Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Contrafort:
Buddhismul, variantă crestin-democrată de Mircea Mihăieş




Nu e nici un secret că victoria din noiembrie 1996 a Conventiei Democratice reprezintă triumful postum al lui Corneliu Coposu. Un analist cinic al acelor vremi ar fi putut spune că liderul tărănist a dispărut exact la timp. Inflexibilitatea sa - factor de coeziune a opozitiei - a durat suficient si a fost destul de puternică pentru a-i tine împreună pe adversarii iresponsabilului regim neo-comunist instaurat de Ion Iliescu. Anul scurs între moartea lui Corneliu Coposu si alegeri a contribuit la crearea unei mitologii aproape mistice: românii s-au repezit la urne ca si cum ar fi urmat să-l aleagă pe Corneliu Coposu, si nu pe mediocrii săi companioni.
Gângăvelile penibile de care am avut parte, încremenirea senilă într-o inactivitate păguboasă (dar extrem de lucrativă pentru ăvechea gardă") a unei echipe ridicate la putere exclusiv pentru că hazardul îi adusese în preajma lui Corneliu Coposu au început rapid să dezamăgească. Obtuzitatea vârfurilor tărăniste (destui dintre ei cu probleme rusinoase de dosar), tactica - excelentă în vremea opozitiei, nefastă o dată cu ajungerea la guvernare - a încremenirii pe pozitii de inflexibilitate si inactivitate au transformat cel mai important partid al opozitiei în formatiunea cea mai vulnerabilă.
Astfel se explică atacurile ătinerilor lupi" ai lui Petre Roman, care au simtit că pot rupe o halcă si mai zdravănă din jambonul puterii. Ceea ce au si făcut. Neobisnuiti să gândească de capul lor - strategul Corneliu Coposu nu-i învătase si asta! - senectii tărănisti au pierdut partidă după partidă si ocazie după ocazie. Dacă mai adăugăm că presedintele tării, Emil Constantinescu, provine tot din ograda tărănistă, avem tabloul unui dezastru ca la carte. Îmbătati de aerul tare al succesului, fiecare dintre ei se imagina, ca-n mitologia buddhistă, întruparea pământeannă a Înteleptului Coposu. Dacă în plan economic, social si politic această trăire mistică a dus tara la dezastru, ne rămâne speranta ca măcar în plan religios vom revolutiona sistemul de credinte mondial!
Că, imediat, din trunchiul adormitului Coposu au început a se desprinde adormiti mai mici, desi vii, e în logica lucrurilor. Un buddhist, în felul său, e si Victor Ciorbea. Cu atât mai mult cu cât lentoarea gesturilor sale aminteste frapant de pozitia îndelung meditativă a lui Buddha. Somnolent ca un nou-născut, buimac si concurând ca viteză de reactie melcul, dl Ciorbea si-a dat seama că tărănistii n-au făcut nimic abia după ce - probabil tot în timpul somnului - a scăpat din mână sceptrul prim-ministerial. Desi el, si nimeni altcineva, a asigurat alinierea lină a dezastrului iliescian cu cel constantinescian, dl Ciorbea sustine că n-a fost lăsat să facă nimic!
Că n-a făcut nimic, e clar. Dar de ce iese abia astăzi în public si dă vina pe altii pentru ceea ce constituia responsabilitatea sa de căpătâi? Dl Ciorbea renuntă la mutenie abia după ce sperantele de a se vedea repus în scaunul de frunte s-au ruinat dramatic. Din păcate, nu-l pot crede nici cât negru sub unghie. De n-ar fi decât nefericita demitere a lui Valerian Stan si tot as avea dubii în legătură cu moralitatea domniei-sale. Dar nu mi-as fi închipuit niciodată că un om care afisează convingeri politice atât de onorabile poate folosi drept rampă de re-lansare politică o emisiune de televiziune girată de Adrian Păunescu! Aici s-a ajuns: crestin-democratia îsi dă, fără rusine, mâna cu national-comunismul! ăsta da, buddhism!
Plecarea intempestivă din P.N.T.C.D. a lui Victor Ciorbea si a fratilor Boilă (doi bătrânei căzuti din lună, incapabili să realizeze că nu mai suntem în Transilvania secolului al XIX-lea, ci într-o tară balcanică de la sfârsitul milenului!) ne arată că mostenirea Coposu s-a epuizat. Cele văzute în ultimul an si jumătate în partidul lui Maniu si Mihalache sunt prestatiile unor păpusi care valsează (vorba vine!) după cum le cântă fie serviciile secrete, fie lăcomia, fie resentimentul, fie prostia.
Că guvernarea Conventiei Democratice a intrat în ultimul act o dovedesc accesele suicidare ale politicienilor ce se revendică ămoralitătii" de inspiratie coposiană. Ce să spui despre un ministru de Interne precum Dudu Ionescu, a cărui unică obsesie e să-i facă scăpati pe militienii infractori si pe ofiterii de armată criminali? Sacrificarea lui Viorel Oancea - explicată pueril, prin ăincompatibilitatea" functiei sale cu postura de om de afaceri - e un exemplu tipic prin care resentimentarismul tărănist întelege să sfârsească o guvernare deplorabilă. Apărut din neantul slugărniciei, sigur că d-lui Ionescu un personaj care a dovedit, în momente tragice pentru tară, eroism, îi este suspect. Mă întreb de ce ministrul de Interne n-a luat nici o măsură împotriva subordonatilor care au pătat haina militară dedându-se la furturi calificate: ce altceva decât hotie e luarea de împrumuturi cu dobânzi preferentiale si înmultirea banilor prin plimbarea lor dintr-o bancă în alta? A fost vreunul din profitorii în uniformă destituit? Sau măcar mustrat? Poate n-am aflat noi si, în acest caz, i-am fi recunoscători d-lui Dudu Ionescu pentru vigilenta arătată.
Si atunci, unde e etern trâmbitata moralitate a tărănistilor? În ju-jitsu-ul de mahala practicat de ministrul de interne, pentru a-si elimina, dând cu coatele si cu picioarele, adversari în care presimt, umilitor, superioritatea morală? Sau în declaratiile senile ale lui Ion Diaconescu, precum că tratatele încheiate de Româna cu tările vecine nu au nici o valoare? Dar ce are atunci valoare? Alergătura voinicească a ăveteranilor" după privilegii si aranjamente? Am avut un enorm respect pentru suferinta lor si pentru umilintele îndurate în închisorile comuniste. Dar, de-o vreme, o bănuială nu-mi dă pace. Mă întreb: dacă acum, la bătrânete, sunt atât de hapsâni si rapace, atât de ahtiati după onoruri si măriri, cum vor fi fost în tinerete?! Nu duc gândul mai departe, pentru că, slavă Domnului, există suficienti fosti detinuti politici care se comportă admirabil. Din nefericire, nu ei ne guvernează. Ba, mai rău, asa cum s-a întâmplat cu dl Ticu Dumitrescu, au fost eliminati fără milă de către colegii săi mult prea speriati că dosarele de Securitate vor da la iveală niste peisaje morale înspăimântătoare.
Iar în ce-l priveste pe dl Ciorbea, nu trebuie să fii un vizionar pentru a-ti da seama c-o va sfârsi lamentabil. După alianta intelectuală cu Păunescu, mai urmează doar aceea electorală cu Iliescu. Si, în perspectivă, fuziunea cu Vadim Tudor. Pentru că, vorba acestuia: ăDrujba-i drujbă, slujba-i slujbă". Sigur. Numai că tare curios as fi să aflu care e slujba reală a importatorilor nostri de buddhism politic.