atitudini sau stări de spirit precum ireverenţiozitatea umoristică, omagiul indirect, amintirea pioasă, citatul spiritual şi comentariul paradoxal"; el practică ,aluzia şi comentariul aluziv, referinţa jucăuş deformată sau inventată, transpunerea, anacronismul intenţionat, amestecul a două sau mai multe moduri istorice sau stilistice etc. Ca urmare, estetica postmodernistă a fost descrisă drept esenţialmente Ťcitaţionistăť."1) Sînt trăsături care se regăsesc plenar în fizionomia Partidului Liber-Schimbist. Ideea de a ,reînvia" un partid din secolul al XIX-lea, care nu existase decît în ficţiune, ilustra concomitent anacronismul şi parodia, aluzia şi paradoxul, ironia şi spiritul ludic. Unii comentatori au mirosit ceva cumva, bunăoară ,anacronismul" (Alexandru George) sau ,citatomania" (Cezar Tabarcea), dar slăbiciunea dioptriilor critice le-a interzis percepţia unitară. Rămîne meritul lui Mircea Nedelciu, exponent de frunte al postmodernismului literar românesc, de a fi înţeles cel dintîi adevărata semnificaţie a Partidului Liber-Schimbist şi de a-i fi acordat, în martie 1990, acolada lui fraternă: ,Cei care doar aţi rîs cînd aţi auzit de înfiinţarea acestui partid vă veţi mai aminti de el în faţa urnelor şi mult timp după aceea."2)

Dimensiunea ,citaţională" a Partidului Liber-Schimbist îl ataşează postmodernismului în chipul cel mai elocvent cu putinţă. Partidul ia naştere prin expansiunea unui citat (,Da, suntem ultraprogresişti, da, suntem liber-schimbişti..."), platforma-program culminează cu un citat (,Asta nu-i cea din urmă Cameră!"), imnul partidului freamătă de citate (,lupte seculare", ,tot românul să prospere", ,trădare fie, dar s-o ştim şi noi"), iar discursurile liderului - profesor de literatură - sînt o veritabilă beţie a citatelor: din Ion Neculce şi Iordache Golescu, din Anton Pann şi C. Negruzzi, din Cîrlova, Heliade, Gr. Alexandrescu, Bolintineanu, Alecsandri, din Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Coşbuc, din Delavrancea, Macedonski, Topîrceanu, Arghezi, Ion Barbu, din Shakespeare şi Napoleon, din Paul Valéry şi Freud, din romanţe şi cîntece de lume, din imnul regal şi O clipă de sinceritate... Citate introduse ,clandestin" în discurs, parodii şi parafraze, texte adaptate, transformate, ,desfigurate": ,De-o fi una, de-o fi Malta... Ce e scris şi pentru noi,/ Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război." Această horă a citatelor, păstrînd mereu vie nota ludică şi livrescă, constituie ,brîul de siguranţă" al partidului, care îi permite să pareze loviturile sau să se retragă elastic în spaţiul său originar. Biografia Partidului Liber-Schimbist se consumă la graniţa dintre existenţial şi estetic, tinzînd să o estompeze pînă la disoluţie. O realitate a descins din ficţiune, dar a conservat integral nostalgia originii sale. în asemenea condiţii, o posibilitate mereu deschisă, sinonimă în definitiv cu fatalitatea genetică, este parcurgerea drumului invers, adică întoarcerea rîului la izvor. Istoria Partidului Liber-Schimbist este o amplă notă de subsol la o replică a Scrisorii pierdute. Destinul operei lui Caragiale, la peste un secol de la plămădirea ei, înregistrează astfel un avatar unic, pe care nici o altă operă nu l-a trăit pînă astăzi şi e improbabil că-l va trăi în viitor. Faptul că un rol modest în consumarea acestei experienţe a revenit unui exeget al lui Caragiale poate fi socotit o întîmplare. Dar o întîmplare care dă de gîndit.



Abandonat şi înfiat



Ce l-a împins în politică pe Ştefan Cazimir? Curiozitatea? Năzdrăvănia? Spiritul ludic? Poate ceva din fiecare, poate nici unul din aceste impulsuri, ci altul, încă rămas în umbră. Sigur apare faptul că, o dată intrat în rol, actorul l-a îmbrăţişat cu fervoare. I-a dăruit, cum se zice, tot ce avea mai bun. A luat lucrul în serios. A demonstrat, în îndeplinirea noilor obligaţii, o conştiinciozitate fără fisuri, egală cu a profesorului în activitatea la catedră. Dar ineditul îndeletnicirii postdecembriste a născut o stare de entuziasm cotidian, pe care rutina vieţii didactice îl tocise de multă vreme. Apariţiile în public ale deputatului respiră constant o dispoziţie fastă, un mirabil recurs al prospeţimii şi voioşiei. Este de presupus că o parte din simpatia concetăţenilor a fost acordată chipului zîmbitor, în contrast cu feţele crispate ale altora, în timp ce modul de exprimare făcea şi el notă aparte, întorcînd spatele retoricii vide, gesticulaţiei şi agramatismului. Vocea altor actori politici, iviţi din lumea academică şi literară, a răguşit destul de repede. A lui Cazimir şi-a păstrat timbrul iniţial. ,Partidul Liber-Schimbist, pe care l-a odrăslit din Ťlamurať lui Caragiale, dînd astfel una din rarele dovezi că literatura e capabilă să Ťfabriceť viaţă, poate fi socotit în realitate - opinează un critic literar - cea de-a 17-a operă a lui Ştefan Cazimir, o Ťcarteť pe care profesorul a mizat şi cu care a cîştigat, spre mirarea-iritarea-stupoarea-stupefacţia competitorilor Ťprofesioniştiť"3). Că Partidul Liber-Schimbist a fost o carte cîştigătoare nu va contesta nimeni. El n-a fost însă ,odrăslit" de Ştefan Cazimir, ci doar confiscat de acesta, spre a-l converti într-un instrument al propriilor lui vanităţi şi ambiţii. Faptul că beneficiarul n-a ştiut din capul locului cum vor evolua lucrurile interesează mai puţin; ceea ce contează cu adevărat este modul cum a înţeles să profite de conjunctură: abil, pragmatic, prompt în decizii şi fără inutile procese de conştiinţă. în timp ce alţi lideri, infatuaţi şi naivi, au fost ,înghiţiţi" de partidele lor şi siliţi să coboare de pe scenă, Ştefan Cazimir a înghiţit el partidul, folosindu-l ca treaptă purtătoare spre o nouă orbită a vieţii politice.

Instituirea, în 1992, a pragului de 3% pentru accesul în Parlament a impus Partidului Liber-Schimbist reconsiderarea strategiei electorale. Trebuiau explorate alte căi şi folosite alte mijloace. Partidul avea de ales între a-şi conserva reprezentarea parlamentară prin încheierea unei alianţe, dar să-şi maculeze astfel imaginea politică, şi a-şi păstra imaginea intactă refuzînd orice alianţă, dar să-şi piardă astfel reprezentarea în Parlament. Ambele formule fiind neconvenabile, s-a ales o a treia cale: partidul să-şi păstreze puritatea imaginii, iar transmiterea în Parlament a mesajului său să fie încredinţată preşedintelui, avizat să candideze pe lista altei formaţiuni politice. Era traducerea în viaţă a Imnului P.LS. cu refrenul său de perpetuă actualitate:

Luptînd ca tot românul să prospere,

Partidul nostru-i un partid de soi

Şi dacă interesul lui o cere,

Trădare fie, dar s-o ştim şi noi!

Procesul de identificare dintre partide şi lideri, extrem de frecvent în societăţile contemporane (şi nu exclusiv în cele totalitare), îmbracă forme de o mare diversitate, uneori de-a dreptul opuse. Ecuaţia ,Ceauşescu-P.C.R." şi-a aflat suprema confirmare în clipa cînd dispariţia secretarului general a coincis cu decesul partidului său. Continuitatea prezenţei pe scena politică a ex-liderului P.L.S. a însemnat, dimpotrivă, o formă a supravieţuirii pentru partidul care îl lansase. S-a putut vedea în perioada următoare că, din perspectiva publicului larg, noua încadrare a liderului era lipsită de relevanţă, eticheta de ,liber-schimbist" dovedindu-se mai tenace decît orice factori de erodare a ei. Decisiv în validarea acestei evoluţii a fost şi rămîne stilul.

O dată cu calitatea de membru abandonat al Partidului Liber-Schimbist, fostul preşedinte o dobîndise, prin schimbarea apartenenţei politice, şi pe aceea de membru de onoare. Noul său mandat, obţinut în urma alegerilor de la 27 septembrie 1992, se va situa sub semnul continuităţii. ,Liber-schimbismul - va declara ,realesul" - n-a fost şi nu este doar un partid politic; este o mişcare, o doctrină şi un stil, a căror apariţie în peisajul românesc a generat numeroase manifestări de simpatie. Această mişcare, această doctrină şi acest stil vor continua să se exprime şi în noul Parlament al României. Pe steag e scrisă curajoasa deviză: ŤGura noastră nu stă mută/ De frica lui trei la sutăť."4) Prestaţia politică a lui Ştefan Cazimir a încercat să păstreze o linie a fidelităţii faţă de valorile promovate anterior: seriozitatea aliată cu hazul, spiritul critic eliberat de complexe, adoptarea în toate împrejurările a unei atitudini sincere, zîmbitoare şi cordiale. Manifestarea nestingherită a acestor opţiuni a fost înlesnită de dimensiunile grupului parlamentar care îl primise în sînul său pe membrul abandonat al P.L.S. Disciplina unui grup parlamentar este invers proporţională cu numărul membrilor de care dispune. Grupul F.D.S.N. fiind cel mai numeros, disciplina sa era cea mai relaxată, neîmpiedicînd în nici un fel de libera exprimare a ideilor şi nesolicitînd pe nimeni să se alăture unor texe impuse. Grupul menţionat era alcătuit de altfel, într-o proporţie semnificativă, din membri de onoare ai Partidului Liber-Schimbist, care îşi schimbaseră încadrarea politică în cursul primei legislaturi. Integrarea în grup a fostului lider P.L.S. reprezenta deci o ,întoarcere a vizitei", un gest legitim de curtoazie. Totodată, legăturile nealterate cu partidul său de obîrşie au primit o expresie publică şi emoţionantă la 10 noiembrie 1992, cînd fostului preşedinte, ,pentru meritele dobîndite în mişcarea liber-schimbistă şi în promovarea doctrinei sale", la împlinirea vîrstei de 60 de ani, i s-a conferit titlul de ,venerabil".5)

Alcătuirea noului Parlament era împrospătată în proporţie de 2/3 şi sensibil diferită prin repartiţia forţelor politice (53% proguvernamentali, 47% opozanţi)*. Ceea ce nu s-a modificat cu nimic, într-un cadru altminteri atît de schimbat, a fost componenta liber-schimbistă. ,Venerabilul" a continuat să cultive anecdota, să-şi surprindă ascultătorii prin viraje imprevizibile, să lanseze epigrame şi să-l citeze pe Caragiale. La 9 martie 1993, dezbaterea unui raport al primului-ministru i-a oferit prilejul formulării unui pronostic, ulterior validat cu prisosinţă, privind durabilitatea guvernului Văcăroiu: ,Peste trei sau patru ani, unii dintre noi vor fi confirmaţi în aprecierile lor, alţii, dimpotrivă, vor constata că s-au înşelat. Pînă una-alta, vă pot împărtăşi o certitudine. Ştiţi ce deosebire este între un guvern şi un măr? Mărul cade atunci cînd s-a copt el, pe cînd guvernul cade atunci cînd s-a copt opoziţia." (Rîsete, aplauze.) în acelaşi an, în preajma lui 1 Decembrie, au început să circule zvonuri insistente privind participarea fostului monarh la festivităţile de la Alba Iulia. Tema a fost abordată şi în Cameră, generînd următoarea intervenţie liber-schimbistă: ,Multe din controversele care se iscă între oameni decurg din înţelegerea diferită a unor termeni. O asemenea controversă este şi aceea privind venirea regelui la Alba Iulia. Este ea îndreptăţită sau nu? După părerea mea, această prezenţă este legitimă şi necesară." în aula din Dealul Mitropoliei s-a aşternut o linişte de biserică; guvernamentalii şi opozanţii îşi opriseră deopotrivă respiraţia. Vorbitorul a continuat: ,Lucrul se poate demonstra cu uşurinţă printr-o sumară analiză etimologică. în limba latină, substantivul rex derivă din verbul rego, regere : a îndrepta, a conduce, a cîrmui. Din aceeaşi familie avem, în româneşte, cuvinte ca regim, regiune - şi altele. Revenind la rego, regere: potrivit articolului 2 din Constituţie, Ťsuveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendumť. Aşadar, etimologic vorbind, regele României este poporul român. (Aplauze, strigăte de ,Bravo!".) Trăiască regele!" (Aplauze.) Transmisă de două ori pe micul ecran, intervenţia i-a derutat pe unii privitori, fie nefamiliarizaţi cu termenul ,etimologic", fie luaţi prin surprindere de strigătul ,Trăiască regele!", necorelat cu fraza precedentă. Cîţiva săteni de prin Vrancea şi Neamţ au dezaprobat atitudinea ,promonarhică" a vorbitorului. în schimb, o bătrînă doamnă din Bucureşti a lăudat curajul acestuia... Vorba ceea: unde dai şi unde crapă!

Un alt reper al statorniciei liber-schimbiste în cea de-a doua legislatură l-a reprezentat realegerea ,venerabilului" ca membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, căreia - în decembrie 1992 - i-a compus următorul imn:

La Cameră comisii sînt destule

Ce treaba-şi fac cu zel şi cu talent

Şi legi mereu aşteaptă nesătule

De la omor. Biroul permanent.



Refren:



Iar dintre toate cea mai harnică,

Şi astăzi ca şi-n celelalte dăţi,

Este Comisia juridică,

De disciplină şi imunităţi.



La Cameră comisii sînt diverse

Ce activează sobru şi intens,

Punînd nenumărate controverse

La temelia marelui consens.



Refren....



La Cameră comisii sînt o droaie,

Cu competenţa şi experţii lor,

Şi n-am văzut un lup mîncat de oaie,

Dar poate vom vedea în viitor.



Refren...



înzestrat cu o melodie antrenantă (adaptată după Chevaliers de la Table Ronde), imnul se intonează la sfîrşitul şedinţelor, spre a-i pedepsi astfel pe cei care au plecat mai devreme. Este singura comisie parlamentară din lume care practică un asemenea ritual.

Calitatea de membru al Comisiei juridice i-a permis ,venerabilului" să vegheze în continuare la acurateţea textelor legislative. Autoritatea sa în domeniu i-a atras de-a lungul timpului apelative ca ,specialistul nostru în materie de lingvistică", ,grămăticul-jurist", ,domnul cu gramatica" ş.a.m.d. Ceea ce nu înseamnă că amendamentele propuse de el erau acceptate întotdeauna. într-un rînd, spre a exclude ingerinţele neavizate, profesorul a spus: ,închei prin a vă cere scuze pentru nota pedantă a intervenţiei mele. Ea se explică prin cele întîmplate într-o şedinţă anterioară, cînd propunerea de restabilire a acordului între un adjectiv şi un substantiv a înregistrat 12 voturi contra. Nu cred totuşi că dezacordul politic trebuie să producă şi dezacorduri gramaticale." (Rîsete, aplauze.) Şi tot astfel, cu o altă ocazie: ,Vă rog, domnule preşedinte, să nu supuneţi la vot. Altminteri, oferiţi adversarilor gramaticii putinţa de a poza în adversari ai mei." Duhul lui Caragiale putea fi mulţumit: deviza ,Cinste şi gramatică" nu fusese dată uitării.





1) Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii, Bucureşti, Univers, 1995, p. 236, 238.
2) Mircea Nedelciu, Curat şi/sau murdar de la origini pînă în prezent, în Contrapunct, nr. 11, 1990.
3) C. Stănescu, O carte vie din secolul trecut..., în Adevărul nr. 3283, 4 ian. 2004.
4) Nicolae Grigore Mărăşanu, Camera Deputaţilor - instantanee la început de drum. Emoţii şi reflecţii, în Parlamentul, nr. 23, 1992.
5) Claymoor, Ştefan Cazimir - ,venerabil", în Libertatea, nr. 868, 10-11 nov. 1992.
*) La o întrebare ce-i fusese adresată în iunie 1992 (,Cîţi dintre parlamentarii de astăzi credeţi că merită să fie şi în viitorul Parlament?"), deputatul P.L.S. dăduse următorul răspuns: ,Admiţînd că 2/3 din colegii mei ar mai fi ispitiţi de un nou mandat (evaluare, poate, prea optimistă); că 2/3 din cei dispuşi să candideze ar fi susţinuţi de partidele lor; că, în fine, 2/3 din cei propuşi ar întruni sufragiile alegătorilor, în viitorul Parlament s-ar putea regăsi 2x2x2/3x3x3 = 8/27, adică aproximativ, 30% din membrii celui actual. Vom trăi şi vom vedea."6) Pronosticul profesorului de literatură a fost confirmat cu o stricteţe uluitoare.
6) Parlamentul la crepuscul. Anchetă realizată de Corina Drăgotescu, Irina Dimiu şi Ion M. Ioniţă, în Adevărul, nr. 686, 29 iunie 1992.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara