Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Ca simplu cetătean... de Rodica Zafiu





Diversitatea de conotatii a substantivului cetătean e mascată uneori de definitia neutră din dictionare; în DEX, de exemplu, apare doar sensul "locuitor al unui stat, care se bucură de drepturi civile si politice si care are anumite obligatii fată de acel stat", însotit de o explicatie discutabilă, cel putin incompletă, pentru valoarea substantivului la vocativ: "termen oficial de adresare; cuvînt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoastem". Cuvîntul e unul dintre cele care au acumulat, prin evolutia semantică îndelungată (bogat ilustrată în dictionarul academic al lui Sextil Puscariu, DA), mai multe valori, dintre care cele mai importante corespund unui uz strict juridic, unuia politic si unuia al limbii curente, al conversatiei cotidiene. Se mai poate adăuga la această listă si un uz religios: cuvîntul era folosit în textele coresiene cu sensul de "locuitor", în sintagma "ai cerului cetăteani" (ap. DA); de altfel, si în prezent apar în textele bisericesti formule de tipul "cetătean al cerului/raiului". Uzul juridic specializat, selectat de definitia din DEX, este de obicei restrîns de determinări contextuale: "cetătean german". Mai importantă e folosirea lui cetătean în practica juridică, în special ca termen de adresare care exclude formulele de politete: din unele situatii de comunicare de acest tip (de exemplu, din procese) poate proveni o anumită devalorizare a cuvîntului. Uzul politic al substantivului e, pînă la un punct, pozitiv, continuînd ideile egalitariste ale revolutiei franceze; sensul modern e de altfel calchiat chiar din franceză si apare cu conotatii politice în scrierile secolului trecut: "Onorabile domn, permite-mi pentru ca să-ti prezint pe cetăteanul Dumitrache Titircă, comersant, apropitar si căpitan în gvarda civică" (Caragiale, O noapte furtunoasă). Cetătean are si o istorie politică mai recentă: ar merita să fie urmărită folosirea lui în perioada comunistă, semnificativă inclusiv prin faptul că servea la a evita deopotrivă termenii marcati domn si tovarăs; apoi uzul curent, global, din aceeasi perioadă - "în vaste manifestatii populare, la care au participat milioane de cetăteni ai României" ("Steaua", 1, 1982, 2); în fine, folosirea lui de către Ceausescu însusi, de la formulele de adresare din discursurile publice - "Stimati cetăteni" - pînă la sintagma repetată obsesiv la judecarea sa din decembrie 1989 - "ca simplu cetătean". În limbajul presei de azi, "simplul cetătean" este în genere opus celor ce detin puterea, în texte dominate de o compătimire vag depreciativă, subliniată de determinările contextuale: "un simbol... al dispretului fostilor puternici ai zilei fată de cetăteanul de rînd" ("România liberă" = RL, 2028, 1996, 1); "asistă nepăsător la o controversă pe spatele amărîtului de cetătean" ("Evenimentul zilei"= EZ, 1051, 1995, 1).

Din toate aceste surse, mai cu seamă din conotatiile uzului pentru "ins nedeterminat" si "ins supus legii", s-a constituit tendinta de a-l folosi pe cetătean în contexte negative si de a-i asocia o valoare depreciativă. Acelasi proces s-a produs de altfel si cu ins si individ, desemnarea generică fiind în unele cazuri ofensatoare pentru persoana umană. Determinat sau nu, "cetăteanul" nu e privit cu simpatie: "Un individ dubios bagă spaima în fochistele din cartierul Colentina (...) Cetăteanul se furisează noaptea si dă buzna peste fochiste " ("Libertatea" 2199, 1997, 1); "Pe cetăteanul X.Y. îl lasă rece scrierile lui Eminescu." ("Dilema", 269, 1998, versiunea pe Internet).

Si mai puternică mi se pare această nuantă depreciativă în cazul femininelor cetăteană si în special cetăteancă. Ultimul e derivat cu sufixul -că, azi simtit ca popular si învechit. (Oscilatia formelor feminine este imperfect demonstrată de secventa următoare, în care apare mai întîi un derivat al substantivului cetăteancă: "Focsănenii o cinstesc pe marea lor concetăteancă"; "o stradă a orasului să poarte numele cetătenei sale de onoare" - RL 2692, 1999, 24).

Oricum, conotatiile peiorative ale cuvintelor, mai ales în măsura în care nu sînt deductibile din sensul de bază, ar trebui studiate si indicate în dictionare: în cazul dat, s-ar evita astfel mai ales riscul de a fi luată în serios explicatia formelor de adresare cetătene! cetăteanco! - pe care e greu de acceptat că le-am putea folosi pur si simplu pentru o persoană "al cărei nume nu-l cunoastem".